#FinComBusiness: Noi granturi pentru femeile antreprenoare din domeniul Businessului AGRO

Ești femeie ambițioasă, care a fondat o întreprindere micro din domeniul agricol? Sau conduci proprie afacere? FinComBank lansează o nouă ofertă de finanțare, dedicată doamnelor de succes, care își dezvoltă abilitățile de antreprenoriat în agricultură.

FinComBank în colaborare cu Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) propune o nouă oportunitate de optimizare a microîntreprinderilor fondate și administrate de femei, cu ajutorul produsului creditar format din granturi. IFAD efectuează finanțare directă prin acordarea împrumuturilor și granturilor la condiții avantajoase, oferind femeilor posibilitatea să atragă resurse financiare suplimentare pentru a-și implementa proiectele și programele de afaceri.

Creditele oferite de FinComBank în colaborare cu IFAD sunt destinate oricărui tip de activitate agrară, cum ar fi:

  • plantarea plantelor perene;
  • cultivarea culturilor de câmp;
  • agroturism;
  • îmbunătățirea condițiilor de întreținere a fermelor de animale etc.

CONDIȚIILE DE CREDITARE ÎN CADRUL PROGRAMULUI:

Suma maximă a creditului – 300 mii lei;
Contribuția proprie – cel puțin 5% din suma proiectului;
Termenul creditului – până la 5 ani, inclusiv o perioadă de grație de maximum 2 ani;
Suma subvenției – până la 84 000 lei (pentru creditele mai mici de 105 000 lei, suma subvenției va fi de 80%);
Scutiri de TVA – prevăzută pentru echipamentele/bunurile achiziționate prin credit.
*Una din condițiile de bază reprezintă cultivarea nu mai mult de 10 hectare de teren, iar volumul vânzărilor pentru 2020 nu trebuie să depășească 1 milion de lei.

Adresează-te în orice sucursală FinComBank şi specialiștii noștri te vor ajuta să obții sursa de finanțare potrivită nevoilor tale. De asemenea, ne poți lăsa datele tale de contact și noi vom reveni cu un sunet.

Dezvoltă-ți afacerea agricolă alături de FinComBank!

#FinComBusiness – partenerul succesului tău!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională va examina sesizarea privind alegerile din Găgăuzia în iulie

Curtea Constituțională va examina sesizarea Ministerului Justiției privind verificarea constituționalității mai multor prevederi din legislația Găgăuziei referitoare la organizarea alegerilor pe 7 iulie. Magistrații vor stabili dacă Adunarea Populară a Găgăuziei are competența de a aproba componența autorității electorale centrale din Comrat.

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate.

energie.gov.md

Contractul pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava, semnat. Cât va costa și când va fi gata

Republica Moldova a semnat contractul pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Bălți–Suceava, un proiect considerat esențial pentru consolidarea legăturilor energetice cu România și cu sistemul european. S-a întâmplat vineri, 26 iunie.

Documentul a fost semnat între Î.S. „Moldelectrica” și compania turcă SA-RA, câștigătoare a licitației internaționale. Valoarea contractului este de 17,5 milioane de euro, iar lucrările vor dura aproximativ 24 de luni.

În paralel, Ministerul Energiei, Moldelectrica și Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție au semnat un acord de grant pentru implementarea proiectului, finanțat de Uniunea Europeană și parteneri internaționali.

Potrivit Ministerului Energiei, noua linie va avea circa 45 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa mai multe localități din nordul țării. Aceasta va contribui la creșterea capacității de schimb de energie cu România și la întărirea securității energetice a țării.

Proiectul este finanțat printr-un pachet internațional care include un grant UE de 15,4 milioane de euro, credite de la BERD și European Investment Bank, precum și contribuții din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a UE.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 77 de milioane de euro, incluzând și modernizarea stației electrice de la Bălți.

Autoritățile spun că, odată finalizată, linia Bălți–Suceava va crește integrarea Republicii Moldova în rețeaua energetică europeană ENTSO-E și va reduce dependența de surse limitate de energie, oferind mai multă stabilitate sistemului electroenergetic.

„Construim trei linii care schimbă definitiv harta energetică a Republicii Moldova. Dacă Vulcănești–Chișinău este Linia Independenței Energetice, iar Strășeni–Gutinaș va fi Linia libertății, astăzi facem un nou pas prin proiectul Bălți–Suceava, pe care am numit-o Linia Rezilienței. Aceasta completează rețeaua de interconectări cu Uniunea Europeană și nu înseamnă doar infrastructură, ci mai multă securitate, mai multă concurență pe piață și mai multe opțiuni pentru cetățeni și economie”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Andrei Mardari / NewsMaker

Guvernul face un pas înapoi: adaosul de 500 de lei la salariu dispare din reforma fiscală. Ce se mai schimbă?

După ce noua politică fiscal-bugetară a devenit unul dintre principalele subiecte de dezbatere publică din Republica Moldova, Guvernul pare să renunțe la o parte dintre măsurile propuse pentru anul 2027. NewsMaker vă prezintă principalele modificări pe care autoritățile sunt gata să le opereze în documentul aflat în consultări.

Despre principalele noutăți din versiunea inițială a documentului am scris AICI și AICI.

În ce domenii a fost amânată majorarea TVA?

Potrivit autorităților, introducerea cotei de TVA de 20% pentru locuințele noi, precum și a noului impozit pe creșterea valorii capitalului, a fost amânată până în anul 2028. Totodată, autoritățile au decis să renunțe definitiv la impozitul pe creșterea valorii capitalului în cazul locuinței de bază. Inițial, se propunea ca acesta să reprezinte 15% din creșterea valorii locuinței care depășește un milion de lei.

De asemenea, autoritățile au renunțat la ideea de a majora TVA pentru medicamente de la 8% la 20%.

Totuși, TVA pentru sectorul HoReCa va fi majorată de la 8% la 20%: pentru întreprinderile de alimentație publică – începând cu 1 octombrie 2026, iar pentru hoteluri – din ianuarie 2027. De asemenea, se pare că autoritățile nu intenționează să renunțe nici la introducerea TVA pentru resursele energetice. TVA pentru energia electrică este planificată să fie introdusă după încheierea sezonului de încălzire. În același timp, Guvernul examinează posibilitatea de a compensa partea din tarif care va crește ca urmare a introducerii TVA. Se presupune că această compensație va fi transferată direct în factură, așa cum s-a procedat și anterior.

În ceea ce privește TVA pentru produsele agricole, o decizie finală încă nu a fost luată. În această săptămână, președintele Parlamentului, Igor Grosu, deputați, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai asociațiilor de fermieri au discutat acest subiect. După cum a declarat într-un interviu pentru NM președintele asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, doar Ministerul Finanțelor a susținut ideea majorării TVA la 20% pentru produsele agricole. În cele din urmă, ministerul a propus un model asemănător celui din România.

„TVA 0% pentru cereale și culturi tehnice, dacă cumpărătorul le revinde – 0%, procesare – 0%, export – 0%, produsul final din magazin, făina – TVA 20%. Dar, din nou, nu este clar cât de avantajos este acest lucru pentru procesatori și ce părere au exportatorii. Nu este clar ce se va întâmpla în cazul fructelor și al industriei cărnii”, a declarat Slusari.

Potrivit acestuia, o decizie finală nu a fost deocamdată luată.

Fără impozite pe cadouri

Impozitul pe cadouri, anunțat anterior, se pare că nu va mai fi introdus de autorități. Guvernul explica faptul că unul dintre scopurile acestei măsuri era să pună capăt practicii prin care politicienii declară venituri mari sub formă de cadouri.

Impozitul pe profitul reinvestit

În noua politică fiscal-bugetară nu va mai apărea nici cota zero a impozitului pentru profitul reinvestit în cazul afacerilor mari și al băncilor. În schimb, pentru întreprinderile mijlocii, autoritățile intenționează să majoreze plafonul maxim al cifrei de afaceri până la care va putea fi aplicată această facilitate.

Adaosul de 500 de lei la salariu se anulează

Autoritățile au decis să renunțe și la reforma privind impozitarea salariilor, în urma criticilor venite din partea mediului de afaceri și a autorităților publice locale. În consecință, nu vor mai exista nici plățile directe de câte 500 de lei propuse anterior. În schimb, Guvernul intenționează să majoreze cuantumul scutirii personale.

Deocamdată, nu se știe dacă vor fi introduse plăți directe de câte 200 de lei pentru fiecare copil.

Indemnizațiile de maternitate nu vor fi modificate

Modificările propuse anterior, potrivit cărora indemnizația pentru îngrijirea copilului urma să fie calculată în baza venitului mediu din ultimele 36 de luni, și nu din ultimele 12 luni, precum și utilizarea salariului minim, în locul salariului mediu, la calcularea indemnizațiilor în cazul unui stagiu de cotizare insuficient, nu vor fi introduse.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că aceasta a fost o propunere a Casei Naționale de Asigurări Sociale, pe care Ministerul a respins-o imediat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
TV8

Scandal între un ex-consilier PAS și un actual consilier PAS la Durlești: unul acuză mită, altul șantaj

Consilierul din Durlești, Tudor Bucșan, care în mai 2026 a părăsit PAS, a anunțat că a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) împotriva lui Oleg Popșoi, consilier și președinte al fracțiunii PAS Durlești. În denunț, Bucșan susține că are „bănuieli rezonabile” că Popșoi ar fi primit mită pentru aprobarea de către consilieri a unui Plan Urbanistic Zonal. El mai afirmă că, după vot, ar fi fost oferite sume de bani unor consilieri drept „mulțumire”, inclusiv că și el ar fi primit bani. Popșoi califică drept „mincinoase” declarațiile lui Bucșan și susține, la rândul său, că acum o lună ar fi fost șantajat de acesta, solicitându-i-se inclusiv să părăsească Consiliul Local. El a spus că a depus o plângere la poliție.

Ce a declarat Tudor Bucșan

În denunț, Bucșan a menționat că, în 2024, a fost votată o decizie referitoare la aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aferent unor imobile din str. Tudor Vladimirescu, mun. Chișinău, iar votul a fost secret, potrivit consilierului, la inițiativa lui Oleg Popșoi. Consilierul a precizat că decizia referitoare la aprobarea PUZ a fost corelată cu o hotărâre irevocabilă a Curții Supreme de Justiție.

După vot, a adăugat Bucșan, Popșoi ar fi remis bani unor consilieri drept „mulțumire” pentru modul în care au votat. Bucșan a spus că a primit 2000 de dolari în legătură cu votul exprimat. „Precizez că am votat în conformitate cu legea și că nu am cheltuit această sumă: am păstrat-o integral până în prezent. Prin prezenta o pun la dispoziția organelor de urmărire penală și solicit ridicarea ei în calitate de mijloc material de probă”, se mai arată în denunț.

În același denunț, Bucșan a menționat că are „bănuieli rezonabile că Oleg Popșoi ar fi pretins și/sau primit foloase necuvenite (mită) în sumă estimată de peste 200.000 euro” în legătură cu adoptarea deciziei. Astfel, Bucșan a solicitat efectuarea unor verificări și inițierea urmăririi penale.

Reacția lui Oleg Popșoi

Oleg Popșoi a calificat drept „mincinoase” declarațiile lui Tudor Bucșan. „Putem scrie acolo că eu am furat miliardul din țară”, a reacționat consilierul la denunț.

În același timp, el s-a plâns, la rândul său, că acum o lună ar fi fost șantajat de Tudor Bucșan. „Îmi cerea să părăsesc Consiliul Local și să mă retrag din viața politică a orașului Durlești pentru ca să poată ocupa funcția de viceprimar. Mai mult, îmi cerea să îi donez bunuri în valoare de aproximativ 120.000 de euro. Este vorba despre două terenuri și cota mea parte dintr o companie, bunuri declarate oficial în declarația mea de avere”, a comunicat Popșoi, adăugând că a depus în acest sens o plângere la poliție.

„Îmi trag o singură concluzie: acest coleg își croiește calea spre politică prin minciună”, a adăugat consilierul.

Contactat de NewsMaker pentru o reacție, Tudor Bucșan a respins „categoric” acuzația de șantaj.

„Este o reacție, nu o întâmplare: vine imediat după ce am depus astăzi un denunț la CNA. Nu am cerut și nu am condiționat nimic de la domnul Popșoi. Dacă există o plângere la poliție, o voi întâmpina cu calm și cu documente – acolo se stabilesc faptele, nu prin declarații de presă. Îmi rezerv dreptul de a acționa în instanță pentru afirmații false care îmi afectează reputația”, a declarat acesta pentru NM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
IPN

Președintele și vicepreședinții raionului Orhei, demiși. Conducerea, preluată de un reprezentant PAS

Conducerea raionului Orhei a fost demisă. Noul președinte al raionului a fost numit Valentin Uncu, reprezentant al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Decizia a fost aprobată de Consiliul Raional, în cadrul ședinței extraordinare de vineri, 26 iunie, transmite NordNews.

Hotărârea privind demiterea conducerii raionului a fost adoptată cu votul a 24 de consilieri raionali. În urma votului, au fost eliberați din funcție președintele raionului, Vasile Adașan, precum și vicepreședinții Mihail Paciu, Veaceslav Căpățînă și Natalia Răilean.

Totodată, consilierii l-au ales pe Valentin Uncu, reprezentant al PAS, în funcția de președinte al raionului Orhei. Acesta a obținut susținerea a 25 de consilieri raionali.

După validarea rezultatului votului, noul președinte al raionului a mulțumit consilierilor pentru încrederea acordată și a făcut apel la colaborare, indiferent de apartenența politică.

Vă mulțumesc mult, dragi consilieri. Sper să fim o echipă unită, nu după culori politice, ci după evaluări și rezultate. Mulțumim tuturor celor care au fost implicați în activitatea acestui Consiliu”, a spus Uncu.

Fosta conducere a raionului Orhei fusese numită în funcție la sfârșitul lunii decembrie 2023. Anterior, Vasile Adașan a candidat la funcția de primar al municipiului Orhei în cadrul alegerilor locale noi organizate în luna mai.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: