Proteste Agricultorii
Максим Андреев, NewsMaker

UPDATE Fermierii amenință că ar putea bloca, joi, vămile Leușeni și Sculeni, dar și câteva drumuri naționale

Fermierii vor continua să protesteze și în data de 8 iunie. Anunțul a fost făcut de asociația „Forța Fermierilor”, care a precizat „este posibil” că vor fi blocate vămile Leușeni și Sculeni, precum și drumurile naționale Hâncești – Leova, Orhei-Rezina și Bălți – Chișinău. Mai mult, în cazul în care revendicările acestora nu vor fi auzite de guvern, agricultorii vor continua protestul luni, de data aceasta – în capitală.

Potrivit asociației „Forța Fermierilor”, la protestul din 7 iunie au participat peste 550 unități de tehnică agricolă și peste o mie de fermieri și angajați din sectorul agrar aproape din toate raioanele țării.

Agricultorii au blocat mai multe trasee naționale, cum ar fi Căușeni – Ștefan Vodă, Chișinău – Leușeni, Leova – Cantemir, Edineț-Bălți și Cahul- Cantemir.

„Vă informăm că mîine, 8 iunie, protestul nostru va continua parțial în teritoriu. Este posibil că vor fi blocate vămile Leușeni și Sculeni, drumurile naționale Hâncești – Leova, Orhei-Rezina și Bălți – Chișinău. Totodată o parte din fermierii protestatari se vor retrage pentru finalizarea lucrărilor agricole de erbicidare. Dacă acțiunile de azi și mâine nu vor avea efect în privința îndeplinirii revendicărilor noastre, atunci luni, la prima oră mai mulți fermieri se pornesc cu tehnica agricolă, camioanele și alt transport la capitala. Vom lupta pănă la realizarea cerințelor noastre, întrucât alternativa este  insolvența agricultorilor mici și mijlocii și catastrofa satelor noastre”, se arată în declarația asociației.

UPDATE (8 iunie) „Forța Fermierilor” a precizat că, pe 8 iunie, posibilele blocaje a traseelor naționale lăngă vămile Sculeni și Leușeni, precum și drumurilor Hâncești-Leova, Orhei – Rezina și Bălți – Orhei vor avea loc în intervalul orelor 11:00-13:00.

Ce vor fermierii?

„Forța Fermierilor” îi cere Guvernului de la Chișinău să-și asume public mai multe angajamente față de fermieri, printre care:

  • alocarea, nu mai târziu de 1 august 2023, a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3 000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă;
  • restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina;
  • obligarea Portului Giurgiulești, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească sau achitarea, până la 1 iulie 2023, a tuturor datoriilor la subvențiilor pentru anul 2022.

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor s-au întâlnit, pe 6 iunie, la Guvern, cu prim-ministrul Dorin Recean. La discuții a participat și vicepremierul, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Fermierii s-au arătat, însă, nemulțumiți de discuție, în ciuda promisiunilor Executivului, dar și a ajutorului oferit de Guvern în această perioadă. Executivul a chemat agricultorii la masa de discuție și a dat asigurări – problemele din sistem vor fi rezolvate gradual.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: