Tiraspolul ar putea întrerupe, în mod arbitrar, accesul la internet și telefonie pentru persoane fizice și juridice, invocând amenințări la adresa „securității regiunii”. Măsurile se regăsesc în două „proiecte de lege” inițiate de autoritățile de facto din regiunea transnistreană. Potrivit Asociației Promo-LEX, astfel de prevederi încalcă dreptul la liberă exprimare
Kremlinul a anunțat că internetul mobil va fi restricționat în Moscova până pe 10 mai, pe fondul măsurilor de securitate impuse cu ocazia paradei dedicate celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în cel de-al doilea Război Mondial. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că restricțiile nu sunt defecțiuni tehnice,
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a declarat, pe 6 mai, că pe rețelele de socializare au apărut „presupuse servicii de vânzare a testelor de la examenele naționale de absolvire”. Ministerul a dat asigurări că testele sunt păstrate în condiții de maximă securitate și a îndemnat elevii, părinții și