Guțul, Bolea, Lungu, Apostolova – din nou la Moscova. Mesaje de „recunoștință Federației Ruse” VIDEO

Evghenia Guțul, Vasile Bolea, Reghina Apostolova, Alexandr Suhodolski și Alexei Lungu sunt din nou în Federația Rusă. Apropiații politicianului fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova, au participat pe 15 august la un eveniment, organizat la Moscova, și nu au ratat ocazia să vină cu un mesaj de „recunoștință Federației Ruse” – țara care pe 24 februarie 2022 a invadat Ucraina. Menționăm, „echipa de vis” al lui Șor nu a fost însoțită de Marina Tauber. Ultima, deși avea planificată „o călătorie” în Federația Rusă, s-a ales pe 12 august cu interdicție de a părăsi Republica Moldova. 

În seara zilei de 15 august, pagina de Telegram „Культурный центр Молдовы” (în trad. Centrul cultural al Moldovei) a scris că bașcana Evghenia Guțul, liderul Partidului „Șansă” Alexei Lungu, deputatul și candidatul pentru prezidențiale al blocului „Victorie” – constituit la Moscova – Vasile Bolea și parlamentarii Reghina Apostolova și Alexandr Suhodolski au participat la un eveniment organizat în capitala Rusiei.

În capitala Federației Ruse, potrivit sursei, a avut loc „deschiderea recepției publice a Centrului cultural și educațional al Moldovei în Moscova”.

„Suntem recunoscători Federației Ruse pentru oportunitatea de a fi împreună cu poporul nostru, să se simtă necesar”, a spus Guțul la evenimentul de la Moscova.

Menționăm, la evenimentul de la Moscova ar fi intenționat să ajungă și deputata Marina Tauber, membră a echipei oligarhului fugar Ilan Șor. Cel puțin aceasta a declarat, pe 12 august, că avea planificată o călătorie pentru seara zilei în Federația Rusă. „Nu ascundeam de nimeni. Des plec acolo, mă întâlnesc cu partenerii noștri”, menționa Tauber. Totuși, în aceeași zi, i-a fost aplicată interdicția de a părăsi Republica Moldova în următoarele 60 de zile. Detalii AICI.

În ultima perioadă, echipa apropiată lui Șor efectuează mai multe vizite în Federația Rusă. Acolo, în ultimele luni, s-a aflat politicianul fugar condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova. În mai 2024, acesta anunța că a obținut cetățenia Rusiei. Detalii AICI. Tot în mai, sancționată pentru destabilizarea Moldovei – Marina Tauber – anunța de la Moscova că s-a ales cu „Ordinul Prieteniei” de la Vladimir Putin. Detalii AICI. Înainte de aceasta, în martie 2024, SIS avertiza că Rusia, prin intermediul lui Șor, va provoca crize și destabilizări în Moldova, inclusiv în stânga Nistrului și Găgăuzia. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Acces limitat în secțiile de votare pentru persoanele cu dizabilități și resurse administrative – folosite contrar legii? Constatările Promo-LEX după alegerile din 1 noiembrie

Alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie s-au desfășurat în liniște, iar procesul de votare a fost organizat eficient, arată un raport al misiunii de observare a Promo-Lex. Totuși, observatorii asociației au semnalat cel puțin șase cazuri de posibilă utilizare a resurselor administrative în campania electorală, probleme de accesibilitate și unele încălcări ale procedurilor de votare.

Potrivit raportului misiunii de observare, cele șase cazuri de posibilă utilizare a resurselor administrative au vizat atribuirea meritelor pentru proiecte realizate din bani publici. Cinci dintre acestea îl vizează pe candidatul Partidului Schimbării la funcția de primar al satului Hăsnășenii Mari, iar unul – o candidată independentă din Chirsova.

Observatorii au mai semnalat un caz în care candidatul independent Serghei Sapunji din Chirsova ar fi oferit unui alegător foloase materiale. CEC i-a anulat înregistrarea în cursa electorală, însă Curtea de Apel Centru a anulat decizia, considerând că nu existau suficiente motive de fapt și de drept. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul CEC.

Probleme de accesibilitate și nereguli la numărarea voturilor

Promo-LEX a atras atenția și asupra accesului limitat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Patru dintre cele șapte sedii ale consiliilor electorale de circumscripție și patru dintre cele 12 secții de votare monitorizate au fost considerate inaccesibile.

În ziua alegerilor au fost raportate două incidente. Candidatul PSRM din Hăsnășenii Mari s-a aflat pentru o perioadă în raza de 100 de metri a secției de votare, fără să voteze. La o secție din Chirsova, reprezentantul unui candidat independent nu avea legitimație.

Nereguli au fost constatate și la numărarea voturilor, în două secții din Cairaclia și Costești. Acolo nu a fost respectată procedura de prezentare a buletinelor de vot de către un singur membru al biroului electoral. La o secție din Tomai au fost identificate și erori în completarea procesului-verbal, care nu au afectat însă rezultatele.

Patru candidați au câștigat din primul tur

Numărarea în paralel a voturilor realizată de Promo-LEX a confirmat rezultatele preliminare prezentate de CEC. Astfel, patru candidați au câștigat alegerile pentru funcția de primar din primul tur:

  • Hăsnășenii Mari: Andrei Arhirii (Partidul Schimbării) – 70,12%;
  • Cairaclia: Marta Chemencedji (independentă) – 82,23%;
  • Costești: Elona Zuza (PSRM) – 69,83%;
  • Chirsova: Serghei Sapunji (independent) – 54,50%.

La Novosiolovca, prezența la vot a fost de 22,65%, sub pragul de 25% necesar pentru validarea alegerilor. Dacă scrutinul va fi declarat nevalabil, votarea repetată va avea loc în termen de două săptămâni, cu aceiași candidați.

La Delacău, unde a fost organizat un referendum local, nu s-a înregistrat niciun participant, deși scrutinul fusese inițiat de consiliul sătesc.

Promo-LEX a mai menționat că, în ajunul alegerilor, CEC a renunțat la identificarea alegătorilor prin actele digitale din aplicația EVO, pe fondul atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale. Asociația consideră că trebuie găsit un echilibru între securitatea procesului electoral și aplicarea clară și consecventă a legislației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: