Nordnews

(FOTO) Încă un troleibuz din Bălți a fost cuprins de flăcări în timpul deplasării. Este al doilea caz timp de o lună

În dimineața zilei de 3 martie pompierii din nordul țării au intervenit pentru a lichida un incendiu izbucnit pe acoperișul unui troleibuz. Cazul a fost înregistrat pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din municipiul Bălți.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:28. Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că s-a produs un scurt circuit în distribuitorul energiei electrice. Flăcările nu au obținut răspândire, fiind lichidate către ora 07:48.

Peroanele din interiorul mijlocului de transport s-au evacuat de sine stătător, până la intervenția pompierilor. În urma incidentului nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 23 situații de risc.

NordNews

Amintim că, pe 25 ianuarie a avut loc un caz similar. Incidentul a avut loc pe strada Decebal 58 din municipiul Bălți. Poliția comunică că niciun pasager din autovehicul nu a avut de suferit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

News Agency Germany / Shutterstock / Vida Press

Presa: o jurnalistă germană s-a dat drept admiratoare a lui Putin pentru ca agenții ruși să ia legătura cu ea. A reușit

Jurnalista germană Angelique Geray s-a dat drept o admiratoare a lui Vladimir Putin pe rețelele sociale, în cadrul unei investigații menite să afle cum acționează agenții ruși secreți în Germania. Un film despre această investigație a fost difuzat la începutul lunii septembrie la postul german de televiziune RTL, relatează Meduza.

Geray a petrecut câteva luni pentru a crea o identitate digitală fictivă. Sub pseudonimul „Katia”, ea s-a comportat ca o influenceriță prorusă, încercând să-și crească în mod organic audiența și să stabilească contacte pe rețelele sociale. „Katia” publica videoclipuri în care poza îmbrăcată într-o vestă marinărească, își exprima admirația față de Vladimir Putin și se plimba cu un drapel rusesc în jurul Bundestagului. La scurt timp, agenți au luat legătura cu ea și i-au propus să îndeplinească anumite sarcini, pentru care îi trimiteau plata în bitcoin, notează sursa citată.

În cadrul investigației, Geray și alți jurnaliști de la RTL au reușit să pătrundă în procesul de recrutare. Noilor agenți, aflați la nivelurile inițiale, li se dădeau sarcini simple – să facă o fotografie, să ridice un colet, să obțină o cartelă SIM. Ulterior însă, colaborarea trecea la un nivel mai serios, iar acești „agenți de unică folosință” nu înțelegeau planul în ansamblu, cunoscând doar o parte a acestuia.

La un timp după începerea operațiunii, profilul „Katia” a intrat în atenția lui Jovica Jovic, membru al „Alianței Sahra Wagenknecht” – RTL îl numește „una dintre cele mai cunoscute figuri de pe scena prorusă din Germania”. Jovic i-a propus să se întâlnească, iar în cadrul întâlnirii i-a povestit despre activitatea sa prorusă și a sugerat că serviciile speciale ruse ar fi implicate în aceasta, notează sursa citată. Întrebat direct dacă activitatea sa pe rețelele sociale este coordonată de serviciile speciale de la Moscova, el a răspuns: „Nimeni nu știe. Eu nu știu – teoretic.

În practică însă, știu”. Ulterior, când Angelique Geray a discutat cu el în calitate de jurnalistă, folosindu-și numele real, el a negat implicarea sa în campania prorusă. Potrivit RTL, după ce Geray a dezvăluit public că „Katia” este o identitate fictivă, ea a primit o amenințare prin mesageria vocală: „Dacă încerci să fugi, vei primi un glonț!”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: