NewsMaker

Reparații de 60 de mii de lei în biroul primarului. „Este un prieten de-al meu din copilărie”

Lucrările de reparație din biroul primarului de Chișinău se ridică la 60 mii lei. Declarația aparține lui Ion Ceban și a fost făcută astăzi, 16 decembrie, după ședința săptămânală a serviciilor primăriei. Potrivit edilului, cheltuielile au fost suportate de un prieten din copilărie.

Nici de această dată, Ion Ceban nu a vrut să precizeze numele acestuia.

„Este un prieten de-al meu din copilărie, care nu are nici o intersecție cu primăria. El a venit cu propunerea după ce a fost în vizită aici”, a răspuns Ceban jurnaliștilor.

De asemenea, edilul capitalei a explicat ce lucrări au fost efectuate. „S-au împrospătat pereții, s-a adus în ordine podeaua și un pic mobilierul, care practic a rămas același”.

Potrivit lui Ceban, reparația din biroul său „s-a făcut ca să aducem aici delegații, ambasadori, investitori și jurnaliști”.

Edilul capitalei a precizat că va prezenta toate documentele necesare, care confirmă legalitatea lucrărilor efectuate. „Este temei legal, sunt documente pe care le vom face publice. Le vom face publice la timpul potrivit. Nu văd o problemă în acest sens”, a spus Ceban.

Amintim că la sfârșitul lunii noiembrie, Ion Ceban a anunțat că primăria capitalei ar putea fi mutată într-un nou sediu, iar clădirea actuală ar putea fi transformată în muzeu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tv8.md

Baronul romilor din R. Moldova, Artur Cerari, condus pe ultimul drum: cavou din marmură italiană și haine aduse din Italia

Baronul romilor din Republica Moldova, Artur Cerari, este condus sâmbătă, 18 iulie, la Soroca, pe ultimul drum. Acesta va fi înmormântat într-un cavou din marmură italiană, construit după una dintre dorințele sale din timpul vieții. La ceremonie participă mii de etnici romi din țară și din străinătate, transmite Moldova 1.

Sute de persoane din Republica Moldova și de peste hotare au venit astăzi la Soroca pentru a-și lua rămas bun de la baronul romilor, Artur Cerari.

Ceremonia funerară a început la locuința acestuia, unde rude, prieteni și reprezentanții comunităților de romi au adus flori un ultim omagiu celui care timp de aproape trei decenii a fost considerat unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai romilor din țară.

Participanții au vorbit despre rolul important pe care l-a avut Artur Cerari în viața comunității rome și despre contribuția sa la păstrarea tradițiilor.

Atmosfera a fost una solemnă, marcată de rugăciuni, lacrimi și momente de reculegere.

Funeraliile baronului romilor au transformat Soroca într-un loc de pelerinaj pentru romii veniți din mai multe țări, marcând sfârșitul unei epoci și începutul unei noi etape pentru comunitatea pe care acesta a condus-o.

Sicriul și hainele purtate de regretatul baron au fost aduse din Italia, potrivit dorinței exprimate de acesta în timpul vieții.

Potrivit tradiției romilor, peste 40 de zile va avea loc adunarea comunității în cadrul căreia va fi ales noul baron al romilor din Republica Moldova.

Artur Cerari a fost lider tradițional al comunității rome din 1998, după moartea tatălui său, Mircea Cerari.

În cadrul comunității rome, el a avut un rol important în medierea conflictelor, reprezentarea intereselor romilor și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor specifice. De asemenea, el s-a implicat de-a lungul anilor în numeroase inițiative sociale și culturale dedicate comunității rome din Republica Moldova.

Artur Cerari s-a stins din viață pe 4 iulie, din cauza unui atac de cord. Acesta avea 65 de ani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: