Tudor Mardei | NewsMaker

Guvernul taie bonusurile pentru „salariile nesimțite”. Primele măsuri anunțate de premierul Vasile Tofan (VIDEO)

Cele mai mari 100 de salarii din sectorul public vor fi verificate manual, iar bonusurile și alte plăți suplimentare pentru remunerațiile care depășesc de trei ori salariul mediu pe economie vor fi suspendate pe durata controalelor. Pachetul de măsuri a fost prezentat de premierul Vasile Tofan pe 31 iulie, data-limită pe care și-o asumase pentru analiza „salariilor nesimțite”.

Potrivit analizei Guvernului, 439 de persoane, adică 1,1% din cei aproape 40.000 de angajați analizați, încasează salarii nete de peste 50.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea activează în autoritățile independente de reglementare, urmate de instituțiile publice la autogestiune, unitățile de implementare a proiectelor, întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni.

La polul opus, peste 85% dintre angajații analizați câștigă mai puțin de 20.000 de lei net pe lună, iar mai bine de jumătate (55,6%) au venituri sub 10.000 de lei. Alți aproape 9% încasează între 20.000 și 30.000 de lei net, iar 4,3% au salarii cuprinse între 30.000 și 50.000 de lei. Salariul mediu net în toate instituțiile analizate este de aproximativ 12.000 de lei.

Măsurile împotriva salariilor „nesimțite”

Printre măsurile anunțate de Guvern se numără:

  • verificarea manuală a celor mai mari 100 de pachete salariale;
  • suspendarea bonusurilor, adaosurilor, diurnelor și ajutoarelor materiale pentru salariile care depășesc 52.200 de lei, până la finalizarea investigațiilor;
  • suspendarea repartizării profiturilor în companiile de stat și instituțiile publice, mecanism despre care Guvernul spune că a fost folosit pentru majorarea nejustificată a veniturilor;
  • publicarea unui catalog online cu salariile din instituțiile publice, pe funcții și instituții;
  • introducerea unor rapoarte video periodice, în care conducătorii companiilor de stat și ai instituțiilor publice vor prezenta activitatea desfășurată și informații despre remunerarea personalului.

„V-am promis că voi comunica direct. Un salariu mare nu este neapărat un abuz. Sunt profesii rare, complicate, unde trebuie să concurăm cu sectorul privat, în IT, în cibernetică, în aviație, în domenii critice. Sunt oameni care trebuie plătiți corect, pentru a-i putea atrage și menține în sectorul public performant. În același timp, nu putem tolera excesele, unde aceste plăți nu sunt justificate. Mașinăria statului e complicată. Pentru ca să putem lua măsuri, avem nevoie de hotărâri de guvern, schimbări de legi, decizia fondatorilor. Deci, nu o vom face peste noapte, dar această serie de măsuri vrem să le introducem imediat”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Precizăm, în ultima perioadă, în Moldova au apărut mai multe controverse privind salariile și plățile suplimentare din unele instituții publice. Unul dintre cele mai mediatizate cazuri a fost cel al Anastasiei Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, care, potrivit unei investigații jurnalistice, a încasat peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate la întreprinderea de stat MoldATSA, unde a ocupat funcția de purtătoare de cuvânt. În urma scandalului, Taburceanu și-a dat demisia și a anunțat că va restitui sumele primite ca supliment la salariu.

Tofan a abordat subiectul „salariilor nesimțite” și în Parlament, pe 21 iulie, când a solicitat votul de încredere pentru Guvern. Atunci, premierul a promis o reformă a administrației publice centrale, care va include un audit funcțional al instituțiilor, reorganizarea sau comasarea unor structuri și desființarea celor pe care le consideră inutile. Totodată, acesta a afirmat că sistemul de salarizare va deveni mai transparent și că Guvernul nu va tolera „remunerațiile excesive”.

Ulterior, pe 22 iulie, în prima ședință pe care a prezidat-o în calitate de premier, Vasile Tofan a cerut public măsuri împotriva salariilor pe care le consideră „nesimțite”. Acesta i-a cerut secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, să prezinte, până la 31 iulie, un pachet de propuneri „curajoase”, cum ar fi plafonarea unor salarii și eliminarea unor sporuri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: