Андрей Мардарь/NewsMaker

Grosu, despre apelul lui Dodon la dialog: „Noi nu avem ce discuta cu penalii și uzurpatorii”

Membrii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) vor continua protestele în fața sediului Curții Constituționale și în zilele de marți și miercuri. Anunțul a fost făcut de către președintele interimar al formațiunii, Igor Grosu. Deputatul a respins apelul la dialog lansat în dimineața de 26 aprilie de președintele Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon.

„Dodon ne-a chemat la dialog. Noi nu avem ce discuta cu penalii și uzurpatorii. Acum, că sunt disperați, noi vom sta aici în eventualitatea în care vor îndrăzni să-l aducă pe așa-numitul judecător al Curții Constituționale”, a declarat Grosu cu referire la Boris Lupașcu, care a fost votat de către majoritatea parlamentară formată din PSRM și Platforma „Pentru Moldova” la funcția de judecător al CC.

Grosu a îndemnat susținătorii PAS să rămână în fața CC și în zilele de marți și miercuri. Precizăm că pe 28 aprilie va avea loc ședința Curții Constituționale referitoare la sesizările privind controlul constituționalității Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă nr. 43 din 30 martie 2021 și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021.

Conform Constituției, alegerile parlamentare anticipate nu se pot desfășura în perioada stării de urgență. Pe 30 martie, deputații din PSRM și „Pentru Moldova”, din care face parte fracțiunea Partidului ȘOR au votat pentru introducerea stării de urgență până la data de 30 mai 2021.

Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că va semna decretul privind dizolvarea parlamentului și numirea datei desfășurării alegerilor anticipate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: