Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor are cei mai mulți deputați nevaccinați

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a continuat și în cadrul ședinței plenare din 30 septembrie, să anunțe numărul deputaților imunizați împotriva Covid-19. Dacă data trecută erau vaccinați 72 de parlamentari, astăzi sunt 81.

Astfel, din cei 63 de deputați PAS, 58 s-au imunizat, iar un deputat a prezentat alt document care atestă prezența anticorpilor. De la Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) s-au vaccinat 20 din 32 de deputați, iar din cei șase deputați ai Partidul ȘOR s-au vaccinat trei. După prezentarea acestor cifre, șeful Legislativului a declarat că „rezultatele sunt modeste”.

„Voi face acest lucru de fiecare dată, în speranța că noi toți să devenim acele exemple pentru cetățenii noștri. În special, cei care sunt vocali să facă primii pasul acesta și să se vaccineze, din respect pentru medici care trec printr-o perioadă complicată ca în valul precedent. Excepțiile sunt excepții și nu pot deveni regulă generală”, a spus Grosu.

Fără a oferi numele deputaților nevaccinați, pe motiv că sunt date cu caracter personal, Igor Grosu a concluzionat că de la PAS, nu s-au vaccinat 4 deputați, de la BECS- 12, iar de la Partidul ȘOR– 3.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federația de Lupte din Republica Moldova

Bronz pentru Moldova la Campionatul European de lupte U20 din Italia

Luptătoarea din Republica Moldova, Gabriela Rudoi, a obținut medalia de bronz la Campionatul European Under 20 din Italia. Informația a fost comunicată pe 5 iulie de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Potrivit instituției, în urmă cu câteva zile, și luptătorul de stil greco-roman Maxim Sarmanov a obținut bronzul pentru țara noastră, la același campionat.

Potrivit Comitetului, Gabriela Rudoi a concurat la categoria de 62 kg și le-a învins pe Marijana Sumski (Croația), Selma Nord (Suedia) și Nella Honkaniemi (Finlanda).

Federația de Lupte din Republica Moldova susține că Gabriela Rudoi a pierdut doar în fața reprezentantei Germaniei.

olympic.md

Recent, și luptătorul de stil greco-roman Maxim Sarmanov (55 kg) a obținut medalia de bronz la Campionatul European U20 din Italia. El i-a învins pe Peter Totok (Ungaria), Jakub Sedlak (Cehia) și Dragoș Draga (România).

olympic.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: