Facebook/Partidul „ȘOR”

Eșec pentru deputații de la Comrat, la Curtea Constituțională: legea care obligă Găgăuzia să restituie TVA-ul din bugetul propriu râmâne în vigoare

Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a respins sesizarea depusă de Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) prin care a contestat modificările la articolul 6 din Codul fiscal. Înalta Curte a pronunțat decizia pe 30 noiembrie, la doar o zi după ce a fost sesizată de deputații de la Comrat. Astfel, legea votată de partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și promulgată de președinta țării, Maia Sandu, care obligă Găgăuzia să restituie impozite și taxe pe valoare adăugată (TVA) din propriul buget, dar nu de la bugetul public național, așa cum se întâmpla până acum, rămâne în vigoare.

Deputații de la Comrat au contestat pe 29 noiembrie legea care completează articolul 6 din Codul fiscal, prin care Găgăuzia este obligată să restituie TVA-ul din propriul buget. Tot atunci, APG a făcut apel la instituțiile statului, inclusiv la premierul Dorin Recean, să ia măsuri pentru a suspenda punerea în aplicare a noilor prevederi legislative, atâta timp cât nu există o hotărâre a CCM.

La doar o zi după ce Înalta Curte a fost sesizată, magistrații au decis să respingă cererea de suspendare a acțiunii articolului 6 alin. (11) din Codul fiscal.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Potrivit CCM, hotărârea intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

***

Precizăm că, pe 5 octombrie, Parlamentul a adoptat în a doua lectură un proiect de lege – elaborat de deputați PAS – care vine să completeze articolul 6 din Codul Fiscal. Astfel, Găgăuzia este obligată să ramburseze impozitele către întreprinzători, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA), din bugetul local, în loc de bugetul național, așa cum s-a procedat până acum. Legea a fost promulgată de președinta Maia Sandu pe 21 octombrie, curent. Vezi AICI cum legea propusă și votată de PAS va acționa asupra bugetului autonomiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: