Guvernul Moldovei încă nu este pregătit să depună o reclamație la CEDO împotriva Rusiei în dosarul lui Ghenadii Kuzmiciov, fostul ministru de interne din Transnistria, fapt asupra căruia insistă avocatul acestuia, Veaceslav Țurcan. În răspunsul oferit la cea de-a doua adresare în acest sens a lui Țurcan, Biroul pentru reintegrare i-a propus să mai aștepte. De notat că Biroul a raportat deja despre modul în care a încercat să obțină nu numai accesul medicilor și al avocaților la Kuzmiciov, dar și eliberarea acestuia. Procuratura Moldovei investighează deja de doi ani dosarul despre răpirea lui Kuzmiciov de pe teritoriul controlat de Chișinău, dar, deocamdată, niciun rezultat.
Avocatul Veaceslav Țurcan îl reprezintă pe Kuzmiciov la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. La fel ca și în mai multe procese de la CEDO în dosarele despre Transnistria, Rusia are calitatea de pârât.
Țurcan a expediat către guvernul Moldovei o solicitare prin care cere ca Moldova, ca țară, să depună o reclamație la CEDO împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor lui Kuzmiciov. În opinia sa, acest lucru va demonstra dacă autoritățile Moldovei chiar sunt îngrijorate de problemele privind drepturile omului în stânga Nistrului. El a subliniat că Ucraina, ca țară, s-a adresat deja de nenumărate ori la CEDO cu reclamații împotriva Rusiei. El consideră că o asemenea strategie ar putea fi mult mai eficientă.
Reamintim că Ghenadii Kuzmiciov, fostul șef al MAI din Transnistria, a fost dus din Chișinău acum doi ani, la 27 iunie 2018. Câteva zile mai târziu, autoritățile transnistrene au confirmat că acesta se află în izolatorul de lângă Tiraspol, apoi l-au transferat la penitenciarul local. Acum el își ispășește pedeapsa de 13 ani de închisoare, fiind acuzat de contrabandă și păstrare de arme. În acești doi ani, el este deținut într-o celulă. Avocatul său pentru cazul la CEDO nu are acces la el.
Din luna iunie 2020, Țurcan s-a adresat de două ori către guvern și agenția guvernamentală care reprezintă interesele Moldovei la CEDO, ca Moldova să depună on reclamație împotriva Rusiei.
La 7 octombrie, a primit un răspuns de la Biroul pentru reintegrare, care se ocupă de problema reglementării transnistrene. Instituția a comunicat că totuși doar agenția guvernamentală se poate expune în privința adresării la CEDO și i-au propus să aștepte răspuns. În schimb, și-au descris detaliat poziția în cazul lui Kuzmiciov. NM are la dispoziție documentul.
În răspunsul oferit avocatului, Biroul pentru reintegrare l-a numit pe Kuzmiciov „reținut ilegal de autoritățile transnistrene”. Biroul a comunicat că face tot posibilul pentru a obține „eliberarea necondiționată” a lui Kuzmiciov sau cel puțin respectarea dreptului lui la alegerea medicilor și la întâlnirile cu avocatul.
Biroul a subliniat faptul că la întâlnirea din 22 iulie, a transmis reprezentantului politic al Tiraspolului o declarație cu rugămintea de a înceta încălcarea drepturilor fostului ministru, dar n-a fost nicio reacție. Adresarea repetată a fost expediată la Tiraspol, la 5 octombrie, fiind anunțate despre aceasta toate părțile implicate în procesul de negocieri în formatul 5+2 (reprezentanții Rusiei, Ucrainei, SUA, OSCE și UE). Biroul a comunicat că a atras atenția tuturor asupra faptului că „starea de sănătate a cetățeanului Kuzmiciov se înrăutățește din cauza că este deținut ilegal în condiții inumane, fără acces la asistență medicală calificată și la avocat”.
Biroul a mai comunicat că dosarul lui Kuzmiciov este reflectat în raportul despre respectarea drepturilor omului în Transnistria care, la 28 septembrie, a fost înmânat Șefului Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neurkirch. Pentru ajutor în acest caz s-au mai expediat adresări către ambasadorii Marii Britanii, Suediei, către șeful Oficiului Consiliului Europei, coordonatorul pentru drepturile omului al Oficiului ONU și către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit datelor Biroului, acest caz este monitorizat și de comisiile parlamentare de profil.
Menționăm că dosarul despre răpirea lui Kuzmiciov pe teritoriul controlat de Chișinău se află de doi ani la Procuratura Generală a Moldovei. Acesta încă se află la etapa de investigații. La rugămintea NM de a ne comunica, dacă în dosar există suspecți și care este numărul acestora, Procuratura Generală a răspuns că această informație nu se face publică în interesele anchetei.
***
Reamintim că timp îndelungat, Ghenadii Kuzmiciov a făcut parte din echipa lui Evghenii Șevciuc, fostul lider al Transnistriei și era considerat persoană din anturajul acestuia. El a fost șef al serviciului securitate al lui Șevciuc, apoi șef al Comitetului vamal și ministru de interne.
După victoria lui Vadim Krasnoselski la alegerile prezidențiale de la începutul anului 2017, a fost pornită urmărirea penală împotriva lui Evghenii Șevciuc și a unor persoane apropiate lui. Unii dintre aceștia, inclusiv Șevciuc și Kuzmiciov, au reușit să părăsească teritoriul Transnistriei. De notat că Ghenadii Kuzmiciov este cetățean al Moldovei și al Rusiei.
Însă în luna iulie 2018, Kuzmiciov a fost reținut la Chișinău, apoi a ajuns în izolatorul de la Tiraspol. Rudele sale și ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului au acuzat Chișinăul de implicare în răpirea acestuia și de faptul că, practic, organele de drept din Moldova l-au transmis ilegal pe Kuzmiciov autorităților transnistrene. În luna aprilie 2019, el a fost condamnat la 13 ani de închisoare. El își ispășește pedeapsa în satul Glinoe, raionul Grigoriopol.
Kuzmiciov și avocatul său afirmă că în prezent, el este deținut în condiții inumane.
Detalii despre aceasta aflați din articolul Два года в одиночке. Письмо из приднестровской тюрьмы экс-главы местного МВД Кузьмичева (DOC) („Doi ani în singurătate. Scrisoarea fostului șef MAI Kuzmiciov dintr-o închisoare transnistreană a (DOC)”).
De asemenea, puteți citi interviul NM cu avocatul lui Kuzmiciov «Безнаказанность в Приднестровье рождает монстров». Адвокат Вячеслав Цуркан о деле Кузьмичева и борьбе за права человека в Приднестровье(„Lipsa pedepsei în Transnistria naște monștri”. Avocatul Veaceslav Țurcan, despre cazul lui Kuzmiciov și lupta pentru drepturile omului în Transnistria).