BBC

FT: Marea Britanie ar putea începe vaccinarea împotriva coronavirusului pe 7 decembrie

Compania aviatică United Airlines a început să livreze în Europa primele loturi ale vaccinului elaborat de compania Pfizer, scrie The Wall Street Journal. Totodată, Marea Britanie ar putea deveni prima țară unde va fi înregistrat vaccinul împotriva coronavirusului, produs de compania americană Pfizer și cea germană BioNtech, scrie Bloomberg și Financial Times cu trimitere la propriile surse. Potrivit jurnaliștilor, preparatul urmează să fie aprobat „în zilele următoare”. 

The Wall Street Journal scrie că United Airlines a început să transporte cu avioane cargo loturile de vaccinuri produse de Pfizer. Deocamdată, acestea au fost aduse în statul american Michigan și în Belgia. Ulterior, este planificată transportarea preparatelor în statul Wisconsin și în Germania.

În Marea Britanie, vaccinurile ar urma să fie livrate în decurs de câteva ore de la aprobare, iar primele imunizări ar putea începe pe 7 decembrie, scrie FT, care citează surse din cadrul guvernului britanic. Anterior, The Guardian a scris că Ministerul Sănătății de la Londra a anunțat spitalele că primele loturi ar urma să ajungă în țară la începutul lui decembrie.

Marea Britanie a comandat 40 mln de doze ale preparatului. Deoarece pentru eficiență, preparatele urmează să fie administrate în două etape, vaccinurile vor fi suficiente pentru 20 mln de oameni. De asemenea, Londra a precomandat 100 mln de doze da vaccin elaborat de compania AstraZeneca și Universitatea Oxford, asupra căruia continuă studiile, scrie AP.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: