Facebook/SA”Moldovagaz”

Grecia ar putea livra neîntrerupt gaze naturale lichefiate Moldovei: acordul semnat de Moldovagaz și o companie elenă

Compania moldo-rusă Moldovagaz a anunțat pe 30 mai că a semnat un acord de cooperare cu compania elenă „Mediterranean Holding”, cu privire la furnizarea gazelor naturale lichefiate. Potrivit Moldovagaz, documentul presupune opțiunea livrării de gaze naturale în țară în volum de 0,6-1 miliarde de metri cubi anual prin Tronsonul Transbalcanic. Compania a mai precizat că, luând în calcul importanța tronsonului, Grecia poate deveni „punctul optim de aprovizionare neîntreruptă cu gaze naturale lichefiate a SA Moldovagaz”. 

Reprezentanții companiei Moldovagaz au declarat că au semnat un acord de cooperare, în format „lanț de valoare” privind furnizarea gazelor naturale lichefiate, cu compania elenă „Mediterranean Holding”.

„Documentul presupune opțiunea livrării de gaze naturale în țară în volum de 0,6-1 miliarde de metri cubi anual prin Tronsonul Transbalcanic”, au precizat reprezentanții Moldovagaz.

Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” Vadim Ceban a spus că „datorită acestui acord și dezvoltării de rute noi, obținem opțiunea furnizării fiabile de gaze naturale pentru a corespunde cerințelor pieței din Republica Moldova”.

„Acest acord subliniază importanța Greciei ca punct de interconexiune pe Tronsonul Transbalcanic și, în același timp, importanța Moldovei ca punct de legătură transfrontalieră de gaze. „Moldovagaz” și „Mediterranean Holding” intenționează să lucreze împreună asupra proiectelor pe termen lung, care vor contribui la eficiența și securitatea energetică în regiune”, a declarat fondatorul și șeful „Mediterranean Holding” Theodore Theodoropoulos, potrivit reprezentanților Moldovagaz.

Cei de la Moldovagaz au ținut să mai precizează că „contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, semnat la 29 august 2022 de SA „Moldovagaz” și SA „Energocom”, a expirat în luna aprilie 2024 și „Moldovagaz” deja achiziționează gazele naturale pe piața liberă, inclusiv de pe platformele bursiere”.

„Astfel Grecia, luând în calcul importanța Tronsonului Transbalcanic, poate deveni punctul optim de aprovizionare neîntreruptă cu gaze naturale lichefiate a SA „Moldovagaz”, asigurând pe deplin diversificarea energetică în regiune per ansamblu”, au comunicat reprezentanții companiei din Republica Moldova.

Facebook/SA”Moldovagaz”

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Casa încă nu e gata. Dar poate fi deja conectată

Toți se gândesc la culoarea pereților. Mai rar ne gândim că Internetul trebuie ales înainte să ne mutăm.

Și totuși, dacă îl planifici din timp, scapi de cabluri trase peste finisaje, găuri făcute după reparație și improvizații exact când credeai că ai terminat.

Încă din primele etape ale reparației, poți pregăti împreună cu StarNet Internetul și Televiziunea, astfel încât traseele și echipamentele să fie gândite din start pentru noua locuință. Tot atunci poți planifica și camerele de supraveghere prin StarNet Vision

Conexiunea îți este utilă chiar înainte să te muți. Meșterii îți pot trimite rapid poze și video, poți intra într-un apel când trebuie luată o decizie pe loc, iar cu StarNet Vision poți vedea de la distanță cum avansează lucrările și ce se întâmplă în apartament atunci când nu ești acolo. 

Pregătește din timp Internet + TV și StarNet Vision pentru noua ta casă, iar noi te ajutăm cu tot ce ține de conectare, de la primele etape până la mutare. Suntem aici pentru tine oricând, la orice oră.

Acolo unde te simți conectat, ești acasă. StarNet.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: