Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în urma unei vizite în teren spune că în țara noastră urmează a fi investigate toate construcțiile neautorizate. Potrivit lui, una dintre acestea se află în orașul Codru, unde se construiește un complex locativ fără a avea toate documentele în ordine. Prin urmare, Spînu declară că va organiza o ședință pentru a obține o claritate cu privire la clădirea din Codru.
„Am spus să construim cu respect față de oameni, natură şi monumente istorice. Dar deprinderile vechi cu încălcări de legislaţie, construcţii neautorizate continuă și încă cu foarte mare îndrăzneală. Așa nu poate continua”, notează Spînu, pe Facebook.
Potrivit lui, astăzi, împreună cu directorul Agenției Supraveghere Tehnică, Ion Moraru, a fost în orașul Codru.
„Pe str. Schinoasa Vale 12 se construieşte, fără a avea toate documentele în ordine, un complex locativ. Compania de construcții a fost somată de mai multe ori să oprească lucrările de construcție până când se vor clarifica lucrurile. Din păcate, îndrăzneala unora e mai mare decât bunul simț”, comunică ministrul.
Spînu declară că a cerut explicații de la reprezentanții companiei, inclusiv referitor la faptul că nu se respectă securitatea muncii pe șantier.
„Voi organiza o ședință cu antreprenorii, reprezentanții de la AST, CNA, MAI, primărie, unde să-mi fie prezentată toată lista documentelor de proiect, prospecțiunile geotehnice și toate actele permisive eliberate de autoritatea publică locală. Vreau o claritate în tot acest caz și în toate celelalte construcții care urmează să le investigăm”, comunică el.
La fel, potrivit lui Spînu, Ministerului Justiției la moment lucrează la regulamentul cu privire la demolarea construcțiilor neautorizate. Astfel, declară ministrul, actul va oferi mai multe pârghii legale pentru a elimina construcțiile ilicite.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.