Digi24

Geoană: Suntem dispuşi să mergem atât de departe cât Moldova este doritoare să meargă în relaţia cu noi

Alianţa Nord-Atlantică este dispusă să meargă atât de departe cât Republica Moldova este doritoare să meargă în relaţia cu NATO, a declarat secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, în cadrul unui interviu pentru Agerpres

NATO a depăşit de mult în relaţia cu Republica Moldova etapa Parteneriatului pentru Pace, a afirmat Geoană.

„Republica Moldova e un partener de câteva decenii cu noi şi, evident, trezirea la trista realitate că Rusia este o ţară foarte agresivă şi care foloseşte forţa militară împotriva vecinilor săi i-a făcut să vină cu propuneri şi mai ambiţioase în parteneriatul deja existent cu NATO şi cu Uniunea Europeană”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.

„Acest pachet de capabilităţi de apărare şi de rezilienţă pe care Republica Moldova ni l-a prezentat nouă ca organizaţie, statelor aliate la nivel bilateral, Uniunii Europene ca organizaţie, statelor membre UE în plan bilateral şi parteneriatului comun NATO-UE pentru Republica Moldova este în atenţia noastră şi chiar miniştrii noştri de externe au subliniat nevoia de a susţine în mod suplimentar, în mod practic, în mod financiar, în mod politic Republica Moldova şi ceilalţi parteneri aflaţi sub o presiune crescândă din partea Federaţiei Ruse”, a adăugat Geoană.

„Suntem dispuşi să mergem atât de departe cât Republica Moldova este doritoare să meargă în relaţia cu noi”, a precizat secretarul general adjunct al NATO.

În acest sens mai menționăm că Guvernul României a decis, pe 5 aprilie direcţionarea a 1,6 milioane de dolari, sumă rămasă necheltuită din contribuţia României la NATO pentru susţinerea forţelor armate din Afganistan (tranşa a II-a), către Fonduri Voluntare NATO destinate întăririi capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei.

***

Pe 20 ianuarie, secretarul general adjunct NATO Mircea Geoană a declarat că Republica Moldova încearcă să iasă din sfera de influență a Federației Ruse, iar NATO, UE și Bucureștiul o vor ajuta în acest demers.

Tot pe 20 ianuarie, președinta Maia Sandu a declarat că „acum, există o discuție serioasă despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”. „Și dacă ajungem, la un moment dat, la concluzia ca națiune că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a precizat Maia Sandu, pentru Politico.

Ex-președintele Republicii Moldova Igor Dodon a reacționat la cele menționate de Maia Sandu. Acesta a clasat declarația șefei statului drept una periculoasă. Cetăţenii noştri vor să menţină neutralitatea şi pacea, după cum arată rezultatele numeroaselor sondaje de opinie publică, şi nu vor fi niciodată de acord să devină carne de tun pentru NATO în lupta împotriva Rusiei”, a reacționat Dodon

Ulterior, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a spus că discuțiile privind revizuirea statutului de neutralitate sunt apanajul politicienilor, iar o eventuală decizie privind aderarea la o alianță militară trebuie luată după un amplu proces de consultare cu cetățenii. Nosatîi a declarat că Moldova nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în jurul acestui subiect sunt parte a războiului hibrid.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Fostul șef al Biroului lui Zelenski, eliberat din arest preventiv: a achitat cauțiunea de €2,7 milioane

Fostul șef al Oficiului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, care este suspectat de spălare de bani, a fost eliberat din arest preventiv luni, 18 mai. S-a întâmplat după cauțiunea de 140 milioane de grivne (echivalentul a circa 2,7 milioane de euro) a fost achitată.

Andrei Ermak a fost plasat în arest preventiv joi, 14 mai. Instanța i-a stabilit posibilitatea de a fi eliberat pe cauțiune de 140 milioane de grivne. Fostul oficial ucrainean a declarat că nu dispune de o asemenea sumă, însă avocații săi vor încerca să o adune.

Până în seara zilei de vineri, 15 mai, suma integrală nu fusese încă strânsă, astfel că Ermak și-a petrecut weekendul în arest preventiv. Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei, responsabilă de decizia privind eliberarea lui pe cauțiune, nu a avut program de lucru sâmbătă și duminică.

Într-un final, suma necesară a fost strânsă. Publicația „Ukrainskaya Pravda”, care face trimitere la sursele sale, scrie că banii au fost adunați prin aproximativ 200 de plăți, unele contribuții fiind chiar de câte 1 copeică. În total, s-au strâns peste 154 de milioane de grivne.

Înalta Curte Anticorupție a anunțat pe 18 mai că suma pentru cauțiune a fost depusă, iar Ermak a fost eliberat din arest preventiv. Presa ucraineană a publicat imagini cu ex-oficialul părăsind izolatorul.

Amintim că Andrei Ermak este bănuit de spălare de bani în cadrul unui grup organizat. Potrivit organelor anticorupție ucrainene, acesta ar fi participat, împreună cu un grup de oameni de afaceri și politicieni, la o schemă de spălare a circa 460 de milioane de grivne, aproximativ 10,5 milioane de dolari, prin construirea complexului rezidențial de lux „Dinastia” din apropierea Kievului.

Conform anchetatorilor, între 2021 și 2025 participanții grupului ar fi spălat 8,9 milioane de dolari, direcționați spre construcția a patru reședințe în complexul „Dinastia”, una dintre ele urmând să îi revină lui Ermak. Banii ar fi provenit dintr-o schemă coruptă la compania energetică „Energoatom”.

Andrei Ermak nu își recunoaște vina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: