Facebook/Natalia Gordienko

Eurovision 2021: Pot fi aceiași concurenți, dar neapărat melodii diferite

Artiştii care ar fi trebuit să participe la Concursul Eurovision 2020, programat să se desfăşoare în luna mai în Țările de Jos, dar anulat din cauza pandemiei cauzate de noul coronavirus, vor putea lua parte la ediţia de anul viitor, dar cu melodii noi. Decizia a fost anunțată de organizatori, informează AGERPRES. 

European Broadcasting Union (EBU), organizatorul Eurovision, care a anulat concursul televizat din Rotterdam pe fondul pandemiei de coronavirus, a precizat  că va fi la latitudinea ţărilor participante dacă trimit reprezentanţii de anul acesta sau alţi reprezentanţi.

EBU, o alianţă a companiilor mass-media publice cu sediul la Geneva, a subliniat totodată că ”melodiile de anul acesta nu vor fi eligibile pentru a participa la competiţia din 2021”.

Potrivit reprezentanţilor săi, EBU a fost copleşită de reacţiile admiratorilor care aşteptau cu nerăbdare ediţia din Rotterdam. Alianţa analizează alte modalităţi de a ”reuni şi oferi divertisment publicului din Europa în acest vremuri dificile’.

Amintim că Natalia Gordienko urma să reprezinte Republica Moldova la competiția din acest an a Eurovision, care urma să se desfășoare la Rotterdam. Printre autorii piesei „Prison” este interpretul și producătorul rus, Filip Kirkorov.

Este pentru prima dată în istoria de 64 de ani a Eurovision, când evenimentul este suspendat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: