Un internaut a scris pe rețelele de socializare că la grădinița nr. 127 din Chișinău s-ar colecta bani de la părinți pentru reparație. Potrivit unui mesaj făcut public dintr-un chat, suma ar ajunge la 2500 de lei, fiind stabilită „având în vedere faptul că majoritatea părinților au votat pentru apelarea
Primăria Chișinău se află la etapa finală de definitivare a proiectului pentru reparația capitală a podului Ismail, a anunțat viceprimarul Ilie Ceban, în ședința din 4 mai. Autoritățile nu pot preciza însă, deocamdată, nici când vor începe lucrările, nici cât vor costa acestea și nici sursele de finanțare. În schimb,
Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a lansat o petiție prin care îi cere Primăriei capitalei să repare capital drumul L455, care leagă mai multe suburbii. Consilierii formațiunii susțin că artera, construită în 1973, nu ar fi beneficiat de lucrări capitale de peste 50 de ani. De cealaltă parte,
Începând cu seara zilei de 5 aprilie, Primăria Chișinău intervine la Durlești cu lucrări de reparație a unor străzi centrale, precum și cu acțiuni de salubrizare și evacuare a gunoiului acumulat. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, care a menționat că decizia a fost luată în cadrul
În anul 2026, Arcul de Triumf din capitală va fi reparat. Cel puțin asta a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a precizat că există interes atât din partea statului, cât și din partea unui agent economic. Ministrul a mai spus că, în acest sens, este necesară rezolvarea unei „probleme
Lucrările de reparație și modernizare a barajului Costești-Stânca încep. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului Gheorghe Hajder pe 2 decembrie, în timpul unei vizite la Nodul hidrotehnic Costești-Stânca. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Mediului, lucrările sunt realizate de Administrația Națională „Apele Moldovei” și reprezintă primele intervenții majore din
Peste un miliard de lei au fost valorificați, în prima jumătate a anului 2025, pentru întreținerea și reparația drumurilor din Republica Moldova. Suma reprezintă circa 37% din bugetul total de aproape 2,7 miliarde de lei alocat pentru acest domeniu, arată raportul Administrației Naționale a Drumurilor, prezentat la ședința Consiliului fondului
Trei grădinițe din municipiul Chișinău nu își vor relua activitatea la 1 septembrie, din cauza lucrărilor de reparație la blocurile alimentare. Este vorba despre instituțiile preșcolare nr. 77, 159 și 68. Șeful-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, a precizat că în aceste cazuri au fost organizate
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o alertă de călătorie pentru Republica Bulgaria, în legătură cu suspendarea temporară a circulației rutiere pe Podul Dunării Giurgiu (România) – Ruse (Bulgaria), numit și Podul Prieteniei. Circulația va fi oprită timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie,
Comisia pentru Situații Excepționale a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru construcția unui acoperiș provizoriu și aproape 56 de mii de lei pentru expertiza tehnică a mansardei afectate în urma incendiului de la Durlești. Anunțul a fost făcut de Galina Comendant, șefa de cabinet a Ministerului Mediului, pe 26