Facebook/Dorin Recean

FOTO Recean a vizitat sala unde se antrenează ansamblul „Hecenii”. Coregraful tinerilor: s-a decis să nu fie renovată

Premierul Dorin Recean s-a văzut cu membrii ansamblului „Hecenii”, tinerii care au impresionat juriul și publicul la „Românii au talent”. Dansatorii și coregraful lor au arătat oficialului sala unde se antrenează. „Este într-o stare deplorabilă”, a menționat Recean, amintind că Guvernul a decis alocarea a 1,3 milioane de lei pentru renovarea casei de cultură din satul Heciul Nou. Totuși, a comunicat Recean, membrii ansamblului și întreaga comunitate din sat au spus că își doresc un edificiu nou, cu o sală modernă de dans. Astfel s-a decis să nu fie renovată sala existentă, dar să fie construit un edificiu nou, care va fi denumit „Școala de Arte din satul Heciul Nou”, a menționat coregraful ansamblului. 

Recean a fost pe 25 aprilie la Heciul Nou, raionul Sângerei. Acolo s-a văzut cu membrii ansamblului „Hecenii” și coregraful lor Dionisie Cobîlaș.

„Am văzut și sala în care se antrenează aproape 80 de copii, care este într-o stare deplorabilă și pentru reparația căreia Guvernul a alocat 1,3 milioane de lei. Atât membrii ansamblului, cât și întreaga comunitate din Heciul Nou mi-au spus că își doresc un edificiu nou, cu o sală modernă de dans, astfel încât să performeze în continuare în cele mai bune condiții. I-am asigurat că Guvernul îi va sprijini în acest demers”, a menționat Recean.

Oficialul a adăugat că, în curând, „Hecenii” revin la București pentru cea de-a doua etapă a concursului. „Până atunci, i-am invitat cu un program artistic la Chișinău, să evolueze pe scena din Piața Marii Adunări Naționale de Ziua Europei, la 9 mai”, a adăugat Recean.

„Guvernul a alocat 1,3 milioane lei pentru reconstrucția la sala de repetiții din localitate, în acest context am decis ca această investiție să fie una și mai considerabilă să nu reconstruim sala existentă, dar să construim un edificiu nou, care va fi denumit Școala de Arte din satul Heciul Nou, unde vom diversifica domeniile de activitate a tinerilor, organizând clase de Canto, Instrumente muzicale, Artă plastică, și desigur o sală de ședințe pentru Grupul de inițiativă Forța tinerilor. Domnul prim ministru a salutat ideea tinerilor și a asigurat că avem toată susținerea autorităților”, a scris coregraful tinerilor, Dionisie Cobîlaș, pe rețelele de socializare.

În ediția din 5 aprilie a emisiunii „Românii au talent”, Hecenii din Sângerei au obținut Golden Buzz-ul și au fost trimiși direct în semifinala competiției. Ansamblul a prezentat pe scenă un dans popular, care durat circa patru minute. Numărul a impresionat membrii juriului și publicul, care au aplaudat artiștii în picioare. Hecenii a devenit primul ansamblu de dans din istoria concursului de talente care a obținut Golden Buzz-ul. Detalii AICI.

La aceeași emisiune s-a aflat că ansamblul nu dispune de o sală unde să exerseze. Reprezentanții emisiunii au spus că ansamblul este „lipsit de orice fel de susținere oficială” și că „unii mai puternici au decis că ansamblul înghite prea multe resurse locale, așa că au hotărât să sisteze cursurile”. „Copiii își doresc cel mai mult să exerseze într-o sală modernă, echipată cu bare pentru dans clasic, cu oglinzi, cu podea fără găuri și acoperiș prin care să nu între ploaia și zăpada. Au văzut asta în filme, au auzit că o astfel de sală există. (…) Lipsiți de orice fel de susținere oficială, copiii au avut ultimul cuvânt în fața celor care i-au subestimat. (…) Vreau să știți adevărul până la capăt, cel mai nefericit moment pentru ei a fost când unii mai puternici au decis că ansamblul înghite prea multe resurse locale, așa că au hotărât să sisteze cursurile. Astă seară copiii au dansat pe viață și pe moarte, s-au răzbunat pe podeaua veche din satul lor și au rupt scena „Românii au talent”. (…) Golden Buzz pentru o generație căreia îi facem dreptate”, au comunicat reprezentanții emisiunii din România.

Câteva zile mai târziu, președinta Maia Sandu a chemat Guvernul și administrația publică locală din raionul Sângerei să găsească „cât mai rapid” un spațiu pentru ansamblul de dansuri populare. La rândul său, președintele raionului Sângerei a dat asigurări că se vor identifica resurse financiare pentru a amenaja o sală de dans modernă, echipată corespunzător pentru ansamblu. Detalii AICI. Pe 8 aprilie, tinerii ansamblului s-au văzut cu președinta Maia Sandu. Pe lângă faptul că tinerii nu dispun de o sală de repetiții, șefa statului a spus că Dionisie Cobîlaș, conducătorul ansamblului, muncește în ultimul an fără a fi salarizat și mai face naveta săptămânal. Detalii AICI.

Pe 10 aprilie, premierul Dorin Recean i-a cerut ministrului Educației Dan Perciun să pregătească o hotărâre de Guvern, prin care să fie alocați 1,3 milioane de lei pentru reparația sălii de repetiție a ansamblului. Pe 24 aprilie, Guvernul a anunțat că va aloca 1,3 milioane de lei din fondul de rezervă „pentru renovarea casei de cultură din satul Heciul Nou” și a declarat că „de condiții mai bune  se vor bucura inclusiv membrii ansamblului „Hecenii”, care vor avea o sală modernă pentru repetiții”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile și noile tarife la gaz: „Toată lumea devine foarte expertă”. Ce spune despre conducerea Energocom

Deocamdată, nu există o decizie privind schimbarea conducerii Energocom, a declarat premierul Vasile Tofan pe 1 octombrie – zi în care au intrat în vigoare tarifele majorate la gaze și căldură. Șeful Guvernului a reiterat că autoritățile își propun să reducă dependența de prețurile la bursă prin contracte pe termen lung și să sprijine cetățenii prin compensații și în acest sezon rece.

„Nu există la moment o decizie ce ține de schimbări la Energocom. Avem provocări acolo în primul rând pe a schimba paradigma de achiziții de gaze, cel puțin pentru perioada următoare, ca să fim mai puțin dependenți de prețurile la bursă și mai bine securizați de contractele pe termen lung”, a declarat Tofan.

Deși spune că înțelege nemulțumirea oamenilor, premierul a ironizat comentariile din spațiul public legate de momentul achizițiilor de gaze.

„Acum toată lumea a devenit specialiști la cumpărat gaz și aud foarte mulți termeni financiari și toată lumea știe că trebuia să cumpărăm gazul în februarie, că era mai ieftin, deși până acum se spunea că trebuie să cumpărăm vara că e mai ieftin. Eu înțeleg că toată lumea devine foarte expertă. Înțeleg și frustrarea oamenilor, pentru că și eu sunt foarte frustrat de prețul pe care îl avem. Dar cred că trebuie să învățăm din tot ce s-a făcut și nu s-a făcut și, cel puțin acum, pentru iarna asta, dacă reușim să găsim gaz mai ieftin – șansele nu sunt mari, dar avem. Când o să avem înțelegeri pe gaz, o să le comunicăm de o manieră transparentă. Nu avem ce ascunde. Dar un lucru vă spun: nu vom face compromisuri nici cu legalitatea, nici cu integritatea, nici cu transparența”, a declarat premierul.

Întrebat cum va face față populația noilor tarife, șeful Guvernului a declarat că autoritățile trebuie să obțină prețuri mai mici prin contracte pe termen lung și să majoreze sprijinul oferit prin programul „Ajutor la contor”.

Precizăm, de astăzi, 1 octombrie, consumatorii casnici din Moldova achită 26,14 lei/m³ de gaze naturale, cu TVA inclus. Prețul a crescut cu aproape 12 lei, în doar două luni.

Pe lângă gaze, de astăzi au intrat în vigoare și tarifele mai mari la căldură. La Chișinău, o gigacalorie va costa din 1 octombrie 3.277 de lei, față de 2.020 până acum. Cât vor achita consumatorii din Bălți, Comrat, dar și alte regiuni, aflați – AICI.

În ședința din 30 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va căuta contracte de lungă durată pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova și în „țările mai complicate”, inclusiv în Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan. Premierul a spus că autoritățile vor examina toate opțiunile, cu excepția Rusiei. Detalii – AICI.

Reamintim, Moldova se află, din 26 septembrie, în stare de urgență atât în sectorul energetic, cât și în cel hidrologic. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: