Andrei Mardari/NewsMaker

Grosu, despre introducerea limbii române în Constituția R. Moldova: „Pot să vă promit să vom face tot posibilul”

Modificarea articolului numărul 13 din Constituție și introducerea glotonimului „limba română” nu poate fi realizată în prezent din cauza că inițiativa nu va avea suficientă susținere în Parlament. Declarația a fost făcută de către președintele Legislativului Igor Grosu, după depunerile de flori cu ocazia Zilei Limbii Române.

„Desigur că, pentru noi, limba pe care o vorbim este româna. Da, este acest articol în Constituție, dar până acolo mai trebuie să avem și voturi. Părerea mea este că nu ar fi corect din partea noastră, a majorității parlamentare, pur și simplu să bifăm că am încercat, ca într-un final să nu reușim. Mai e nevoie de ceva voturi pentru a putea face acest lucru”, a răspuns Grosu.

Igor Grosu a dat de înțeles că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) își dorește implementarea inițiativei, însă numărul de voturi de care dispune majoritatea parlamentară este insuficient pentru modificarea Constituției.

„La modul practic, e greu să îmi imaginez că, din cele două fracțiuni (PSRM și P. „ȘOR” – n.red.) cineva ar vrea să facă acest lucru, deși ar fi o surpriză plăcută. Să vedem, timpul va arăta cât de mult s-au transformat, pentru că ei înțeleg foarte bine, dincolo de clivaje și diferențe ideologice, mă refer la Blocul Comuniștilor-Socialiștilor și la cealaltă fracțiune, că vorbim româna. (…) Plus că o parte dintre ei sunt foarte practici și pragmatici și au și cetățenie română”, a adăugat Grosu.

Întrebat de jurnaliști de câți ani mai este nevoie pentru ca legea supremă a statului să fie modificată în acest sens, Grosu a răspuns: „Vreți să o fac pe prorocul? Nu o voi face. Pot să vă promit să vom face tot posibilul ca să ajungem, la un moment dat, să putem schimba acest lucru în Constituție. Cel mai important e ca majoritatea cetățenilor, prin felul de a se comporta, vorbesc limba română, să facă acea presiune pe politicieni”.

Articolul 13 din Constituție prevede că, în Republica Moldova, „limba de stat este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine”. În 2013, Curtea Constituţională a concluzionat că limba de stat a Republicii Moldova este limba română pentru că anume această denumire e prevăzută în Declaraţia de Independenţă, act care e mai presus decât Constituţia.

Academia de Științe a lansat un apel către șefa statului, premier și președintele parlamentului de a schimba articolul 13 din Constituție care se referă la denumirea limbii de stat. Pentru modificarea Constituției este nevoie de 67 de voturi în Parlament. În prezent, fracțiunea PAS cuprinde 63 de parlamentari.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: