IGSU

Două remorci cu generatoare pe benzină și echipament scenic au ars în totalitate noaptea trecută FOTO

O remorcă, parcată în preajma unei benzinării din Chișinău, a luat foc noaptea trecută. Aceasta, încărcată cu bunuri materiale și cinci generatoare pe benzină, a ars în totalitate. Tot noaptea trecută, focul a distrus complet o altă remorcă din capitală. Cea de-a doua era încărcată cu echipament scenic și pânză pentru scenă. Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiilor urmează a fi stabilite de specialiști. Precizările au fost făcute de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). 

Reprezentanții IGSU au menționat că în noaptea zilei de 20 mai pompierii din capitală au fost solicitați pentru a stinge flăcările care au cuprins două remorci.

Primul caz a avut loc pe strada Ismail 116. La fața locului au intervenit 3 echipe de pompieri, care au stabilit că focul a afectat o remorcă încărcată cu bunuri materiale, parcată pe carosabil în preajma unei stații de alimentare.

„Angajații IGSU au reușit localizarea promptă a incendiului, evitând răspândirea focului. Incendiul a fost stins complet la ora 05:58. În urma arderii a ars complet remorca încărcată cu bunuri materiale și cinci generatoare pe benzină”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.

Iar în dimineața zilei pompierii au stins o altă remorcă, care a fost parcată pe strada Nicolae Milescu Spătarul 30 din capitală.

„Apelul a fost înregistrat la 05:13. Pentru stingerea arderii a intervenit o echipă de salvatori IGSU, care a reușit lichidarea flăcărilor la ora 07:14. Potrivit IGSU, focul a distrus complet remorca, încărcată cu echipament scenic și pânză pentru scenă”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit instituției, cauza și circumstanțele izbucnirii incendiilor urmează a fi stabilite de specialiști.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio România Actualități

Armenia: 6 candidați pro-ruși la funcția de deputat, arestați cu o zi înainte de alegeri

Șase candidați la funcția de deputat din partea blocului electoral pro-rus „Armenia Puternică” au fost arestați sâmbătă, 6 iunie – cu o zi înainte de alegerile parlamentare. Anunțul a fost făcut de Comitetul de Investigații al Armeniei, scrie ziarul „Azatutyun”.

Urmărirea penală face parte dintr-o anchetă privind oferirea de beneficii materiale alegătorilor și legalizarea unor fonduri provenite din activități ilegale. Printre cei reținuți se numără Artur Abramian, Așot Saakian, Suzan Badoian, Vahe Eghiazarian, Haik Avaghian și Vahe Tavakalian.

Cu o zi înainte, Procuratura Generală a Armeniei a înaintat Comisiei Electorale Centrale cereri de începere a urmăririi penale împotriva celor șase candidați și de aprobare a arestării lor. După ce CEC și-a dat acordul, anchetatorii au dispus măsura de arest preventiv. Investigațiile sunt în desfășurare.

Pe 6 iunie, Comisia Electorală Centrală a refuzat să excludă din cursa electorală blocul „Armenia Puternică”. Președintele instituției, Vaagn Ovakimian, a declarat că nu ar exista temei legal pentru anularea înregistrării, întrucât lipsesc hotărâri judecătorești sau alte decizii oficiale în acest sens. El a precizat că solicitările de invalidare se bazează doar pe presupuneri.

Solicitarea privind excluderea „Armeniei Puternice” din alegerile parlamentare a fost depusă de partidul pro-european de opoziție „Republica”. Formațiunea susține că blocul ar fi mituit alegători în campania electorală.

Partidul „Republica” a sesizat CEC în urma unui apel făcut de prim-ministrul Nikol Pașinian în timpul dezbaterilor electorale. „Contractul Civic” – formațiunea premierului – nu a depus nicio sesizare la autoritatea electorală. Pașinian a explicat că nu a dorit să alimenteze acuzațiile potrivit cărora ar încerca să-și elimine oponenții din alegeri din frica de înfrângere.

Alegerile parlamentare din Armenia

Alegerile parlamentare din Armenia au început astăzi, 7 iunie. Circa 2,4 milioane de armeni sunt așteptați la secțiile de votare, care s-au deschis la 08:00, ora locală, și vor activa până la 20:00.

19 partide și blocuri electorale au fost înregistrate în alegeri. Favoriții curse electorale sunt „Contractul Civic” și blocul „Armenia Puternică”, creat de omul de afaceri Samvel Karapetian. Sondajele arată că formațiunea de guvernământ „Contractul Civic” conduce detașat cu circa 24% – 32% din intențiile de vot, în timp ce „Armenia Puternică” se situează pe locul doi, având sprijinul a aproximativ 6-11% din electorat, conform Reuters.

Alegeri parlamentare se desfășoară pe fondul tensiunilor dintre Erevan și Moscova, generate de apropierea Armeniei de Uniunea Europeană. Experții numesc scrutinul „istoric” și susțin că acesta va determina vectorul extern al țării în următorii ani. „Contractul Civic” intenționează să înceapă procesul de aderare la UE, în timp ce „Armenia Puternică” pledează pentru cooperare strânsă cu Rusia.

The Insider a publicat, în mai, o investigație jurnalistică privind încercările Kremlinului de a influența alegerile din parlamentare din Armenia. Potrivit materialului, coordonarea dosarului armean în administrația prezidențială rusă ar fi realizată de o structură creată recent, care este condusă de Vadim Titov. În Armenia ar activa reprezentanți ai serviciilor SVR, GRU și FSB, iar unul dintre obiectivele Moscovei ar fi fost sprijinirea forțelor politice pro-ruse înaintea alegerilor.

Investigația jurnalistică mai susține că blocul „Armenia Puternică”, creat de omul de afaceri Samvel Karapetian, ar fi văzută de Kremlin ca un instrument politic împotriva premierului Nikol Pașinian, care după războiul din Nagorno-Karabah a orientat politica externă a Armeniei către Occident. Totodată, Karapetian, proprietarul grupului „Tashir”, ar fi intenționat să candideze la funcția de prim-ministru în cazul unui succes electoral al blocului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: