Proteste Agricultorii
Максим Андреев, NewsMaker

Fermierii anunță un protest în capitală. Sunt nemulțumiți de „atitudinea iresponsabilă a autorităților”

Mai mulți fermieri au anunțat o acțiune de protest care se va desfășura pe 2 decembrie în Piața Marii Adunări Naționale. Agricultorii acuză guvernul de lipsă de sprijin față de problemele lor și sunt nemulțumiți de unele prevederi din proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021, inclusiv majorarea cotei TVA.

Manifestația este organizată de Federația Națională a Fermierilor din Moldova, de comun cu Comitetul Coordonator al agricultorilor protestatari și alte asociații profesionale ale agricultorilor.

Fermierii vor să-și exprime „nemulțumirea față de atitudinea iresponsabilă a autorităților statului în raport cu problemele cu care se confruntă ei, urmare a secetei fără precedent, a problemelor provocate de pandemia COVID-19 și a exodului forței de muncă din sate”.

Contactat de IPN, Vasile Mîrzenco, director executiv al Federației, a declarat că la acțiune vor participa câteva sute de fermieri din toate raioanele țării.

Fermierii sunt nemulțumiți și de unele prevederi din proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021. Majorarea de la 8 la 12% a cotei TVA pentru producția agricolă primară va genera pierderi și pentru ei, și pentru stat, afirmă fermierii. Potrivit acestora, vor avea de câștigat doar companiile private care se ocupă cu cumpărare-vânzare.

Protestul va avea loc la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 11.00.

***

Potrivit Regulamentului privind stabilirea modului de acordare a ajutorului financiar din partea Guvernului Federației Ruse, aprobat de guvern pe 30 noiembrie, compensația se va acorda producătorilor agricoli ale căror câmpuri cultivate cu porumb au fost afectate de secetă în măsură de 60% și mai mult. Conform estimărilor, suprafața totală afectată de calamități naturale este de 505 mii hectare.

În acest sens, Ministerul Finanțelor va aloca Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale – 59,73 mln lei din fondul de intervenție al Guvernului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Le Figaro

Noua Caledonie, teritoriu francez, ar putea deveni stat. Însă nu va obține independență deplină

Susținătorii și opozanții independenței teritoriului francez de peste mări Noua Caledonie, situat pe un arhipelag din Oceanul Pacific, au semnat pe 12 iulie un acord privind crearea unui nou stat. Acordul prevede că Noua Caledonie va obține autonomie, dar nu și independență deplină față de Franța. Înainte ca documentul privind noul stat să intre în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Parlamentul Franței și prin referendum în Noua Caledonie.

Potrivit ziarului Le Figaro, acordul prevede că Noua Caledonie va rămâne sub controlul Franței, dar va obține statutul de stat, consacrat în Constituția franceză. „Nu există analogii pentru un astfel de aranjament statal în lume”, notează publicația, adăugând că acordul va fi supus unui referendum, care va avea loc în 2026. Ulterior, în Noua Caledonie vor avea loc alegeri.

Acordul prevede că locuitorii Noii Caledonii vor avea dreptul la dublă cetățenie — caledoniană și franceză — însă cetățenia caledoniană va fi inseparabilă de cea franceză. Statul Noua Caledonie va primi competența de a-și construi în mod independent relațiile internaționale, iar Franța se angajează să ofere sprijin pentru dezvoltarea economică a noului stat.

În plus, acordul stabilește un plan de redresare a economiei insulei, care include, printre altele, reluarea și extinderea extracției și prelucrării nichelului — principala resursă naturală a teritoriului.

Conform DW, Franța a instaurat controlul asupra Noii Caledonii în anul 1853, iar în 1946 i-a acordat acestui teritoriu colonial statutul de posesiune franceză de peste mări. Noua Caledonie este al treilea cel mai important producător de nichel din lume, însă industria se află în stare de criză, iar unul din cinci locuitori ai teritoriului trăiește sub pragul sărăciei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: