Eurodeputații au votat pentru introducerea „certificatului UE COVID-19”. Urmează negocierile cu Consiliul Uniunii Europene
Full Article 3 minutes read

Eurodeputații au votat pentru introducerea „certificatului UE COVID-19”. Urmează negocierile cu Consiliul Uniunii Europene

Parlamentul European a votat pentru introducerea „certificatului UE COVID-19”, pentru a reafirma dreptul la liberă circulație în Europa în timpul pandemiei. Urmează ca Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene să înceapă negocierile, pentru a ajunge la un acord înaintea începerii sezonului turistic de vară.

Potrivit unui comunicat emis de Parlamentul European, eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” — în locul „adeverinței electronice verzi”, conform propunerii Comisiei — ar trebui să fie valabil timp de 12 luni și nu mai mult.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, afirmă eurodeputații.

Propunerea legislativă privind cetățenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă și 31 abțineri, în timp ce propunerea privind resortisanții țărilor terțe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă și 70 abțineri.

Aceeași sursă notează că titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea. Eurodeputații au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate și din motive economice, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”.

Compatibilitatea cu inițiativele naționale

Parlamentul European dorește să se asigure că certificatul UE funcționează în paralel cu orice inițiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, același cadru juridic comun.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen), susțin eurodeputații. Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizația Mondială a Sănătății pentru utilizare de urgență.

Garanții privind protecția datelor

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea. Va fi verificată și autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obținute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinație și nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităților care vor prelucra și primi date va fi publică, astfel încât cetățenii să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: