Guvernul Republicii Moldova

Guvernul își asumă răspunderea în fața parlamentului pentru mai multe măsuri de susținere a cetățenilor

Venitul lunar minim garantat pentru familiile cu venituri mici a fost majorat de la 1107 lei până la 1300 lei, pe perioada stării de urgenţă. De asemenea, a fost majorat cuantumul venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil, de la 50% (553 de lei) la 75% (975 de lei). Măsurile se regăsesc legea privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, asupra căreia guvernul și-a angajat miercuri, 1 aprilie, răspunderea în fața parlamentului.

Potrivit vicepremierului Sergiu Pușcuța, ministru al Finanțelor, pentru familiile beneficiare de ajutor social, al cărui drept expiră în perioada stării de urgență, acesta se va prelungi până a ridicarea stării de urgență. În perioada stării de urgență, solicitanții de ajutor social care nu pot prezenta acte confirmative privind veniturile, terenurile agricole și structura familiei, vor depune o declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea datelor din declarație. Aceatsă declarație va fi acceptată pentru examinare privind posibilitatea acordării ajutorului social.

Ajutorul minim de șomaj a fost stabiit la 2775 de lei. În prezent, persoana care se înregistrează în calitate de şomer, dar nu întrunește criteriile de acordare a ajutorului, nu beneficiază de plăți. Prin proiectul asumat, toate persoanele care se vor înregistra la subdiviziunile teritoriale a ocupării forței de muncă vor primi minimum 2775 de lei pe lună.

Totodată, titularii de patentă care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă vor fi scutiți de plată.

Va fi redusă cota TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, iar termenul de achitare taxelor locale pentru agenţii economici care şi-au sistat activitatea pe perioada stării de urgență va fi prelungit până la 25 iulie.

Guvernul preconizează cheltuieli de circa 320 milioane de lei pentru unele măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător și 264 milioane de lei pentru implementarea unor măsuri de susţinere socială a cetăţenilor, alte 232 milioane de lei fiind preconizate pentru alte măsuri.

Potrivit Constituției, guvernul își poate angaja răspunderea în fața parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: