FOTO Tauber a venit cu o candelă la ședința Parlamentului: „Cu PAS la guvernare revenim la lumânare”

Marina Tauber, deputata Partidului „ȘOR”, a venit în sala de ședințe a Parlamentului cu o candelă și cu o pancartă. Aceasta se întâmplă după ce ieri tariful la energia electrică în Republica Moldova a fost majorat din nou.

„Cu PAS la guvernare revenim la lumânare” – este mesajul de pe pancarta cu care a venit deputata. Înainte de a veni în sala de ședință, parlamentara a participat și la o acțiune de protest organizată împreună cu reprezentanții Partidului Comuniștilor.

„În curând ei o să ne sfătuiască să revenim la lumânare. Noi revenim la cele mai complicate vremuri pentru dezvoltare. Ei ne-au promis că vor aduce Europa acasă”, a spus Tauber, în cadrul protestului.

Amintim că pe 8 iunie curent, tariful la energia electrică în Moldova a fost majorat din nou. Pentru consumatorii Premier Energy (centrul și sudul țării), tariful va crește de la 2,17 până la 2,64 lei pentru kWh, iar pentru consumatorii FEE Nord (nordul țării) — de la 2,51 până la 2,86 lei kWh. Noile tarife vor funcționa de la 1 iunie.

Astfel, de la 1 aprilie, energia electrică s-a scumpit cu 75% pentru consumatorii Premier Energy și cu 37,5% pentru consumatorii FEE Nord.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

BNM
Игорь Чекан, NewsMaker

BNM răspunde criticilor privind salariile și achizițiile: „O campanie de discreditare”

Banca Națională a Moldovei (BNM) a venit marți, 28 iulie, cu o reacție la dezbaterile și criticile apărute în spațiul public cu privire la nivelul salariilor angajaților și unele cheltuieli administrative ale instituției. BNM susține că informațiile difuzate în ultima perioadă sunt prezentate „selectiv” și „în afara contextului”, iar unele materiale ar face parte dintr-o campanie de discreditare a băncii centrale.

Banca Națională a Moldovei înțelege preocupările societății în contextul dezbaterilor din spațiul public privind nivelul remunerațiilor în instituțiile publice. Întrebările despre modul în care o instituție își gestionează resursele sunt legitime și necesită răspunsuri clare prezentate în contextul lor complet. În același timp, BNM constată că, în ultima perioadă, aceste preocupări legitime sunt exploatate printr-o succesiune de materiale în care activitatea instituției este prezentată selectiv, tendențios și în afara contextului. Prin caracterul repetitiv și modul similar de promovare, aceste apariții depășesc cadrul unei dezbateri firești și capătă forma unei campanii de discreditare și de subminare a încrederii publice în Banca Națională”, a transmis BNM într-un comunicat.

BNM precizează că banca centrală are un statut autonom și independent, iar salariile angajaților trebuie să fie competitive pentru a atrage specialiști în domenii precum supravegherea bancară, stabilitatea financiară, securitatea cibernetică, combaterea spălării banilor sau administrarea riscurilor.

Potrivit instituției, actualul sistem de salarizare a fost introdus în anul 2018, după o analiză realizată cu sprijinul companiei internaționale de resurse umane Korn Ferry, contractată în urma unei licitații publice. Sistemul a fost aprobat atunci de Consiliul de supraveghere al BNM.

În mod similar, în ultima perioadă, sunt răspândite și informații false cu privire la unele achiziții administrative ale instituției. Acestea sunt prezentate izolat de destinația și necesitatea lor instituțională, în mod special fiind exagerate cantitatea de bunuri și prețurile acestora, cu scopul de a dezinforma și de a instiga publicul împotriva instituțiilor statului”, a adăugat BNM.

Instituția afirmă că bunurile cumpărate au o destinație exclusiv instituțională și că informațiile despre procedurile de achiziție — inclusiv planurile, valorile estimate și rezultatele licitațiilor — sunt publice. „Tocmai faptul că aceste informații sunt preluate de pe platformele publice arată că toate procedurile se desfășoară transparent”, a subliniat BNM.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: