Colaj NM

FOTO Percheziții la Durlești, la un teren din fondul forestier care ar fi fost acaparat ilegal de persoane fizice

Percheziții la un teren din fondul forestier din masivul de pădure Durlești, proprietatea statului. Procuratura Generală a declarat că acesta a fost îngrădit și acaparat ilegal de unele persoane fizice, fiind cauzat un prejudiciul în proporții deosebit de mari. Ar fi fost efectuate neautorizat lucrări de construcție și amplasare ilicită a diverselor construcții, printre care căsuțe de vacanță, garaj, rețelele inginerești de apă și canalizare. 

Procuratura Generală a anunțat pe 6 octombrie că a efectuat percheziții în dosarul privind acapararea ilegală a fondului forestier din masivul de pădure Durlești.

Perchezițiile au fost efectuate pe 5 octombrie, în temeiul unei cauze penale, de Procuratura Generală în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, cu antrenarea colaboratorilor din cadrul Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, reprezentanților Ministerului Mediului, Agenției „Moldsilva”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Se menționează că perchezițiile au fost efectuate pe terenul fondului forestier din masivul de pădure Durlești, proprietatea statului, care a fost îngrădit și acaparat ilegal de unele persoane fizice, fiind cauzat un prejudiciul în proporții deosebit de mari.

Potrivit reprezentanților Procuraturii Generale, drept temei pentru a începe urmărirea penală au servit sesizările organelor mediului.

S-a constatat că, în perioada anilor 2015-2021, cu încălcarea prevederilor Constituției Republicii Moldova, Codului Silvic, Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică și/sau de recreere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.187 din 20 februarie 2008, unele persoane, fără consimțământului arendatorului Agenției „Moldsilva”, în lipsa avizului pozitiv eliberat de organul central de mediu al administrației publice, au efectuat neautorizat lucrări de construcție și amplasare ilicită pe suprafața acestora terenuri a diverselor construcții, rețelelor inginerești (căsuțe de vacanță, garaj, pergole, rețelele inginerești de apă și canalizare, etc.)”, au menționat reprezentanții Procuraturii Generale.

Urmarea a acțiunilor ilegale descrise se precizează că a fost constatat un prejudiciu adus statului și mediului în proporții deosebit de mari care se estimează la 2 348 361,40 lei.

Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova
Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova
Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova
Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova
Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova
Facebook/Procuratura Generală a Republicii Moldova

În acest context amintim că în anul 2021, mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.

Ulterior, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6, 5 milioane de lei.

Atunci, o persoană a fost reținută și arestată, fiind cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu.

În ianuarie 2023, Centrul Național Anticorupție a descins cu percheziții la Primăria Durlești. „Efectuăm acțiuni de urmarire penală într-un dosar din gestiunea CNA care vizează ilegalități la eliberarea actelor permisive de către persoane publice din cadrul Primăriei Durlești. Deocamdată nu putem oferi mai multe detalii, dat fiind faptul că investigațiile sunt în derulare”, a precizat pentru NM de către Angela Starinschi, ofițer de presă al CNA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene. Din declarația sa nu este clar nici dacă incidentul a fost intenționat sau accidental.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: