În timp ce politicienii din Moldova exersează din plin cu declarații jignitoare de la ecranele televizoarelor, care difuzează dezbaterile electorale, Moldova continuă să-și trăiască viața reală, se confruntă cu probleme reale și cu urmările acestora.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie altercațiile agresive de la Otaci, care nu contenesc deja a doua zi. Este acel caz în care agresiunea împotriva unei minore a devenit motiv pentru un val de xenofobie, confruntări și o nouă divizare în „ai noștri” și „străini”.
Când vecinii au uitat că sunt vecini și acum se disting între ei doar prin apartenența etnică. Dacă ești de-al nostru, nu vei fi atins, ești în afara suspiciunilor, nu poți fi rău. Dacă ești străin, adică de altă etnie, vorbești o altă limbă, înseamnă că ești rău prin definiție. Și nu contează că familia ta trăiește peste gard deja de 20 de ani, bunica ta a servit toată ulița cu caise delicioase din pomii din curtea casei sale. Nu e nicio diferență că trăiți în aceeași țară, pe aceeași stradă și vă desparte un singur gard de câteva șchioape.
Este suficient ca cineva să aprindă un chibrit ca să izbucnească un incendiu și vecinii au încetat să mai fie vecini, dar au devenit dușmani. Pe rețelele sociale apar romii și „ai noștri” – „rușii moldoveni”. Eu nu am inventat acest lucru – l-am citit în comentariile dintr-un grup local din Otaci, unde acum s-a dezlănțuit „incendiul interetnic”.
Acum, locuitorii din Otaci de origine romă și non-romă fac schimb de amenințări pe rețelele sociale. Dar oare ar putea fi exclus riscul că aceste amenințări vor continua în viața reală?
De ce în secolul 21, în Moldova, o țară pașnică, încă apar astfel de conflicte și oare poate să fie acuzat cineva în acest caz? Eu cred că se poate. Și învinuiesc de aceasta clasa politică din Moldova sau reprezentanții remarcabili ai acesteia. Cei care mai întâi declară că în Moldova, toți trebuie să trăiască în armonie, apoi toarnă gaz pe focul urii și pun presiune pe subiectele catalizatoare. Pentru că frica este cel mai bun motivator, pentru că e mai ușor să urăști decât să iubești, pentru că e mai simplu să cultivi ura în alegători, deoarece atâta timp cât ei îl urăsc pe oponentul tău și tot ceea ce propune acesta, nu te vor întreba, ce poți să le propui tu. Nu-ți vor cere socoteală pentru promisiunile neîndeplinite și nici pentru toate greșelile tale. Oamenii vor fi preocupați de căutarea rădăcinii problemelor în romi, români, ruși, evrei, reprezentanții comunității LGBT sau în diasporă și transnistreni. De ce încă nimeni din autoritățile centrale nu a reacționat la situația din Otaci? Unde sunt consilierii președintelui pe probleme interetnice, unde sunt apărătorii drepturilor omului, miniștrii afacerilor interne, membrii comisiei parlamentare de profil?
Sau cineva crede că un asemenea conflict este un fleac? Ei bine, nu este un fleac. Este o consecință a „lecțiilor de ură” pe care le primim în fiecare zi de la clasa noastră politică. Este rezultatul politicii de divizare a oamenilor în „ai noștri” și „străini”.
Dar poate că e timpul ca noi toți să învățăm altceva? Că noi toți suntem cetățenii aceleiași țări, că crimele nu au naționalitate, că organele de drept și nu strada ar trebui să clarifice astfel de situații.
Ei nu sunt motanul Leopold, dar, băieți, haideți să fim prieteni. Dacă tot nu avem niște lideri capabili să edifice aici o societate sănătoasă și prietenoasă, haideți s-o facem noi singuri.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției NM.
