Евгений Александрович Голощапов

Ziua nr. 0. Notițele unui covidist. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov, apărător al drepturilor omului, despre viața unui bolnav de coronavirus

Ajungând la spital cu COVID-19, am constatat că pentru majoritatea absolută a prietenilor, amicilor și cunoscuților mei, eu sunt prima persoană cu un asemenea diagnostic din cercul lor. De aceea, așa cum se spunea mai devreme, „în urma numeroaselor solicitări ale telespectatorilor”, am decis să fac notițe despre ce și cum se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, cum sunt diagnosticați și cum sunt tratați.

Acesta este primul text din seria de notițe de spital ale lui Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, membru al Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, directorul departamentului advocacy al AO „Inițiativa Pozitivă”.

Marți, 26 mai 2020

În Chișinău e seară. Noi am terminat lucrul și mergem împreună cu Costea, cu automobilul său. În fiecare dimineață și seară, cineva de la „Inițiativa Pozitivă” mă duce la serviciu și acasă, ca să nu folosesc transportul public. Astfel, noi încercăm să reducem riscul de infectare cu COVID-19. Sunt pe bancheta din față. Tușesc.

„Ei, cei ai pus la cale?”, întreabă Costea.

„Ca să te înviorez la sfârșit de zi”, glumesc eu.

Râdem. Costea mă lasă după intersecție. Îmi iau un Cappuccino cu scorțișoară de la ghereta din preajmă. Pe fața baristului era mai mult decât echipamentul total, din care cauză ne auzim rău unul pe altul, nu reușim să vorbim normal. Îi las câțiva lei în plus „pentru depășirea consecințelor coronavirusului” și mă îndrept spre casă. Iar tușesc.

Mâine va trebui să vorbesc la un webinar care va fi desfășurat de Organizația internațională Open Contracting Partnership pentru participanți din Europa și Africa, cu genericul „Achizițiile publice în sănătate și prețurile medicamentelor”. Voi povesti despre realizările și problemele din Moldova. De aceea după cină, mă pregătesc de acest eveniment: îl contactez pe moderatorul webinarului, concretizez detaliile, alcătuiesc planul discursului. Tusea continuă pe tot parcursul serii.

E timpul să mă culc. Mă bag sub plapumă, vizionez un nou episod al serialului „Narcos”. Chiar dacă e primăvară târzie și am plapumă, încep să îngheț. Merg să-mi iau un pled și înțeleg că tremur. Îmi verific temperatura. Sunt exact 37°С. Decid să nu fac nimic și să văd, cum mă voi simți dimineața.

Miercuri, 27 mai 2020

Am un somn neliniștit, transpir. Mă trezesc la ora cinci dimineața. Iarăși verific temperatura. Acum am 38°С. La ora opt dimineața, e același rezultat. Îmi dau seama deja că nu va trece fără asistența medicală. În primul rând, îmi avertizez colegii despre starea mea. O sun pe mama, pentru a concretiza numărul de telefon al medicului nostru de familie. Îl sun pe medicul de familie. Mă sfătuiește să dau analize la COVID-19, pentru a clarifica starea mea. Medicul precizează că ambulanța îi duce pe toți la Centrul COVID-19 de la Moldexpo, unde se fac analizele. Hotărăsc să mă pregătesc de plecare: fac un duș, mă rad, îmbrac haine curate, aranjez în rucsac lucrurile cele mai necesare, inclusiv laptopul, niște covrigi și schițele câtorva studii pe care trebuie să le recitesc și să le redactez. Aproape de amiază, apelez 112. Operatorul mă întreabă despre simptome, înregistrează adresa mea și numărul meu de telefon. Apelul este înregistrat: „Vor veni după Dvs. când vă va ajunge rândul”.

Peste aproape două ore, au sunat la ușă „marțienii”.

„Marțienii”

M-au vizitat doi „marțieni”. Sunt doi medici, ambii îmbrăcați în combinezoane albe, cu glugi pe cap, cu măști, respiratoare, ochelari și ecrane de protecție pe față.

„Marțianul”: „De ce nu ați deschis ușa atâta timp?”. Le spun că dormeam.

„Marțianul”: „Spuneți-ne, de ce ne-ați chemat, ce simptome aveți?”.

Apropo, în afară de temperatură și tuse, periodic, am zgârieturi în gât și cred că a scăzut simțul gustului. „Marțienii” îmi examinează gâtul care s-a dovedit a fi înroșit, îmi agață de deget un „clește” și îmi verifică saturația în oxigen a sângelui – 98%, adică în limitele normale.

Îmi pun întrebări, uneori mai întreb o dată, pentru că îi aud rău din cauza „scafandrelor”. Ei se aud și mai rău unul pe altul, de câteva ori chiar le „traduc” propriile lor cuvinte. După toate procedurile și manipulările, unul dintre „marțieni” îmi explică foarte amabil și alegând cu grijă cuvintele două opțiuni ale evenimentelor. Îmi vine gândul că medicul se străduiește așa nu pentru că ar vorbi rău în limba rusă – se pare că el e vorbitor de limba rusă, dar pentru că în ultimele luni, medicii de la ambulanță s-au confruntat cu reacții nefirești, poate chiar isterice sau agresive ale pacienților la știrea despre coronavirus (de fapt, aceasta este doar presupunerea mea).

Așadar, sunt două opțiuni. Prima – am o simplă răceală, pot să mă tratez acasă, cu paracetamol. A doua – e posibil (posibil!) să fie COVID și, ținând cont de situația din țară, această presupunere este considerată principală. Dacă eu nu sunt împotrivă, cu acordul meu, ei mă duc la Centrul COVID-19 pentru a da analize. Desigur, sunt de acord. Îmi dau timp pentru a mă pregăti, așteptând în „Mars rover”-ul parcat lângă casă.

 

„Mars rover”-ul

„Mars rover”-ul s-a dovedit a fi un „Citroën” cu un aspect decent, dar învechit, cumpărat cu mulți ani în urmă. „Marțienii” mi-au pregătit locul pe patul pentru pacienți. În interior, ambulanța mi-a părut cam pustie, sărac echipată. Din discuțiile cu medicii, am aflat că au suficiente mijloace de protecție care le sunt oferite înainte de fiecare tură de 24 de ore.

Întreb: „Cum credeți, de ce unii pacienți cu COVID-19 fug de la spital?”. „Marțianul”: „Cred că oamenii se așteaptă că vor fi examinați, le vor fi prescrise medicamente și vor fi lăsați să plece acasă. Iar când își dau seama că, având diagnosticul COVID, vor fi nevoiți să urmeze un tratament îndelungat – adesea de aproape o lună, înțeleg că nu sunt pregătiți să petreacă în spital atâta timp”.

Eu nu am infarct și nici apendicită care necesită cu adevărat asistență medicală urgentă, de aceea ambulanța a venit la mine peste două ore după ce am apelat-o. Acum însă noi ne deplasăm cu girofarul și sirena incluse. De ce? Este necesar nu atât pentru mine, cât pentru un alt pacient care, la fel, a solicitat ambulanța și o așteaptă, poate, pentru o problemă mult mai urgentă decât a mea. Cred că „Mars rover”-ul a ajuns de la Botanica până la Buiucani în vreo 10 minute. Intrăm pe teritoriul Centrului COVID-19 de la Moldexpo.

Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate din Moldova”: Maia Sandu explică vizitele sale externe

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că i-ar fi mult mai ușor să meargă în localitățile din Republica Moldova decât în afara țării. Precizarea a fost făcută după ce a fost întrebată despre vizitele sale în afara R. Moldova, de ce acestea sunt necesare și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării. Potrivit șefei statului, oamenii din afară trebuie să cunoască mai bine Republica Moldova, iar țara să capete susținere „pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea la UE”. În același timp, președinta a menționat că prerogativele sale principale țin de politica externă și de securitate. „Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă”, a precizat Maia Sandu.

În cadrul podcastului „Jurnal Politic”, publicat pe 2 mai pe paginile instituției prezidențiale, șefa statului a fost întrebată despre recenta vizită în Ucraina. De asemenea, a fost solicitată să comenteze unele reacții din societate privind vizitele sale în afara Republicii Moldova, fiind întrebată de ce sunt necesare acestea și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării.

„Am mers la Kiev, în primul rând, pentru a transmite un semnal de susținere și cred că este foarte important. (…) Noi avem pacea astăzi, în Republica Moldova, în mare parte datorită rezistenței Ucrainei. Asta este puținul pe care îl putem noi face, dincolo de ceea ce fac moldovenii, susținând refugiații ucraineni. (…) Despre vizitele mele în alte state: da, e important de amintit de Republica Moldova de fiecare dată. Trebuie să înțelegem că nu suntem în centrul universului noi. Vrem, în primul rând, statele membre ale Uniunii Europene să ne susțină în continuare pentru parcursul nostru european. Iar asta înseamnă să mergem să discutăm”, a răspuns Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că, la unele evenimente internaționale, se întâlnește cu președinți de țări și de guverne, dar, atunci când merge într-o vizită oficială, se întâlnește și cu reprezentanți ai parlamentelor, ai guvernelor, ai președinției și ai societății civile.

„E nevoie, în primul rând, oamenii să ne cunoască mai bine și în al doilea rând să construim susținere pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate sau alta (nota red. din Republica Moldova), pentru că e mai simplu decât să schimbi avioane, să aștepți prin aeroport și multe alte lucruri. O să merg cu drag inclusiv în această săptămână să discut cu concetățenii noștri, dar prerogativele mele principale țin de politica externă și de securitate. Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă. De asta, în continuare, voi merge, voi discuta și mă voi asigura că lumea înțelege rolul nostru și ne va susține în continuare”, a conchis Maia Sandu.

***

Menționăm, în acest context, că șefa statului efectuează o vizită la Erevan. Pe 4 mai, Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: