Guvernul a aprobat alocarea a 200 mln lei pentru fermieri. Recean: Sper că apreciază că toată societatea îi ajută
Full Article 4 minutes read

Guvernul a aprobat alocarea a 200 mln lei pentru fermieri. Recean: Sper că apreciază că toată societatea îi ajută

Guvernul a aprobat alocarea a 200 de milioane de lei pentru fermieri. Potrivit lui Dorin Recean, „acesta este un efort pe care toată societatea îl depune pentru a ajuta pe cei care au pierderi”. Premierul și-a exprimat speranța că „fermierii apreciază faptul că toată societatea îi ajută să depășească aceste probleme”. 

Pe 21 august, Guvernul a aprobat alocarea a 200 de milioane de lei fermierilor.

Este un efort pe care societatea, toată societatea, toate păturile sociale îl depun pentru ca să ajutăm pe cei care anul trecut au avut și anul acesta au pierderi. Este un efort necesar. Agricultura beneficiază de subsidiere masivă de peste un miliard 700 mii de lei anual și noi ne dorim ca gradual agricultura să devină tot mai tehnologizată și mai puțin vulnerabilă la diferite probleme care vin din exterior. Efortul enorm pe care îl depunem astăzi și care l-am depus și anterior trebuie să ajute fermierii să depășească, o parte din fermieri, dificultățile financiare care le au astăzi”, a menționat premierul Dorin Recean, la începutul ședinței de Guvern.

„Eu sper că fermierii apreciază faptul că toată societatea îi ajută să depășească aceste probleme”, a menționat reprezentatul Guvernului, adăugând ulterior că „banii sunt a întregii societăți”.

Resursele financiare sunt alocate din fondul de rezervă a Guvernului.

În iunie 2023, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că cei 200 milioane lei identificați pentru fermieri „sunt luați de la copii, bătrâni, de la 2,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova”. Potrivit oficialului, banii „nu sunt a Ministerului Agriculturii, nu sunt a lui Bolea personal, a lui Recean sau a cuiva”. El a adăugat că banii „sunt a fiecărui dintre noi, inclusiv a copilului care s-a născut ieri și care trebuie să primească indemnizație”. Asociația Forța Fermierilor s-a arătat nemulțumită de declarațiile ministrului și le-a numit „iresponsabile și manipulatorii”, adăugând că „fermierii nu au cerut să fie acordat acest sprijin din surse interne ale bugetului de stat sau de la gura copiilor și bătrânilor”.

***

Zilele trecute, Asociația Forța Fermierilor – a cărui director executiv este Alexandru Slusari, fost deputat, actual membru în consiliul societății SA Energocom – a declarat că este nemulțumită de întâlnirea cu ministrul Agriculturii Vladimir Bolea și că vrea o discuție cu premierul Dorin Recean, „nu mai târziu de săptămâna viitoare”. Dacă prim-ministrul nu va accepta să aibă o întrevedere cu reprezentanții Asociației sau dacă „această discuție nu se va solda cu nici un rezultat”, atunci ei vor anunța „cum și cu care lozinci vom ieși la proteste”.

Forța Fermierilor a organizat în ultima perioadă mai multe proteste atât la Chișinău, cât și în localitățile țării. La una din manifestații, care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, reprezentanții Asociației au anunțat că își întrerup protestele timp în care Guvernul trebuie să îndeplinească 3 cerințe pentru a ajuta producătorii agricoli mici și mijlocii să iasă din criza din domeniu. Este vorba despre alocarea a cel puțin 350 milioane lei pentru subvenții, aducerea din România a 4 000 tone de motorină și stabilirea prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a moratoriului la achitarea penalității și dobânzilor față de creditori.

În cadrul ședinței Guvernului din 14 august, ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a introdus pe ordinea de zi două proiecte, care stabilesc metodologia de acordare a asistenței pentru fermieri. Primul proiect prevede că ajutorul financiar va fi acordat fermierilor, care au pregătit solul și au însămânțat culturi de prima grupă (grâu și orz, ovăz și triticale), produse primare ce stau la baza produselor social importante, dar și în componența furajelor pentru animale. Totodată, Guvernul a aprobat și regulamentul privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern acordat de către România, destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din 2022.

Asociația a menționat că „cele două Regulamente privind alocarea compensațiilor și repartizarea motorinei, care au fost aprobate la ultima ședința cabinetului de miniștrii sub presiunea agricultorilor protestatari, prevăd un sprijin, care nu acoperă nici 25 procente din pierderile fermierilor la culturile de prima grupă, ținând cont de prețurile actuale derizorii, și care va fi acordat doar pentru o parte din fermieri veritabili”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: