playtech.ro

Fondatorul „Bismobil Kitchen” Mihail Șaran a fost reținut. Unde se ascundea?

Poliția Republicii Moldova anunță că fondatorul „Bismobil Kitchen” Mihail Șaran a fost reținut cu puțin timp în urmă, de angajații Inspectoratului Național de Investigații al IGP. 

Șaran a fost găsit de oamenii legii „într-o casă părăsită din localitatea Durlești”.

Fondatorul „Bismobil Kitchen” a evadat pe 7 aprilie după ce magistrații au decis ca acesta să revină în penitenciar.

„Acesta nu s-a prezentat la pronunțarea încheierii judecătorești emisă de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. În schimb, după ședința de examinare a demersului procurorului, până la pronunțarea încheierii, învinuitul s-a deplasat în parcul „Dendrariu” Acolo, acesta a forțat și a înlăturat de pe corp brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, a aruncat haina în care era îmbrăcat, pentru ca să nu fie recunoscut și a evadat”, anunțau procurorii, atașând și imagini.

Polițiștii declarau că Șaran „și-a scos brățara GPS și a fugit într-o direcție necunoscută, folosind mașina avocatului său”.

Ulterior, Poliția Republicii Moldova a publicat imagini video cu fondatorul Bismobil Kitchen Mihail Șaran în timp ce acesta își scoate brățara de pe picior și fuge.

Cei doi avocați ai fondatorului Bismobil Kitchen susțineau că informațiile polițiștilor că Mihail Șaran a evadat „folosind mașina avocatului său” este falsă. Avocatul Alexandru Bot a declarat că Șaran nu a rămas la pronunțarea deciziei instanței de judecată „întrucât se simțea rău”. El a mai spus că nu cunoaște unde se află clientul lui și că nu înțelege „gestul pe care l-a făcut”. Iar cel de-al doilea avocat, Aurel Grosu a declarat că lui Șaran i s-a făcut rău „și a plecat acasă”.

Pe 12 aprilie, pe contul de Instagram al lui Mihail Șaran a apărut un mesaj din numele acestuia. În mesajul care a fost șters la scurt timp după publicare, se arăta că omul de afaceri ar fi decis să evadeze, deoarece și-ar fi „pierdut încrederea în justiție, a înțeles că nu va fi auzit și va fi închis”.

***

Fondatorul Bismobil Kitchen, compania care ar fi păgubit sute de clienți în Republica Moldova și România, a fost reținut pe 19 ianuarie la Aeroportul Chișinău, în timp ce încerca să părăsească țara. În acest stadiu al investigațiilor, prejudiciul estimat cifrează aproape 40 milioane lei, cu 158 de victime în Moldova.

Neregulile au început acum trei luni în România. Presa de acolo a scris că mii de români au rămas fără bani și mobilă. Totodată, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a informat consumatorii cu privire la suspiciunile de înșelătorie în privința companiei Bismobil Kitchen.

Ulterior, încă cinci persoane din cadrul companiei „Bismobil Kitchen”, cu rol de contabili și agenți de vânzare, au fost reținute, pe 27 ianuarie. S-a întâmplat după ce ofițerii de urmărire penală au efectuat 19 percheziții la mai multe adrese din Chișinău.

Pe 30 martie, Mihail Șaran a scăpat de arestul preventiv, după ce Curtea de Apel Chișinău a admis, pe 29 martie, recursul avocaților și l-a plasat pe acesta în arest la domiciliu pentru 20 de zile.

La sfârșitul lunii martie, în același dosar a fost reținută și Andriana Brașoveanu, administratoarea celor 40 de firme pe care acționa Bismobil Kitchen. Aceasta a fost arestată și plasată în arest la domiciliu în România.

Pe 4 aprilie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a efectuatpercheziții la fondatorul „Bismobil Kitchen”, după eliberarea acestuia din arest preventiv. „Ar fi exercitat presiuni asupra martorilor și ingerință în desfășurarea urmăririi penale”, comunicau procurorii.

La rândul său, Șaran a declarat că nu a influențat martorii care figurează în dosarul în care este vizat. Mai mult acesta a susținut că ar fi la rândul său o victimă și că în spatele situației din jurul companiei pe care a fondat-o ar sta o companie concurentă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: