Facebook/Nicu Popescu

După o pauză de 10 ani, va fi reluată activitatea Comisiei pentru cooperare economică dintre Moldova și Azerbaidjan

După o pauză de 10 ani, va fi reluată activitatea comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare economică. De asemenea, în cadrul acesteia se va desfășura un Forum bilateral al oamenilor de afaceri. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, pe 9 februarie, în timpul vizitei oficiale pe care o întreprinde la Baku.

Nicu Popescu s-a întâlnit cu omologul său azer, Jeyhun Bayramov.

„Discuțiile avute au fost concrete și orientate spre fortificarea dialogului bilateral, în special pe dimensiunile comercial-economică, a energiei, în sfera investițională și a agriculturii, cu un accent sporit pe procesarea fructelor și legumelor. Am stabilit împreună cu ministrul Jeyhun Bayramov reluarea în timpul foarte apropiat după o pauză de 10 ani a activității Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperare economică precum și a desfășurării unui Forum bilateral al oamenilor de afaceri în marja acestei comisii”, a anunțat ministrul de Externe.

În lista priorităților de pe filiera diplomației economice, Nicu Popescu a peldat pentru intensificarea cooperării între întreprinderile mici și mijlocii, agreând vizita la Chișinău în timpul apropiat a unei delegații a agenției pentru întreprinderile mici și mijlocii din Azerbaidjan în vederea semnării unui acord de cooperare cu Agenția de Investiții din Moldova.

Totodată, vom promova pe agenda de discuții și negocierea unui acord privind diminuarea tarifelor la roaming. Am subliniat importanța strategică a coridorului sudic al gazelor pentru diversificarea surselor și rețelelor de import a gazelor naturale precum și sporirea rezilienței energetice a țării noastre”, a mai menționat Popescu.

Oficialii au convenit pentru perioada următoare desfășurarea unei runde de consultări politice bilaterale la nivel de secretari de stat. De asemenea, Nicu Popescu a exprimat disponibilitatea de a oferi expertiză în deminare.

Un subiect important al dialogului l-a vizat interacțiunea noastră în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, inclusiv susținerea reciprocă a suveranității și integrității teritoriale a țărilor noastre”, a conchis vicepremierul.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Rusia recunoaște că își pierde din sfera de influență”: Ministra de Externe a României, reacție la acuzațiile lui Ozerov

Ministra interimară a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reacționat la declarațiile ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, care a vorbit despre „încercări de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei” și că „tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție, privește republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi”. Țoiu a spus că, prin aceste declarații, Rusia „recunoaște că își pierde din sfera de influență”.

Într-un interviu pentru TASS, Ozerov a declarat că „încercările de a discredita suveranitatea și statalitatea Moldovei sunt însoțite de eforturi de a șterge din memoria publică paginile glorioase ale istoriei ruso-moldovenești”. „Tandemul Bruxelles-București, care acționează în această direcție – din păcate, cu complicitatea autorităților locale – privesc republica exclusiv în rolul unei periferii lipsite de drepturi și înapoiate, reproducând modelul neocolonial al dependenței unilaterale, obișnuit pentru elitele occidentale și dăunător pentru „protejații” acestora”, a spus Ozerov. Totodată, el a menționat că „Rusia nu a urmărit niciodată confruntarea și nu este sub nicio formă interesată ca Moldova să repete soarta de neinvidiat a statului vecin”.

Solicitată de Digi24 să comenteze aceste acuzații, Țoiu a declarat: „Ceea de dumneavoastră numiți acuzații sunt, de fapt, declarații ale Rusiei, pentru că recunoaște că își pierde din sfera de influență. (…) Cetățenii din Republica Moldova sunt pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană. De altfel, o reușită extraordinară a muncii din ultimul an și a ultimilor ani de zile este deschiderea clusterelor de negocieri, a două clustere, și vrem să le deschidem pe toate până la sfârșitul anului pentru aderarea la Uniunea Europeană a Moldovei. Sunt pe un drum ireversibil, pe cale europeană. Ireversibil din perspectiva voinței cetățenilor. (…) Rusia reacționează la această evidență. Ei nu mai pot să concureze, realism vorbind, în scenariile de viitor nici pentru țări ca România, nici pentru țări membre ale Uniunii Europene, nici pentru țări care vor să adere la Uniunea Europeană, cum e Moldova”.

Țoiu a mai spus că „Rusia este singura țară din lume care investește sute de milioane, sunt evaluări care vorbesc chiar de aproape un miliard, în propagandă, nu pentru a-și promova propria reușită, pentru că această reușită nu există”. „Folosesc acești bani pentru a încerca să vulnerabilizeze perspectiva față de NATO sau față de Uniunea Europeană și exact aceeași dinamică o au față de Republica Moldova”, a conchis ministra interimară a Afacerilor Externe a României.

Menționăm că autoritățile Republicii Moldova nu au comentat deocamdată declarațiile lui Ozerov.

***

Precizăm că Oleg Ozerov beneficiază în prezent doar de statutul de ambasador „agreat, dar neacreditat”. Deși președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat în funcția de ambasador în țara noastră încă în septembrie 2024, Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

Șefa statului Maia Sandu a explicat anterior că Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare „în situația în care au fost comise mai multe acțiuni neprietenoase în raport cu țara noastră”. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova”, mai declara șefa statului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: