Igor Grosu, la Praga: „Moldova trebuie să devină membru al UE, în pofida provocărilor”

Republica Moldova implementează cele nouă recomandări formulate de Comisia Europeană pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și transpune legislația europeană într-un ritm accelerat. Declarația a fost făcută de speakerul Igor Grosu în cadrul reuniunii Președinților Parlamentelor a țărilor candidate la aderare la UE, care se desfășoară la Praga. Oficialul susține că printre prioritățile autorităților de la Chișinău se regăsește, în continuare, consolidarea economiei și a securității statului, securitatea energetică, precum și reforma justiției.

Prioritățile și provocările cu care se confruntă Republica Moldova în această perioadă – au fost puse în discuție, astăzi, la Praga, de speakerul Igor Grosu și șefii legislativelor statelor membre ale UE, președintele Parlamentului European și președinții parlamentelor țărilor candidate.

„În calitate de țară candidată pentru aderare la UE, ne propunem să deschidem negocierile până la finele anului curent. În acest scop, implementăm recomandările Comisiei Europene și transpunem legislația europeană într-un ritm accelerat. Suntem conștienți că acesta este un proces complex, dar suntem determinați să le îndeplinim cât mai curând posibil. (…) Republica Moldova trebuie să devină membru al UE în pofida provocărilor cu care ne confruntăm”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, găzduită de Parlamentul Cehiei în perioada 24-25 aprilie. Este pentru prima dată când Republica Moldova participă la acest eveniment în calitate de țară candidată la aderarea la UE.

Amintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: