„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus
Full Article 14 minutes read

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Am fost internat la 27 mai, cu suspecție de COVID-19. Testul a confirmat diagnosticul. „La numeroasele solicitări ale telespectatorilor”, așa cum se spunea înainte, am decis să țin un jurnal despre ce se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, unde sunt internați, în ce condiții sunt întreținuți, cum sunt diagnosticați, hrăniți și tratați.

x

Acesta este al cincilea text din seria (textul întâi, textul al doilea, textul al treilea, textul al patrulea) de notițe din spital ale lui Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, director al Departamentului Advocacy, AO „Inițiativa Pozitivă”, care s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Anticipând evenimentele

Cea mai mare parte a săptămânii trecute am petrecut-o îmbrățișând perna, cu intoxicație și perfuzii, dar și transpirând puternic zi și noapte. A fost o stare de slăbiciune totală: practic, unicul lucru pentru care îmi ajungeau puteri era să stau culcat în pat, în liniște, și să dorm. Creierul refuza să gândească, iar să conectez laptopul și să bat în taste părea un efort fizic și intelectual total ireal.

Datorită tratamentului, până în ziua de joi, starea mea s-a îmbunătățit. Iar vineri, 12 iunie, am fost testat pentru COVID-19 și rezultatul a fost negativ, deci, coronavirusul lipsește în organism. În aceeași zi, am fost externat din spitalul în care am stat 16 zile. Acum urmează să stau 14 zile acasă, în autoizolare, și să continuu tratamentul sub monitorizarea medicului de familie. Așadar, acum cunoașteți deznodământul. Însă „Notițele unui covidist” continuă, pentru că eu am reușit să descriu doar câteva din primele zile.

Sâmbătă, 30 mai 2020

„Bună dimineața!”

Cu siguranță, pacienților din secție le place bufetiera noastră, de la care mereu poți și trebuie să te aștepți la perle și comentarii imprevizibile. Azi dimineață, ea ne-a oferit o nouă doză de emoții pozitive. Deci, teatrul continuă.

În distribuție

Bufetiera, cea care ne turna cacao și ne împărțea terci de griș, cu un excelent simț al umorului, întotdeauna cu o dispoziție extraordinară.

Patru pacienți din salonul nr. 6, care comunică între ei în limba rusă.

Scena a doua

Bufetiera intră în salonul nr. 6 aproape de ora 7:00 dimineața și îi trezește pe pacienții care încă dorm, pentru primul dejun.

Bufetiera. Bună dimineața!

Fără a conveni, pacienții răspund în cor. Bună dimineața!

Bufetiera. Care „bună dimineața, rușii? Доброе утро!

Conexiunea cu „rușii” ne-a amuzat. Așa s-a întâmplat că noi comunicăm în limba rusă. În același timp, în salonul nostru este o adevărată internațională. Afanasii al nostru este găgăuz. El vorbește cu rudele sale la telefon exclusiv în limba găgăuză. Igor este ucrainean. Denis are rădăcini și mai exotice: a recunoscut că tatăl său este rom-ursar, mama – moldoveancă, iar bunica – nu doar o simplă rusoaică, ci sibiriană. El vorbește cu rudele sale la telefon preponderent în limba de stat.

Și, în sfârșit, sunt și eu în salon, cu rădăcinile mele rusă-ucraineană-bulgară-moldovenească-tătară. Se pare însă că dacă am fi „conectați” cu toții la un numitor etnic comun în spațiul salonului, într-un mod miraculos, noi toți am deveni ruși. Probabil, cunoscuta expresie „studiază un rus – vei descoperi un tătar”, a evoluat în condițiile din Moldova și ar trebui să fie citită invers. Deci, dimineața începe cu o dispoziție pozitivă, ziua promite să fie bogată cu de toate.

Spre seară, ne-au mai adus un pacient. Este un rom din Soroca. A venit în salon îmbrăcat într-un adevărat halat de spital, în dungi, aducând cu sine comunicarea cu familia sa în limba romani. Internaționala s-a consolidat. Chiar nu m-am așteptat că, ajungând pe patul de spital, într-o secție relativ mică, voi putea vedea și auzi atât de mult bogăția etnolingvistică și diversitatea Moldovei!

Scaunul sau perfuzia?

Și totuși, azi dimineață n-am uitat, și până la dejun, am adunat probe de urină pentru analiză. Însă recoltarea probelor de scaun totuși mă deranjează. În timpul vizitei de dimineață, o întreb pe doctorița mea „marțiană”, ce să fac totuși cu această analiză?

„Noi luăm analizele de sânge și urină, însă pentru tratarea COVID nu avem nevoie de analiza de scaun. Puteți să n-o dați, nu este obligatorie”, îmi explică ea. Aleluia! Se pare, acum ajunge și la mine: mă aflu în secția de gastrologie. Probabil, infirmierele împart „automat” recipiente pentru toate analizele necesare pentru medicii gastrologi, indiferent de ceea ce se tratează acum în secție. Cam așa arată un „exces al executorului”!. Acum însă mă frământă întrebarea: oare ce analize propun infirmierele pacienților și pacientelor care se tratează de COVID-19 în secțiile de urologie și ginecologie?

Ne-am clarificat cu analizele, însă medicul meu mă anunță că nu-i plac testele mele hepatice. Ieri mi-au luat deja sânge pentru analiza de hepatită, iar astăzi ea a decis să-mi curețe ficatul, prescriindu-mi perfuzii pentru următoarele trei zile. O asistentă medicală mi-a fixat îndemânatic prima perfuzie, imediat după vizită. Apare de la sine concluzia fantasmagorică: n-ai dat scaunul – primește perfuzia!

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

Operațiunea „Cooperația”

În noaptea asta, am dormit cu o singură plapumă – nu mai aveam nevoie de a doua, nu mai tremur, mi-au scăzut temperatura cu paracetamol încă acum două zile. De atunci, ea se menține în limitele rezonabile datorită tratamentului pe care l-am început.

Sunt culcat pe pat, sub plapumă și sub perfuzie. Acum e ușor și comod să stau culcat. Însă până mai ieri noaptea, situația era cu totul alta. Dormeam foarte rău și nici măcar nu era din cauza stării sănătății mele. Toată problema a fost în patul de spital. Am fost nevoit să-mi petrec toată noaptea „pe valuri”, stând culcat practic doar pe o parte, pe o „dungă” dreaptă și îngustă, balansând între marginea patului și o „adâncitură” apărută nu se știe cum în saltea. Examinarea de dimineață a scheletului și a organelor interne a demonstrat că patul meu „are coaste rupte”. Structura acestuia este din plastic și o parte s-a deteriorat. Anume din cauza acestei gauri, salteaua se ridica de noaptea, fiecare dată când mă apropiam de ea. Mai devreme, cineva a încercat, naiv, să „trateze” rupturile cu bandă adezivă din hârtie.

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

În timp ce țineam salteaua ridicată și admiram construcția internă a patului, întocmind planul de salvare a somnului pentru următoarele nopți, ușa salonului s-a deschis. Bufetiera a intrat din nou la noi, gospodărește. Privirea sa curioasă a surprins manipulările mele neobișnuite legate de pat și saltea. Înțelegând imediat esența problemei, cu mișcări abile și ușoare ale mâinilor, a verificat în grabă și celelalte paturi. Diagnosticul: aproape toate paturile aveau carcasa din plastic deteriorată. Cu o anumită nostalgie, mi-am amintit de patul din metal de model sovietic pe care am dormit în salonul nr. 1 – deși vizual era îngrozitor, patul cela era în stare bună, fără spărturi.

Odată cu stabilirea diagnosticului, bufetiera noastră a recomandat și tratamentul: intervenția „chirurgicală” urgentă a patului. Ea și-a asumat și dirijarea acestei operațiuni. Tratamentul s-a dovedit a fi genial de simplu, dar și ridicol: peste gaură a fost aruncată o bucată de linoleum, întinsă pe toată suprafața. Astfel, salteaua nu mai putea să lunece. Bufetiera a împrumutat acest material „chirurgical” de pe alt pat, unde bucata de linoleum era mai mare decât necesarul.

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

Abilitatea bufetierei lasă impresia că ea nu este întâmplător în spital, ci „sub acoperire”. Probabil, este într-o misiune specială ca manager de aprovizionare, tâmplar, stivuitor de linoleum, femeie-pisică sau cine mai știe cine? Oricine ar fi, acum salteaua este plată, somnul meu este salvat! Unicul lucru care mai amintește despre această problemă este scârțâitul la fiecare mișcare. Dar cu aceasta, cum s-ar zice, se poate de trăit.

Completarea și repartizarea

În noaptea de vineri spre sâmbătă, colegului meu Costea i s-a făcut rău. El a chemat ambulanța și a fost dus la Centrul COVID-19 de la Moldexpo. Seara, i-au comunicat că a are coronavirus. Dar pentru că s-a constatat că forma de îmbolnăvire este „ușoară”, lui Costea i-au propus să aleagă: să se trateze la spital sau acasă. El a ales tratamentul la domiciliu. Costea este primul meu coleg care a fost diagnosticat cu COVID-19. Sper că alții nu vor fi.

Datorită lui Costea, îmi dau seama, de ce unii sunt internați în spital, iar alții – trimiși acasă. În Centrul COVID m-au apreciat cu „stare de gravitate medie”. Acum înțeleg că în cazul stării de gravitate „medie” sau gravă este indicată spitalizarea. În cazul celei „ușoare”, ai de ales (spital sau domiciliu), iar pacienții asimptomatici sunt trimiși acasă. Costea glumește că eu am fost trimis la spital din cauza că „nu am reușit să-mi îmbunătățesc karma”.

Apropo, la determinarea gravității afecțiunii, medicii țin cont de o mulțime de date: nu este vorba doar despre analizele de COVID, dar și de rezultatele radiografiei, analiza generală a sângelui, tensiunea arterială, ritmul cardiac, saturația sângelui cu oxigen, temperatura, examinarea generală și intervievarea pacientului. Medicii nu arată cu degetul spre cer atunci când stabilesc diagnosticul și nu trimit oamenii în spitale așa, pur și simplu.

Simptomele

Din cauza că am ajuns la spital cu COVID, în ochii multor oameni din cercul meu de prieteni am devenit „specialist în coronavirus”. Și pentru că au început să apară întrebări, iată, pe scurt, simptomele principale ale COVID așa cum le-am simțit eu și vecinii mei din două saloane:

– temperatură înaltă a corpului;
– tuse uscată și profundă, fără spută;
– gâtul aproape că nu doare, e ușor să bei apă și să înghiți mâncarea, nu sunt dureri;
– reducerea sau pierderea mirosului și a gustului;
– dureri musculare și (sau) în oase.

Aceasta nu este o instrucțiune pentru diagnosticarea COVID-19. Nu orice temperatură înaltă și tuse înseamnă existența coronavirusului. Trebuie monitorizată rațional starea sănătății, și nu doar în timpul pandemiei. Important e să nu cazi în extremități de genul ipohondriei. Vă amintiți de eroul lui Jerome K. Jerome din romanul „Trei într-o barcă, fără a număra un câine”, care răsfoia un ghid medical al bolilor? „Am luat după alfabet. Am citit despre anemie – și m-am convins că am anemie și că agravarea ar trebui să apară peste vreo două săptămâni. Am constatat liniștit că sufeream doar de o formă ușoară a „morbus Brightii” și, dacă aș fi suferit doar de această boală, aș fi sperat să mai trăiesc câțiva ani. Inflamația plămânilor s-a dovedit a fi în cazul meu cu complicații grave, iar angina pectorală, se pare, este congenitală. Așa că am trecut conștiincios peste toate literele alfabetului și unica boală pe care nu am descoperit-o la mine a fost febra puerperală”.

Coletul și „pomana”

După amiază, un coleg mi-a adus un colet de acasă. Vizitatorii nu pot intra acum în spital. Oamenii se apropie de poartă, contactează pacienții la telefon, iar aceștia roagă infirmierele să primească și să aducă pachetul. La poartă, lângă căsuța paznicului, este o măsuță din metal. Adesea, anume pe aceasta oamenii își lasă gențile cu pachete pentru bolnavi în care uneori lasă bilețele cu numele pacientului (pacienții glumesc – bilețele „la sănătate”), dar și 10 lei („de pomană”) infirmierelor, pentru prestarea serviciilor monopoliste de livrare prin curierat în spital. Cam așa funcționează.

Coletul meu a ajuns la mine la timp. În primul rând, în salonul nostru s-au terminat șervețelele de hârtie de de-asupra lavoarului, iar altele noi nu am primit: în zilele de odihnă, depozitul spitalului este închis și am fost salvați de ruloul de șervețele de hârtie care mi-a fost transmis. În al doilea rând, am primit prelungitorul salvator cu cinci prize – am eliminat cozile la electricitate. În al treilea rând, ce bucurie, acum am propria hârtie igienică!

Sticlele cu apă minerală care mi-au fost transmise s-au împărțit imediat în salon, prin noptiere, deși apa s-a dovedit a fi extrem de rea. Denis s-a bucurat de prosopul de baie și s-a pornit imediat la duș. Eu nu m-am mai spălat de câteva zile și de aceea am ocupat rând la spălat, cu prosopul, ciupicii de baie, șamponul și săpunul care mi-au fost transmise.

Quest-ul din spital

În secția noastră este o singură cabină de duș pentru toți pacienții – vreo 40 de persoane pe un etaj. Uneori, trebuie să prinzi rând și să aștepți. Eu am avut noroc, la sfârșitul zilei nu mai era rând și am reușit să mă spăl în duș. Dar s-a constatat că nu este o sarcină simplă să ajungi la duș. Trebuia să găsesc cheia secretă. Eu am văzut că după ce ieșeau din duș, pacienții puneau cheia sub un capac din plastic, care acoperă un set de cârpe de uz gospodăresc. Acum însă ea nu era acolo. „L-am tras la răspundere” pe Denis, care mi-a șoptit că cheia este ascunsă într-un dulăpior din coridorul comun pentru baie și wc, care se află sub un recipient pentru dezinfectarea instrumentelor medicale. Și iarăși ratare. Am mers după ajutorul infirmierelor. Una dintre ele a căutat cheia sub cearșaful așternut pe o targă care era în același coridor. Se pare că acum, în sfârșit, știu toate locurile secrete de aici.

Dușul s-a dovedit a fi neobișnuit de decent. S-a făcut reparație: teracotă nouă, wc și lavoar. Este un boiler și o cabină de duș cu o perdea albă din trei părți. Totul e decent, dar construcția dușului este nereușită: multă apă se scurge pe podea, iar jos nu este un canal de scurgere și după ce cineva face duș, altcineva este nevoit să adune apa cu un mop. De obicei, acest „altcineva” sunt infirmierele care bolmojesc de fiecare dată când pacienții merg la duș. Pentru a „diminua” nemulțumirea lor (și eu eram nemulțumit de această muncă inutilă), noi singuri strângem această apă cu mopul. Infirmierele sunt mulțumite și încetează să mai bolmojească.

După ce am fost la weceul din spital, fereastra largă și transparentă din duș nici nu m-a mirat. În fața geamului e lumină, pe pervazul larg e comod să-ți aranjezi lucrurile, te dezbraci, iar vis-s-vis sunt câteva case particulare cu 2-3 etaje. Și iarăși, noi nu avem secrete unii de alții, noi exersăm exhibiționismul. Și în general, am intrat în duș, m-am dezbrăcat, am conectat apa fierbinte și geamul va transpira de la sine.

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

„Exersăm exhibiționismul”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 3. Evghenii A. Goloșceapov, despre viața unui bolnav de coronavirus

Fotо: Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

Capitularea

Eu nu m-am așteptat că postarea mea de pe Facebook despre faptul că m-am îmbolnăvit de COVID-19 va provoca o asemenea atenție: în doar două zile, aproape 300 de persoane au reacționat cu like-uri, peste 300 – au comentat, am primit mesaje în patru limbi din peste 20 de țări. Și nu doar din Europa și Asia Centrală, dar și din Australia, Thailanda, Turcia și SUA.

Câțiva prieteni de-ai mei de pe Facebook – jurnaliști și foști colegi de-ai mei de la PNUD – m-au încurajat să scriu despre ceea ce mi se întâmplă. Anume după mesajele lor am cedat definitiv, am încetat să mă împotrivesc gândului îngrozitor despre necesitatea de a scrie ceva (întotdeauna îmi este mai simplu să vorbesc decât să scriu), am aruncat drapelul alb și am deschis laptopul.

Va continua.

Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: