Ei sunt „Ultimii de așa fel”. Descoperă povestea oamenilor în ediție limitată 

Spot în care nu-și promovează serviciile. Exact așa a hotărât să atragă atenția asupra unei cauze sociale importante brandul de creditare Easy Credit.

Câteva săptămâni în urmă, Chișinăul a fost împânzit de zeci de afișe cu sloganul „Ultimii de așa fel”, iar acum câteva zile, pe Internet și la TV s-a dezlegat misterul, printr-un spot video semnat de compania Easy Credit.

Cine sunt „Ultimii de așa fel”?

Nimic despre împrumuturi și bani. Protagoniștii spotului sunt oamenii în vârstă. În așa fel, brandul și-a dorit să atragă atenția tinerilor asupra celor pe care deseori îi neglijăm – cei care au trecut de tinerețe, dar sunt încă adolescenți în suflet, adică părinții și bunicii noștri. Cei care ne sunt mereu alături și nu cer nimic în schimb. Cei care au fost părtașii primelor progrese ale secolului. Cei care au pus bazele experimentelor științifice și ne-au construit viitorul pe care noi îl trăim astăzi.

Spotul-manifest cu durata de doar 1 minut ne aduce aminte, într-un mod modern și elegant, că generația baby-boomerilor a știut să construiască ceea ce noi nu prea știm să apreciem. Avem multe de învățat de la ei. Ei și-au savurat vremurile și sunt, de-a dreptul, oameni în ediție limitată. Ultimii de așa fel.

Anume din acest motiv ar trebui să le acordăm mai multă atenție, grijă și dragoste.

„Spotul „Ultimii de așa fel” reprezintă o parte din marile schimbări din interiorul companiei noastre. Recunoaștem că demult ne-am dorit să inițiem un dialog cu clienții noștri și locuitorii Moldovei, în general. Am tot căutat modele potrivite de comunicare și se pare că acum am găsit formula ideală. Noi ne dorim să vorbim, de fapt, despre lucruri importante, care ne îngrijorează la moment.

În fiecare zi, în lume se întâmplă ceva nou și Internetul abundă  de titluri de știri. Toate acestea ne sustrag atenția, țipă la noi de pe paginile web: începând cu tot felul de conflicte politice – și încheind cu scandaluri din presa de can-can. Ceea ce ne dorim noi este să atragem atenția asupra unei situații pe care e în puterea noastre să o schimbăm.

Trăindu-ne viața cu nasurile în gadgeturi și telefoane, noi ne facem că nu observăm și deseori pur și simplu uităm de respectul pe care îl merită oamenii vârstinici din jurul nostru. În schimb, noi îi ignorăm și îi considerăm „expirați” pentru vremurile noastre.

Prin acest spot, ne-am dorit să reamintim tinerilor că părinții, bunicii sau chiar străbunicii noștri au fost martorii a numeroase evenimente importante, pe care le-au trăit cu atâta sinceritate. Ei au știut să se bucure de lucruri mici și să realizeze schimbări mărețe. Acum, când ne amintim povestirile oamenilor vârstnici despre tinerețea lor, înțelegem că ei știau să treacă peste încercările vieții cu propriile puteri, pe când noi căutăm soluții electronice. Sinceritatea și inventivitatea lor e molipsitoare. De aceea, e atât de important să le acordăm atenție, să-i respectăm și să avem grijă de ei.

Prin această campanie, ne dorim să transmitem un mesaj simplu, dar important: părinții și bunicii noștri sunt oameni interesanți! Trebuie doar să învățăm să-i ascultăm. Așa, îi vom face pe ei mai fericiți și, în același timp, ne vom redescoperi pe noi înșine!”, a declarat Victor Gamarț, Director General Easy Credit.

E în puterea fiecăruia din noi să fim mai responsabili. Și nu e nevoie de un extraefort pentru aceasta: doar să fim mai atenți și mai respectuoși cu cei care sunt mereu tineri la suflet. De cele mai multe ori, ei nu cer prea multe: puțină atenție și câteva minute din timpul nostru prețios. Nu uitați: acești oameni sunt în ediție limitată și merită apreciați fiecare clipă. Ei sunt ultimii de așa fel.

Prin această inițiativă socială, ne-am dorit să reamintim tinerilor să-și sune și viziteze mai des părinții, bunicii, străbunicii. Ei sunt oameni interesanți. Întrebați-i despre viața lor. Ei adoră să-și povestească viața. Ascultați-i și vă asigurăm că veți rămâne surprinși. Nu uitați că povestea lor e și parte din povestea noastră. Poveste pe care noi, tinerii de astăzi, trebuie s-o ducem mai departe.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook și Instagram Easy Credit.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Vornicu – desemnat de PAS candidat la funcția de primar de Chișinău cu un an înainte de alegeri – își retrage candidatura: „Am ales familia”

Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, își retrage candidatura la funcția de primar al Chișinăului, la patru luni după ce a fost desemnat de organizația PAS din capitală. Într-o postare publicată în seara zilei de 12 octombrie, edilul spune că a luat decizia din motive personale, legate de familie. În anunțul care vine pe fondul speculațiilor că PAS ar dori să-l înlocuiască cu ministra Finanțelor, Victoria Belous, Vornicu respinge zvonurile despre eventuale dezacorduri în echipă.

„Îi mulțumesc domnului Președinte Grosu și echipei PAS pentru încrederea acordată atunci când m-au propus pentru a fi candidat la funcția de Primar de Chișinău. A fost o provocare foarte serioasă și am avut toată susținerea echipei de la Chișinău și a echipelor din suburbii să muncim, să lucrăm și să câștigăm. Din păcate, din rațiuni personale, care țin de familia mea, am decis să-mi retrag candidatura”, a scris Vornicu pe rețele.

Edilul de Stăuceni susține că a decis să se retragă inclusiv „din respect pentru echipă, din respect pentru chișinăuieni, consider că este mai corect să mă retrag”. Vornicu a respins public și zvonurile din ultimele zile privind un eventual dezacord în echipă. Acesta califică speculațiile drept „falsuri”.

„Nu este adevărat. Este o decizie personală, pe care am luat-o cu greu, dar a trebuit să aleg prioritățile și am ales familia. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. Continuăm munca împreună! Voi sprijini candidatul PAS cu toată energia, pentru că avem datoria față de locuitori să le oferim un primar responsabil, serios, care servește doar interesele chișinăuienilor, și nu interese străine ascunse”, se mai arată în mesaj.

Amintim că, la mijlocul lunii iunie 2026, organizația municipală Chișinău a PAS l-a propus pe Alexandru Vornicu drept candidat la funcția de primar al capitalei pentru alegerile locale din 2027. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a precizat atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al partidului.

Vornicu, aflat la al doilea mandat de primar al Stăuceniului, a declarat ulterior că inițiativa a venit de la liderul PAS, Igor Grosu, iar desemnarea de către organizația municipală era doar o primă etapă a procesului intern de selectare.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, aflați în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

(VIDEO) I-au adus pulover lui Tofan/ Ceban, obligat să prezinte scuze/ Un alt protest planificat la Tiraspol

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Stamate a dus un pulover la Guvern. Ce solicită
— Tiraspolul anunță un nou protest față de politica economică a Chișinăului
— Plahotniuc, noi cereri în apel. Apărarea neagă că ar tergiversa procesul
— Ion Ceban, obligat de instanță să-și ceară scuze pentru injurii
— Aproape 13 mil. de lei, confiscate într-un dosar de contrabandă
— Fermierii cer prelungirea licențierii importurilor și amenință cu proteste
— Yandex Go, cu probleme în Moldova după atacurile cu drone din Rusia
— Socialiștii, din nou la Moscova, la trei zile după ședința închisă a Parlamentului
— De ce Transnistria a rămas în afara reformei administrativ-teritoriale?
— Un singur judecător a protestat pentru salarii mai mari
— Vremea se răcește brusc în Moldova și vin ploile
— Încă cinci candidați, în cursa pentru funcția de bașcan
— Opt persoane reținute într-un dosar de escrocherie cu criptomonede
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

millerrussian.com

Ministerul Agriculturii, despre cererea fermierilor de a prelungi licențierea importurilor de cereale și oleaginoase: „Solicitarea trebuie examinată”

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit luni, 12 octombrie, cu o reacție la solicitarea Asociației „Forța Fermierilor” de a prelungi până cel puțin la 31 decembrie 2026 mecanismul de licențiere a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Reprezentanții instituției au declarat că înțeleg dificultățile cu care se confruntă agricultorii, dar au subliniat că orice măsură restrictivă trebuie să fie justificată din punct de vedere economic.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cunoaște preocupările exprimate de producătorii agricoli în legătură cu evoluția prețurilor la cereale și oleaginoase. Solicitarea privind prelungirea licențierii importurilor trebuie examinată în baza unor argumente economice și a datelor actualizate privind situația din sector. Ne interesează protejarea competitivității agriculturilor autohtone, dar orice măsură trebuie să fie justificată, proporțională și compatibilă cu angajamentele comerciale ale Republicii Moldova”, a transmis MAIA într-un comentariu pentru NewsMaker.

Amintim că, pe 12 octombrie, Asociația „Forța Fermierilor” a solicitat prelungirea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase cel puțin până la 31 decembrie 2026. Potrivit organizației, eliminarea acestuia după 31 octombrie ar putea pune în pericol producătorii agricoli mici și mijlocii din Republica Moldova, în condițiile în care exporturile de cereale din Ucraina sunt îngreunate, iar prețurile de achiziție în țara vecină sunt mai mici decât cele de pe piața moldovenească.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: