FinComBank: The Bank of New York în lista băncilor corespondente

În pragul sărbătorilor de iarnă, venim cu o noutate buna pentru clienții noștri. FinComBank a deschis un cont corespondent în EUR în cadrul The Bank of New York Mellon, Frankfurt. La momentul actual, FinCombank este singura bancă care a reușit să deschidă un cont în EUR, astfel, îmbunătățind substanțial calitatea deservirii clienților.

Noua reușită subliniază faptul că băncile din străinătate sunt deschise să colaboreze cu FinComBank S.A., ceea ce va permite clienților Băncii realizarea rapidă și sigură a plăților în euro.

FinComBank își extinde rețeaua de bănci corespondente în lume, pentru a oferi clienților servicii bancare de înaltă calitate, accesibile oricând și oriunde. Banca tinde spre un altfel de banking, spre modernizare și globalizare, iar acesta este un obiectiv strategic important”, a declarat Oxana Rusu, Șef-adjunct Trezorerie, FinComBank.

Anterior, Banca deținea un cont în USD la The Bank Of New York Mellon, New York, USA, iar deschiderea contului corespondent în EUR a făcut posibilă lărgirea gamei de servicii oferite atât pentru persoanele juridice, cât și fizice. De asemenea, aceasta reprezintă o modalitate bună și unică de a realiza tranzacții internaționale, acceptate în practica bancară internațională.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) De casă, dar periculos: cum se vând lactate direct pe trotuar în Comrat

La piața din Comrat, comerțul stradal improvizat este o imagine obișnuită. Chiar pe trotuar, sub soarele arzător, se vând ouă, brânză de vaci și smântână — produsele sunt puse pe scaune și cutii, nu în frigidere.

Vânzătorii intră cu greu în contact cu presa, dar una dintre ele recunoaște: are o pensie de 2500 de lei, iar banii nu-i ajung pentru trai, așa că iese să vândă. O altă femeie spune că face comerț de 20 de ani, are cumpărători fideli, iar brânza de vaci costă 100 de lei kilogramul. Cumpărătorii s-au împărțit în două tabere: unii consideră comerțul stradal periculos, alții îi susțin pe vânzători și spun că produsele de casă sunt mai gustoase. Am observat și o angajată a Serviciului Fiscal, care verifica actele.

Uneia dintre vânzătoare, din observațiile noastre, i-a fost aplicată o amendă. În Moldova, pentru comerțul ilegal, persoanele fizice riscă amenzi de la 2 la 5 mii de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

foto simbol

O dronă de tip Shahed a survolat ilegal Moldova timp de 17 minute. A zburat spre Chișinău și a ieșit din țară prin Ungheni⚡️⚡️⚡️

O dronă de tip Shahed, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova în după-amiaza zilei de 8 septembrie. Aparatul a traversat regiunea transnistreană, s-a îndreptat spre Chișinău și a ieșit din țară prin raionul Ungheni, continuându-și zborul spre România.

Potrivit datelor preliminare prezentate de Ministerul Apărării, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat drona la ora 16:20. Aceasta a venit din direcția localității Slavianoserbsk din Ucraina și s-a deplasat spre Bender, traversând regiunea transnistreană.

La ora 16:32, aparatul de zbor se îndrepta spre municipiul Chișinău, iar patru minute mai târziu a fost localizat în zona satului Bălănești. Drona și-a continuat zborul spre Cetireni, raionul Ungheni.

La ora 16:37, aparatul a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea localității Zagarancea și s-a îndreptat spre Golăiești, județul Iași, România.

Din motive de siguranță, la ora 16:30, autoritățile au restricționat temporar spațiul aerian din centrul țării. Restricțiile au fost ridicate după ce drona a părăsit teritoriul Republicii Moldova.

Autoritățile anunță că monitorizează în continuare spațiul aerian, în cooperare cu partenerii externi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Junghietu, despre tariful la gaz: „Asupra oportunității de ajustare ulterioare se va expune ANRE. Dar vedem și singuri evoluția”

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că asupra oportunității unor ajustări tarifare ulterioare se va expune ANRE și că totul depinde de cum va evolua piața. În același timp, potrivit oficialului, atât timp cât nu este soluționată situația din strâmtoarea Ormuz, o să existe o presiune pe piața mondială a gazelor care va menține prețurile sus.

În timpul declarațiilor de presă, Junghietu a spus că, săptămâna trecută, pe fundalul ostilităților din strâmtoarea Ormuz, prețul de referință la gaze pe piața europeană a ajuns și a depășit 75 de euro pe megawatt.

„Acei 20% din gaze naturale lichefiate care ajungeau pe piața mondială din Qatar încă nu sunt disponibile. Gradul de umplere, de injecție a gazelor în depozitele subterane din Uniunea Europeană, la ziua de astăzi, sunt aproximativ de 66% și, totuși, există încă acea presiune pe livrările și pe injecțiile de gaz în depozitele subterane europene. (…) Spre sfârșitul lunii septembrie, inclusiv conducta de gaze care alimentează Spania din Algeria trebuie să treacă niște proceduri de mentenanță. (…) Asta s-ar putea să pună și ea suplimentar presiune pe livrările de gaze de pe piața europeană, dacă nu se deschide strâmtoarea Ormuz”, a comunicat ministrul.

Oficialul a declarat că „asupra oportunității de ajustare tarifare ulterioare se va expune ANRE, conform metodologiei”. „Dar vedem și singuri, totuși, evoluția prețului la gazele naturale începând cu vara. (…) O parte din devieri au fost incluse în noul tarif, pe măsură ce prețurile se mențin la nivel foarte ridicat – care, practic, este cel mai ridicat în comparație cu ultimul un an, un an și jumătate – Energocom va acumula devieri negative la achizițiile de gaz”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă tariful la gaz se va majora, Junghietu a răspuns: „Totul depinde de cum evoluează piața. Dacă, la un moment dat, în prag de iarnă, prețurile vor începe să coboare, poate, poate o să se întâmple o echilibrare. (…) Dar, atât timp cât nu este soluționată situația din strâmtoarea Ormuz pentru a permite ca volumele suplimentare, acei 20% din gazul natural lichefiat din Qatar, să ajungă pe piața mondială, o să existe o presiune pe piața mondială a gazelor care va menține prețurile sus”.

***

Amintim că, pe 7 septembrie, deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Grădinaru, a admis că tarifele la gaze ar putea crește din nou. El a spus că, în cadrul unei discuții cu reprezentanții ANRE, a aflat că tariful majorat, aplicat din 1 septembrie, nu acoperă costurile și se acumulează devieri negative. Detalii AICI.

Menționăm că, pe 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare noul tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ 5,88 lei mai mult. ANRE a aprobat majorarea tarifului pe 21 august, în pofida criticilor și a protestelor organizate în fața sediului instituției. ANRE a explicat anterior că principalul factor care a determinat revizuirea tarifului este creșterea costului de achiziție a gazelor naturale.

gov.md

Premierul Tofan, în discuții cu noul șef al Misiunii OSCE: parcursul european este o oportunitate pentru toți, inclusiv Transnistria

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut marți, 8 septembrie, o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre soluționarea conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.

Conform unui comunicat emis de Guvern, premierul a reiterat că Republica Moldova susține soluționarea conflictului transnistrean exclusiv pe cale pașnică, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării în frontierele recunoscute internațional.

Vasile Tofan a subliniat că obiectivul Guvernului este apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului, prin măsuri concrete care să îmbunătățească viața oamenilor, să consolideze încrederea și să contribuie la integrarea economică și socială a țării. Parcursul european al Republicii Moldova reprezintă o oportunitate pentru toți cetățenii, inclusiv pentru locuitorii din regiunea transnistreană”, se arată în comunicat.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat rolul OSCE în menținerea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și în consolidarea încrederii. Premierul a pledat pentru continuarea unei cooperări pragmatice, orientate spre rezultate concrete și adaptate noilor realități.

antena3.ro

Un cetățean rus ar fi cules informații despre bazele NATO din România: operațiunea de sabotaj, dejucată

Serviciile secrete din România au prevenit o presupusă operațiune de sabotaj în care ar fi fost implicat un cetățean rus stabilit în țara vecină. Bărbatul ar fi primit instrucțiuni să fotografieze și să filmeze baze militare, centre de comunicații și alte obiective strategice, scrie Euronews România.

Potrivit Serviciului Român de Informații (SRI), suspectul se afla sub monitorizare din februarie 2026. Acesta ar fi documentat centre de comunicații și baze militare românești folosite de aliații NATO, sedii ale instituțiilor din sistemul de apărare, precum și elemente de infrastructură critică.

Bărbatul ar fi fost coordonat prin intermediul unei alte persoane, care îi indica obiectivele pe care trebuia să le fotografieze sau să le filmeze. Printre acestea s-ar fi numărat și avioane cargo ucrainene de tip Antonov, aflate temporar pe teritoriul României.

Autoritățile române susțin că modul de acțiune este similar celui folosit de rețele de sabotaj coordonate de entități din Federația Rusă în alte state europene. Cazuri asemănătoare ar fi fost dejucate în România și în anii 2024 și 2025.

SRI afirmă că Rusia continuă să recruteze persoane vulnerabile pentru desfășurarea unor asemenea activități ilegale.

Operațiunea a fost desfășurată în cooperare cu procurorii DIICOT, structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării din România, precum și cu servicii partenere din străinătate. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii despre măsurile luate în privința cetățeanului rus.

Precizăm, tot astăzi, 8 septembrie, Poliția Republicii Moldova a anunțat reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat că ar fi colectat informații pentru serviciile speciale ale Federației Ruse. Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi urmărit obiective militare din Republica Moldova, inclusiv ale SUA în țara noastră, și ar fi fost antrenat pentru activități diversioniste pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Detalii – AICI. Deocamdată nu este clar dacă cele două evenimente au vreo legătură între ele.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: