Filmul despre otrăvirea lui Navalnîi a fost nominalizat la Premiile Oscar

Filmul „Navalnîi”  a fost nominalizat la premiile Oscar, la categoria pentru „Cel mai bun film documentar”, scrie Mediazona. Producția cinematografică îl are în rol central pe Alexei Navalnîi, principalul opozant al președintelui rus Vladimir Putin.

Filmul este regizat de Daniel Rohr, cu sprijinul  companiilor de producție HBO MAX și CNN Film. Filmul spune povestea otrăvirii cu substanța chimică „noviciok” a lui Alexei Navalinîi și a investigației crimei, precum și a tratamentului politicianului.

Câștigătorul premiului va fi desemnat în urma unui vot care va avea loc între 2 și 7 martie. Ceremonia de decernare a Premiilor Oscar va avea loc pe 12 martie la Dolby Theatre din Los Angeles.

Amintim că pe 19 ianuarie, documentarul „Navalnîi” a fost nominalizat la un premiu BAFTA. În decembrie 2022, filmul a câștigat un premiu Cinema Eye Honors.

Precizăm că Alexei Navalnîi servește în prezent o pedeapsă de 9 ani de închisoare. Acesta a fost găsit „vinovat”, în martie 2022, de „fraudă pe scară largă”, de către un tribunal rus. Opozantul rus a fost judecat în timp ce era deja încarcerat pentru alte condamnări, pe care el le respinge și care sunt considerate de lumea occidentală drept acțiuni politice ce au în spate influența Kremlinului.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: