IGSU

FOTO/VIDEO Pompierii moldoveni pleacă în Georgia să învețe a stinge incendiile din păduri

O echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, compusă din 56 de salvatori și pompieri cu 12 unități de tehnică, vor participa la Exercițiul internațional de teren pe scară largă „TbiEX Georgia – 2023”. Exercițiul se va desfășura în perioada 10 – 21 iunie 2023 în orașul Tbilisi, Georgia.

Aplicațiile sunt organizate în cadrul Programului în domeniul prevenirii, pregătirii și reacționării la dezastrele naturale și antropogene în zona de est (PPRD EAST-3). Scenariul exercițiului prevede instruirea și perfecționarea pompierilor din Republica Moldova în domeniul lichidării incendiilor forestiere cu ajutorul tehnicii specializate de intervenție.

În cadrului instructajului, cei 56 de angajați ai Inspectoratului au fost încurajați de Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Alexandru Oprea, care a subliniat importanța participării echipei la acest exercițiu, menționând că salvatorii reprezintă Republica Moldova într-o aplicație de amploare unde vor fi testate și exersate capacitățile țării noastre în gestionarea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale, iar prin aceste antrenamente se fortifică capabilitățile de intervenție la standarde europene.

Pe 10 iunie, echipa IGSU au pornit pe cale terestră, spre Georgia, unde vor participa la aplicații de nivel tactic, operațional și strategic, în vederea reacționării operative la lichidarea situațiilor de urgență majore cu caracter natural.

Misiunea pompierilor moldoveni este de a interveni în diverse situații simulate în zonele afectate de foc, în vederea perfecționării tehnicilor de intervenție în lichidarea incendiilor forestiere pe suprafețe extinse. Astfel, scenariul exercițiul conține o serie de acțiuni simulate care sunt provocate de incendii masive izbucnite în zonele forestiere, ca urmare a lipsei precipitațiilor și temperaturilor ridicate pe parcursul anului. Totodată, incendiile izbucnite provoacă riscul accidentelor cu caracter CBRN.

Situația creată prevede că autoritățile și forțele de intervenție, inclusiv cele naționale, sunt depășite de amploarea situației și solicită sprijin prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru gestionarea acesteia, întrucât are un impact major asupra populației, infrastructurii și securității.

După activarea Mecanismului Protecție Civilă al Uniunii Europene a fost solicitată asistența internațională a echipelor specializate de pompieri și salvatori. În acest sens, în sprijinul țării afectate au intervenit echipele de pompieri din Republica Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina, Italia și Suedia.

Pe parcursul aplicațiilor participanții vor conlucra cu specialiști și reprezentanți ai echipei Protecție Civilă a Uniunii Europene, care va avea rolul de a gestiona și coordona acțiunile forțelor și mijloacelor internaționale antrenate în exercițiu.
Exercițiul oferă oportunitatea exersării capacităților pompierilor moldoveni la nivelul standardelor europene, în vederea participării în misiuni internaționale de lichidare a situațiilor excepționale cu caracter natural, cum ar fi incendiile forestiere cu impact CBRN.

Participarea echipei IGSU la Exercițiul regional de teren pe scară largă „TbiEX Georgia – 2023” face parte din șirul de acțiuni prin care salvatorii și pompierii din Republica Moldova se pregătesc să adere la Mecanismul de Protecție Civilă al UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

day.kyiv.ua

Moldovenii ale căror date au ajuns la hackeri vor fi informați individual. AGE: tentativele de atac cibernetic continuăOFICIAL

Persoanele ale căror date au fost extrase neautorizat în urma atacului cibernetic din ultimele zile asupra sistemelor guvernamentale urmează să fie informate individual. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat, pe 30 octombrie, că verifică cine a fost afectat și ce informații au fost compromise în fiecare caz, în timp ce pregătește mecanismul de notificare. Instituția avertizează că tentativele de atac continuă, dar nu au fost identificate noi extrageri de date.

AGE anunță că analizează în continuare efectele atacului, împreună cu autoritățile responsabile de securitatea cibernetică. Instituțiile verifică ce date au fost extrase și cine a fost afectat, eliminând informațiile care se repetă și clarificând neconcordanțele. Deocamdată, nu a fost anunțat când va începe notificarea persoanelor afectate.

„Amenințarea cibernetică persistă. Sunt detectate în continuare tentative de atac asupra infrastructurii digitale guvernamentale gestionată de AGE. Asta înseamnă că se încearcă constant găsirea breșelor în sisteme pentru a compromite prestarea serviciilor guvernamentale. Până în prezent, verificările nu au identificat noi extrageri neautorizate de date din sistemele deținute de AGE în urma acestor tentative”, precizează Agenția.

Potrivit sursei citate, în total, 61 de servicii publice digitale au revenit online și pot fi accesate prin portalul evo.gov.md. Rămân indisponibile temporar 21 de servicii publice ale mai multor prestatori de servicii. AGE precizează că restabilirea acestora se face treptat, după finalizarea verificărilor de securitate.

Reamintim că, pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: