gov.md

După aproape un an, grupurile de lucru pentru transport feroviar și comunicații s-au convocat într-o nouă ședință

După o pauză de aproape un an, grupurile de lucru pentru transport feroviar și comunicații s-au convocat într-o nouă ședință, anunță guvernul Republicii Moldova pe 25 mai. 

Pe agenda discuțiilor a figurat subiectul importului de produse petroliere prin segmentul central al frontierei de stat moldo-ucrainene, experții de la Chișinău enunțând examinarea posibilității prelungirii până la finele anului curent a termenului de implementare al Hotărârii Guvernului nr.1232 din 9 noiembrie 2016. Documentul prevede introducerea acestor categorii de produse prin punctul de trecere „Novosaviţcaia-Cuciurgan”.

În privința propunerii Tiraspolului de a redeschide asemenea importuri și prin punctul „Slobodca-Colbasna” s-a accentuat că, în prezent, din considerente de absență a elementelor de infrastructură necesare, inițiativei date nu i se poate da curs.

La fel, partea moldovenească a relevat că se poartă consultări cu factorii decizionali relevanți în vederea analizei disponibilității de a prelungi pentru următoarele 6 luni a termenului de acțiune al Deciziei protocolare cu privire la principiile reluării plenare a circulației trenurilor marfare prin regiunea transnistreană din 30 martie 2012, în perioada 2012-2020 fiind semnate 11 protocoale adiționale în acest sens.

Reluarea circulației prin regiunea transnistreană a trenului de pasageri de pe ruta „Moscova-Chișinău” din nou a fost inclusă în discuții de către experții de la Chișinău, cu specificarea obligativității evitării reținerilor nejustificate, controalelor neautorizate și a prezenței garanțiilor de asigurare a integrității locomotivelor și a vagoanelor.

Necesitatea uniformizării și a raționalizării plăților la transportarea mărfurilor pe diverse segmente de cale ferată, excluderii dublării acestora, cu renunțarea la abordări discriminatorii, dar și oportunitatea modernizării unor sectoare de comunicații feroviare a fost subliniată și confirmată de către experții de pe ambele maluri ale Nistrului.

Rreuniunea precedentă a grupurilor de lucru pentru transport feroviar și comunicații avut loc în data de 19 iunie 2020.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vladimir Vivici | NewsMaker.md

VIDEO Putem apăra democrația în Moldova fără limitarea drepturilor? Interviu NM cu Claus Neukirch, Consiliul EuropeiEXCLUSIV

Cum le poate fi explicată mai clar cetățenilor desființarea raioanelor din Moldova? Unde este granița dintre protecția împotriva ingerințelor Rusiei și restrângerea libertății de exprimare? Reforma justiției a ajuns într-adevăr într-un impas sau ne așteptăm ca rezultatele să apară prea repede? Am aflat răspunsurile de la Claus Neukirch, director pentru coordonarea programelor în cadrul Consiliului Europei. Într-un interviu acordat jurnalistei NewsMaker Olga Gnatcova, oficialul a vorbit despre reformele dificile și dilemele cu care se confruntă Moldova în drumul spre Uniunea Europeană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: