Andrei Mardare/NewsMaker

„Estimez în cursul lunii septembrie”. Siegfried Mureșan, despre asistanța macrofinanciară pentru Moldova din partea UE 

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan, președinte al delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de asociere UE – Republica Moldova, este de părere că Republica Moldova ar putea primi în luna septembrie a anului curent suma de 50 mln de euro din asistența macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană pentru înlăturarea consecințelor pandemiei de coronavirus. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru NM din 24 mai.

Parlamentarul european a amintit că, imediat după declanșarea pandemiei, UE a oferit Republicii Moldova atât sprijin financiar, cât și echipamente de protecție, măști, dar și vaccinuri datorită platformei COVAX.

„Am oferit și sprijin financiar – 100 mln de euro de asistență macrofinanciară. Din această sumă, primele 50 de mln au fost legate doar de niște condiționalități de bază, legate de valori europene. Primele 50 de mln au fost transmise către R. Moldova pe parcursul anului 2020. Următoarele 50 de mln sunt legate de condiționalități din domeniul reformării justiției, combaterii fraudei și sunt două condiționalități, care țin de Autoritatea Națională de Integritate și de declarațiile care încă trebuie îndeplinite cu prioritate din partea autorităților de la Chișinău”, a declarat Mureșan.

Europarlamentarul a remarcat că în Parlamentul actual „nu a existat voință politică pentru a îndeplini aceste condiționalități”, care ar fi adus beneficii imediate pentru cetățenii R. Moldova. Potrivit acestuia, cele 50 mln de euro ar putea fi transferate în septembrie.

„De aceea, mizăm că viitorul Parlament nou-ales va îndeplini imediat aceste înțelegeri și noi vom putea oferi acest sprijin. Sprijinul este la dispoziția R. Moldova, cu obiectivul ca el să vină înainte de luna septembrie – cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar, repet: depinde totul de progresul de la Chișinău, dacă vom avea un număr mare al oamenilor care ies la vot, care votează în favoarea modernizării, reformării țării, combaterii corupției. Dacă formarea majorității și a guvernului va fi rapidă, atunci sunt sigur că aceste măsuri pot fi luate repede și noi avem banii la dispoziție, sunt acolo pentru Republica Moldova, atunci îi vom putea și delibera foarte repede. Eu estimez în cursul lunii septembrie”, a precizat Siegfried Mureșan.

***

În iulie 2020, serviciul de presă al Delegației UE în R. Moldova a precizat pentru NM că, pentru a beneficia de asistența macrofianciară în sumă totală de 100 mln de euro, Chișinăul trebuie să respecte 6 condiționalități. Este vorba despre:

  • progres în investigarea fraudei bancare;
  • armonizarea Codului Vamal la standardele UE;
  • adoptatea amendamentelor privind activitatea Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) (amendamentele presupun privarea judecătorilor de imunitate absolută, numirea acestora în funcție până la împlinirea vârstei de 65 de ani și excluderea din componența CSM a procurorului general și al ministrului Justiției);
  •  asigurarea eficienței activității Agenției Naționale de Integritate;
  • eliminarea contrabandei de alcool și țigări care ajunge în statele UE;
  • îmbunătățirea sistemului de achiziții de stat din domeniul sănătății.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: