„Știți cum V-ați infectat?”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 1. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov despre viața unui bolnav de coronavirus
Full Article 15 minutes read

„Știți cum V-ați infectat?”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 1. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov despre viața unui bolnav de coronavirus

Am fost internat la 27 mai, cu suspecție de COVID-19. Testul a confirmat diagnosticul. „La numeroasele solicitări ale telespectatorilor”, așa cum se spunea înainte, am decis să țin un jurnal despre ce se întâmplă în Moldova cu pacienții bolnavi de coronavirus, unde sunt internați, în ce condiții sunt întreținuți, cum sunt diagnosticați, hrăniți și tratați.

x

Acesta este al treilea text din seria de notițe din spital ale lui Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, director al Departamentului Advocacy, AO „Inițiativa Pozitivă”, care s-a îmbolnăvit de COVID-19. În prima parte – „Ziua nr. 0. Notițele unui covidist”, el a povestit despre simptomele bolii, întâlnirea cu „marțienii” și transportarea sa cu „Mars rover”-ul la Centrul COVID de la Moldexpo. În partea a doua – „Ei, marțienilor!” Notițele unui covidist” – despre „marțienii de cafea” și despre cum este organizat Centrul COVID, ce mănâncă pacienții și de ce nu sunt tratați.

Joi, 28 mai 2020

„Mars rover – 2”

E miezul nopții. La Centrul COVID e liniște. De fapt, liniștea de aici s-a respectat în toată perioada șederii mele aici. Iarăși merg prin coridoarele Centrului, doar că acum – în direcție inversă, spre ieșire. Trecând pe lângă boxe, observ că cele mai multe dintre ele sunt pline. Se pare că pe parcursul zilei, aici au fost aduși mulți oameni suspectați de COVID. Mă apropii de ieșire, mulțumesc pentru ajutor personalului medical al Centrului și îmi iau rămas-bun de la ei.

Din câte se știe, la miezul nopții, mijloacele de transport au prostul obicei de a se transforma în dovleac. „Mars rover – 2” al meu s-a transformat într-un „Mercedes” nou al ambulanței. Cunoașteți cumva adevărata istorie despre achiziția noilor ambulanțe în Moldova? Nu căutați pe Google, că nu veți găsi acolo: societatea știe mai mult ultima parte a acesteia, legată de diferite probleme în procesul de achiziție a ambulanțelor. Acum însă veți auzi pentru prima oară această istorie în întregime.

Acum cinci ani, în 2015, activam în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD), coordonând portofoliul în domeniul Justiției și drepturilor omului. Împreună cu Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), noi realizam un proiect pentru dezoltarea Oficiului avocatului poporului – Ombudsman (OPA) și a Consiliului pentru egalitate. Una dintre acțiunile realizate în colaborare cu OPA a fost un studiu sociologic național despre percepțiile asupra drepturilor omului în Republica Moldova, pe care noi l-am publicat în anul 2016. Rezultatul principal a fost pentru noi lista drepturilor pe care respondenții le-au considerat cele mai problematice pentru ei, cele mai nerespectate. Pe poziția întâi a acestui antirating a fost dreptul la sănătate – acesta a fost menționat de 61 la sută dintre respondenți.

„Știți cum V-ați infectat?”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 1. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov despre viața unui bolnav de coronavirus

md.one.un.org

Aflând despre rezultatele sondajului de opinie, Ombudsmanul a reușit să facă din această direcție una dintre prioritățile activității echipei sale. În primul rând, ei au studiat chestiunea cu privire la acordarea asistenței medicale primare și au ajuns la concluzia că este necesară modernizarea infrastructurii, inclusiv a parcului de ambulanțe echipate.

Anume după aceasta, autoritățile au decis să aloce primele mijloace financiare pentru achiziția ambulanțelor noi. Iată în acest mod, studiile sociologice pot provoca transformări importante pentru binele oamenilor. Acum, eu beneficiez pentru prima dată de asistență datorită unei ambulanței noi, care este și rezultatul muncii mele.

„Mars rover – 2” duce doi pacienți: eu și încă un bărbat, mai în vârstă. Suntem transferați la Spitalul municipal nr. 2 din capitală (actualmente, Spitalul „Arhanghelul Mihail”). Temperatura aerului în „Mars rover – 2” nu se deosebește de cea de afară, pe timp de noapte.

Am vizionat o mulțime de filme străine în care medicii învelesc pacienții înghețați în cearșafuri strălucitoare din folie de argint și decid să-mi mai încerc o dată norocul. „Eu tremur, este în ambulanță vreo pătură pentru pacienți?”, întreb „marțianul” în combinezon alb și în alt echipament complet. Pătură nu este, în schimb, este posibilă încălzirea autovehiculului, însă ei nu pot conecta încălzirea, pentru că ambii „marțieni” și așa s-au încălzit prea tare în „scafandre”, iar de la încălzirea aerului, riscă să clocotească în acestea. Chiar nu avem nevoie de „raci fierți”, accept să rabd până la spital.

Discuția inițiată mi-a permis să aflu că și medicii acestei ambulanțe au toate mijloacele de protecție, fiindu-le oferite de fiecare dată pentru tura de 24 de ore. Toate acestea sunt de unică folosință, în afară de ochelari și ecranul de protecție, care sunt dezinfectate și apoi reutilizate.

În ce privește ambulanța, „marțienii” au fost de acord că bineînțeles, acest „Mars rover” este mai bun decât cele cu care lucrau înainte. Și eu sunt de acord cu ei: vizual, autovehiculul nu numai că este mai modern și mai confortabil decât „Citroën”-ul care m-a transportat la Moldexpo, dar și cu mult mai bine echipat, în el sunt multe lădițe cu diferite dispozitive și consumabile. Iar „marțienii” au apreciat „Mars rover – 2” cu opt puncte din zece. Ei cred că la achiziția „Mars rover”-urilor s-a economisit, s-ar fi putut procura autovehicule cu echipamente mai bune.

„Înregistrarea”

Noi ajungem la spital. Vreo 20 de minute, așteptăm în „Mars rover – 2”, până medicii transmit dosarele noastre spitalului și discută între ei. Chiar și „marțienii” au nevoie de comunicare amicală cu colegii lor și de o descărcare emoțională în aceste vremuri deosebit de tensionate pentru ei. Suntem chemați în secția internare. Am aflat că înaintea noastră, au fost internați alți câțiva pacienți, de aceea noi am așteptat în autovehicul. Întocmirea documentelor pentru fiecare pacient durează cel puțin 10-15 minute.

Pentru prima dată în ultimele zile, lucrează cu mine o asistentă medicală care seamănă cu un om și nu un „marțian”: femeia e în halat de protecție, ciupici, mănuși, mască, bonetă și ochelari. Dar eu văd fața ei și aud clar cuvintele ei. Ea îmi verifică din nou datele mele personale, iarăși îmi prinde „un clește” de degetul meu – saturația sângelui cu oxigen este de 98%, îmi pune întrebări, ajungând până la ce e mai interesant.

„Dvs. știți cum V-ați infectat?”. Am un singur răspuns, de genul „dac-aș ști!”.

Pentru prima dată, această întrebare mi-au adresat-o „marțienii” în alb. Eu nu am interacționat cu vreo persoană cu manifestări evidente ale COVID-19, nu am fost în ospeție de la mijlocul lunii martie, am purtat mască, m-am spălat pe mâini, le-am dezinfectat cu soluții de câteva ori pe zi, îmi verificam temperatura la intrarea în oficiu și încercam să reduc riscurile prin toate modalitățile posibile.

Presupun că, coronavirusul putea să se lipească de mine în transportul public, în magazin sau în timpul ce comunicam cu vreun purtător asimptomatic al virusului.

Asistenta medicală mă conduce în holul spitalului, mult mai cald, și mă roagă să aștept acolo. Peste vreo șapte minute, o infirmieră, echipată și ea în halat de protecție, ciupici, mănuși, bonetă și ochielari, îmi aduce acordul pentru internare și îmi spune să-l semnez. Îl iau în mână și mă așez să citesc. În ochii infirmierei se citește uimirea. „Trebuie să semnezi și să mergem”. Îi explic că sunt jurist și nu pot semna ceea ce nu am citit.

Avocatul Veaceslav Țurcan, fostul meu profesor de la Facultatea de Drept a USM și fondatorul câtorva organizații pentru apărarea drepturilor omului în Moldova, susține că „sunt două tipuri de proști: unui bea și nu mănâncă, iar al doilea semnează și nu citește”.

„Nu lua hârtia în mână, ai coronavirus, pune pe masă și citește aici”. Rezonabil. Pun pe masă acordul pentru internare, întocmit în limba de stat. „Aș vrea să iau cunoștință de acord în limba rusă, aici terminologia este specifică pe care aș putea să nu prea o înțeleg”, mă adresez eu către infirmieră. „Hai, semnează și să mergem în salon, este târziu deja”, răspunde ea vădit surprinsă.

Probabil, e inutil să polemizez acum cu ea, însă menționez pentru mine o nouă restricție în ce privește accesul la informație în acordarea asistenței medicale în Moldova polietnică – după ce voi pleca din spital, mă voi ocupa neapărat de această problemă.

Dreptul la sănătate este consfințit în Pactul Internațional al ONU cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, pe care Moldova l-a ratificat încă în anul 1993, asumându-și angajamentul de a respecta toate drepturile incluse în acest acord. „Accesibilitatea informației” este un element esențial al dreptului la sănătate.

Când instituțiile statului publică orice informație din domeniul medicinei, destinată pacienților, trebuie s-o prezinte într-un stil pe înțelesul tuturor și în limbile accesibile tuturor oamenilor, inclusiv celor care aparțin diferitelor grupuri lingvistice din țară. Puteți afla detalii despre aceasta accesând următorul link. Vedeți paragraful nr. 12 în una dintre cele șase limbi de lucru ale ONU.

Pe la ora unu de noapte, infirmiera mă conduce la etajul trei al unui bloc vechi al spitalului. Toate încăperile prin care trecem au fost recent reparate – din interior, spitalul îmi lasă o impresie bună. Documentele mele sunt transmise asistentei medicale care la acea oră se odihnea deja și era fără mijloacele de protecție pe partea etajului trei pe care, nu știu de ce, era despărțită printr-un covoraș. Pe podea era încleiată o bandă adezivă de culoare roșie („Nu intrați, zonă periculoasă”?). În sfârșit, un om real.

„Am o rugăminte la Dvs.”, m-am adresat către ea, încercând să intru în contact. Persoana de la etajul trei s-a dovedit a fi o ființă mai puțin sociabilă comparativ cu toți „marțienii” de până acum. „Noi vom veni la Dvs., a spus ea aproape în șoaptă. Mergeți în primul salon, acolo sunt paturi libere”. „Bine că nu în al șaselea”, am zâmbit în sinea mea.

Zis și făcut. Am ocupat primul pat de la intrare în salonul nr. 1. M-am învelit cu plapuma, dar continuu să tremur, am nevoie de a doua plapumă. Am așteptat aproape 30 de minute, însă nimeni din oameni așa și nu a mai apărut.

Descurajat, acoperit cu plapuma, mă pornesc spre linia roșie. Acolo nu sunt sonerii, clopoței sau alte sisteme de semnalizare. Chibzuind un pic, am bătut încet în perete cu un mop din preajmă. Spre uimirea mea, o asistentă medicală semiadormită a deschis imediat ușa unui salon. „Eu tremur, îmi mai trebuie o plapumă, repet eu fraza învățată deja. Sunt în salonul unu…”. „Da, luați a doua plapumă de pe un pat liber”. În sfârșit, am două plapume, mă încălzesc și adorm.

Dimineața

„Băieți, la masă!” – cu o voce sonoră, a trezit salonul Valentina, doamna de la bufet, la ora 7:30 dimineața. Mie, ca unui nou venit, mi-a dat o cană și o lingură de metal, pentru uz personal, pentru întreaga perioadă de ședere în spital. Să fie oare interzise furculițele și cuțitele în spital?

„Știți cum V-ați infectat?”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 1. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov despre viața unui bolnav de coronavirus

Evghenii A. Goloșceapov

La dejun, tot etajul a primit câte două felii de pâine, o bucată de cașcaval, un cubuleț de unt și ceai cu zahăr – este un dejun standard, care se va repeta în fiecare zi.

„Băieții” sunt nu numai eu, dar și alți doi bărbați cu vreo 10 ani mai în vârstă decât mine. Pe parcursul zilei, am făcut cunoștință. Ei au fost aduși la spital într-o stare nu chiar bună, cu pneumonie, iar unul dintre ei mai are și dureri acute în abdomen, din care cauză nu poate mânca, de aceea nici nu a luat dejunul.

Am observat cu coada ochiului că un alt vecin de-al meu de salon, după dejun, a spălat farfuria. „Ne roagă să spălăm vesela?”, am întrebat eu. „Nu, eu fac asta din respect față de personalul medical”. Acum, și eu spăl vesela, după mine.

Vizita și plecarea

Din seara de marți, când au apărut primele simptome evidente și până acum, nu am primit niciun fel de medicamente. Mă simt rău. După dejun, în salonul nostru au intrat în vizită medicii.

A venit și rândul meu: facem cunoștință, întrebări despre starea mea, ce mă deranjează, despre simptome, despre posibila sursă de contaminare. M-au înconjurat din toate părțile: iarăși „cleștele” pe deget (saturația este 97%), mâna pentru măsurarea tensiunii și termometrul la subraț (38°С). Mi-au prescris medicamente pentru o zi și mi-au scăzut temperatura.

Vizita s-a repetat și seara, după cină. Prima zi de tratament, desigur, nu a schimbat nimic esențial în situația mea, doar temperatura a scăzut, după amiază, până la 36,8°С. Spre seară, infirmiera mi-a adus două recipiente ca mâine dimineață, să colectez singur probe de urină și scaun. „În ce privește urina, totul e clar, dar scaunul – pentru ce?”, m-am interesat eu. „Așa au indicat”, a urmat răspunsul categoric

Aflarea în spital mi-a ajustat esențial orarul meu zilnic: pentru prima dată după un timp îndelungat, am adormit aproape de ora 22:00.

Salonul nr. 1

În salon, la fel ca și pe etaj, s-a făcut reparația pereților, sunt instalate geamuri din plastic, o chiuvetă nouă înconjurată de teracotă nouă, cu un poster despre igiena mâinilor – la fel, într-o singură limbă, un nou sistem de canalizare și o lampă cu quarț. Se pare că a rămas același doar linoleumul de pe jos, precum și paturile de spital, saltelele, noptierele și un scaun.

„Știți cum V-ați infectat?”. Notițele unui covidist. Ziua nr. 1. Jurnalul lui Evghenii A. Goloșceapov despre viața unui bolnav de coronavirus

Evghenii A. Goloșceapov

Eram pregătit că la spital nu va fi wi-fi. Apropo, în Centrul COVID-19 de la Moldexpo erau câteva puncte de conectare la wi-fi gratuit. Dar nu m-am așteptat că într-un salon cu cinci paturi va fi o singură priză pentru conectarea la energia electrică. Acesta este un bloc vechi al spitalului. Atunci când a fost construit, se pare că electricitatea în saloane era necesară doar pentru a fierbe ceai. În zilele noastre, situația este cu totul alta: aproape fiecare are un telefon mobil, mulți au laptopuri, tablete, aparate de ras și alte aparate electrice. Îmi venea să strig: fiecărui pacient – câte o priză!

În salon este un electromonopolist – este colegul nostru de suferință: chiar de-asupra noptierei sale se află acea priză unică. În pofida poziției sale exclusive pe piața livrărilor de energie electrică în salon, el s-a dovedit a fi o persoană nemaipomenit de binevoitoare. „Apropie-te oricând și conectează fără probleme tot de ce ai nevoie”, mi-a spus el. Astăzi nu-mi arde de electricitate, cu toate acestea, am profitat de invitația sa și mi-am încărcat telefonul mobil.

„Orașului și lumii”

Unicul lucru pentru care mi-au ajuns puteri spre sfârșitul zilei a fost să-mi anunț prietenii, cunoștințele și colegii că m-am îmbolnăvit de COVID-19. Chiar dacă nu mă simțeam prea bine, am decis că acest lucru contează mai mult decât starea mea actuală.

În ultimii cinci ani, m-am confruntat de foarte multe ori cu fricile în raport cu oamenii care trăiesc cu HIV și cu stigmatizarea lor în societate doar pentru că ei sunt cu HIV. În raport cu persoanele diagnosticate cu COVID-19, aceste frici, ura, zvonurile și chiar amenințările cu răfuiala fizică s-au manifestat cu o nouă putere și în noi circumstanțe pentru noi toți.

Sunt convins că niciun diagnostic medical nu trebuie să provoace umilirea unei persoane. Trebuie tratată boala și susținut pacientul – este o abordare civilizată. Eu nu rămân un spectator pasiv. Odată ce soarta a decis așa, să mă îmbolnăvesc de COVID-19, voi folosi această situație ca o oportunitate suplimentară ca să lupt cu această maladie, cu aceste frici și ca să creez o lume mult mai prietenoasă pentru fiecare dintre noi. Anume din aceste considerente am și publicat pe pagina mea de Facebook următorul mesaj:

У вас есть друзья, знакомые, коллеги, которые заболели COVID-19? Если нет, то теперь будут! 🙈 Вчера у меня…

Gepostet von Evghenii Alexandrovici Goloșceapov am Donnerstag, 28. Mai 2020

„Aveți prieteni, cunoștințe, colegi care s-au îmbolnăvit de COVID-19? Dacă nu, acum vor fi! Ieri am fost diagnosticat anume cu acest COVID-19. Ziua, am chemat ambulanța, m-au dus la Moldexpo, mi-au luat analize, seara târziu au venit rezultatele, noaptea m-au transportat cu ambulanța la spital, pentru tratament, care durează, de obicei, de la 16 până la 30 de zile – depinde de norocul fiecăruia. Așa că sunt într-un „concediu” forțat și, totodată, voi monitoriza din interior, ce și cum se întâmplă la noi cu tratamentul COVID-19. La desert – câteva fotografii de ieri de la Centrul COVID-19 de la Moldexpo. Stați acasă, spălați-vă pe mâini, purtați mască!”.

Anume cu această postare s-au început „Notițele unui covidist”. În acel moment însă eu încă nu știam acest lucru și nu intenționam să scriu ceva mai mult.

Va continua.

Evghenii Alexandrovici Goloșceapov

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: