Businessmanul Sergiu Cosovan a stat în arest mai mult de doi ani. În această perioadă, el și-a pierdut afacerea și sănătatea. Într-un interviu pentru NM, Cosovan a comunicat cine, în opinia sa, se află în spatele dosarului penal intentat pe numele său, de ce a apărut un asemenea interes față de piața „Curcubeu” pe care el o administra și de ce, la închisoare, se plimba „în cușcă”, nu a beneficiat de tratament și i-au fost interzise întâlnirile cu soția.
În luna iulie 2018, Sergiu Cosovan, pe atunci consilier al „Partidului Nostru” în orașul Codru, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, fiind declarat vinovat de escrocherie în proporții deosebit de mari. În versiunea procuraturii, Sergiu Cosovan, fondatorul și administratorul pieței „Curcubeu”, a promis unor femei că le va vinde două gherete din piață, a luat de la ele 5,5 mii de euro, însă cele două femei așa și nu și-au mai primit gheretele. Cosovan nu și-a recunoscut vina.
Până la pronunțarea sentinței, Cosovan s-a aflat în arest preventiv timp de zece luni, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică în stadiu terminal. În această perioadă, în instanțele de judecată erau examinate alte două cauze intentate împotriva sa, unul fiind despre prelungirea ilegală a constractului cu privire la darea în arendă a terenului pe care este situată piața.
În luna noiembrie curent, Cosovan a fost eliberat din arest în legătură cu o boală gravă de care suferă.
„Dosarul meu este o comandă care are scopul de a-mi prelua afacerea”
Soția dvs. spunea că ați fost închis pentru a vi se prelua afacerea. Sunteți de aceeași părere?
Sergiu Cosovan (S.C.): Da.
Cum s-a întâmplat și de ce?
S.C.: În anul 2011, i-am propus lui Valentin Marcenco să fim parteneri de afaceri. Am început cu cote egale, am semnat contracte. Până în anul 2013, totul a fost bine, apoi oamenii din piață au început să-mi spună că partenerul meu vrea să-mi preia afacerea. Eram cu Marcenco în relații amicale și nu acordam atenție acestor zvonuri. Dar în anul 2014, am văzut contractele firmei dintre Marcenco și Nadejda Godoroja, proprietara terenului pe care este situată piața și am înțeles că în zadar nu am ascultat avertismentele. Atunci am înțeles că ei doresc să-mi preia afacerea.
Și ce ați întreprins?
S.C.: Am început să lupt. M-am întâlnit cu Godoroja, proprietara pieței. Am convenit să prelungim contractul de arendă cu dreptul de răscumpărare a terenului. Am încheiat contractul pe o perioadă de 48 de ani. Am propus să răscumpăr pământul în rate, am convenit asupra prețului de 1 milion de euro. Am întrebat ce garanții am că într-o zi nu mi se va spune: „Gata, să fii sănătos”. Godoroja mi-a răspuns că este un acord suplimentar – contractul de arendă pe o perioadă de 48 de ani, de aceea eu pot lucra în liniște în toți acești ani. Am consultat juristul și am început să lucrez.
Când ne-am înțeles cu Godoroja despre toate, partenerul meu Marcenco nu era în țară. În luna iunie 2014, când Marcenco a revenit, i-am spus că nu voi mai lucra cu el, pentru că nu a îndeplinit înțelegerile noastre. M-a amenințat că îmi va face probleme. În luna august 2014, am fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Am stat o zi în izolator. Apoi m-au eliberat, explicându-mi-se că nu sunt dovezi convingătoare împotriva mea.
Fostul partener a plecat cu traiul în Rusia, iar eu, împreună cu proprietarul pieței, am continuat să lucrăm. Am plătit banii precum ne-am înțeles: ceva prin transfer, ceva cash. Totul era bine. Apoi iar a apărut Marcenco, au început să mă cheme la poliție, am depus declarații și ei nu mai aveau întrebări. În același timp, Nadejda Godoroja a declarat că nu a semnat niciun acord suplimentar cu mine. Am comandat o expertiză grafologică și am obținut concluzia că semnătura și ștampila aparțin doamnei Godoroja. Am prezentat toate acestea la poliție și nu au mai fost întrebări. Iar cu Godoroja s-au început litigiile civile. Noi le-am câștigat. Până acum, nu există o decizie de judecată precum că acest acord suplimentar ar fi fost falsificat.
Ați întrebat-o pe Godoroja, de ce a luat o asemenea poziție?
S.C.: Da, am vorbit cu ea. Mi-a răspuns că nu are de gând să discute cu noi despre nimic.
Elena, soția lui Cosovan (E.C.): Ea o ținea morțiș că este un fals, că altceva nu poate fi, că ea nu putea semna așa ceva, că nici nepoții ei nu vor trăi până la sfârșitul acestui contract.
S.C.: Ea renunța mereu la întrevederi, i-am propus de nenunărate ori să ne vedem în prezența juriștilor noștri, pentru a afla, de ce ea susține că respectivul contract a fost falsificat. Însă ea refuza să ne vedem chiar și în prezența juriștilor.
Cum s-a ajuns până la închisoare?
S.C.: În anul 2017, procurorul Lilian Corpaci de la Procuratura Municipală mi-a cerut să-i aduc contractul cu Godoroja, pentru a-l anexa la dosar. Când l-am adus, procurorul a spus că pe numele meu a fost intentat un dosar penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Am fost reținut imediat pentru 72 de ore. Mi-au pus cătușele în cabinetul acestuia și de la ora 10 dimineața până la patru după-amiază, am stat în holul procuraturii, escortat de doi polițiști. Apoi m-au dus acasă, pentru percheziții, nu au găsit nimic acolo și pe la ora 10 seara, m-au dus în izolator. Trei zile mai târziu, m-au transferat în penitenciarul nr. 13. Acolo, am aflat de la diferiți oameni că dosarul meu este o comandă, cu scopul de a mi se prelua afacerea și terenul.
A cui este comanda?
S.C.: Am aflat că după toate acestea sunt Viorel Clipa, prietenul fostului meu partener, Gheorghe Cavcaliuc, șeful adjunct de atunci al Inspectoratului General de Poliție și Ștefan Șaptefrați, procuror al municipiului Chișinău.
E.C.: Când Sergiu a fost arestat, firma sa trebuia să fie administrată în continuare. A fost o întreprindere individuală. Prin intermediul avocaților, soțul a întocmit un contract de cesiune și a transmis firma pe numele soacrei, adică al mamei mele. Anume ea a devenit directorul firmei. Nimeni altcineva nu ar fi acceptat. Mama a încheiat un nou contract cu arendașii locurilor din piață, cu firmele de pază etc. Toate plățile se efectuau prin intermediul băncii, totul era oficial. Timp de 10 luni, noi am lucrat. Eram presați și intimidați. Telefonul meu era interceptat, lângă casă era mereu un automobil. Veneau la școala în care învață fiica și întrebau despre ea. Directorul școlii știa despre situația noastră și a luat copiii sub tutela sa.
În această perioadă, Olesi Grincu, juristul firmei, ne-a reprezentat în litigiile civile împotriva lui Godoroja, el angaja avocați și mergea în instanțe. El spunea că și asupra lui se făcea presiune. Poliția venea la el acasă, îi scria mesaje cu amenințări și îi spunea să renunțe la să mai reprezinte interesele noastre.
Apoi aceste persoane au găsit „oameni buni” în piață care, chipurile, „au avut de suferit, care au organizat scandaluri, nu au plătit pentru arendă. Conform regulamentului pieței, mama trebuia să închidă gheretele acestora, însă atunci când ea a încercat să facă acest lucru, ei chemau poliția și o învinuiau de samavolnicie. Mama mergea în instanță, demonstra că nu a fost niciun fel de samavolnicie și că ea acționa conform legii. Însă acest dosar intentat împotriva ei este și acum deschis.
„Mi-au spus că ar putea să intervină Constantin Botnari”
Doar vă intimidau ori vă cereau ceva?
E.C.: Victimele care o susțineau pe Godoroja, dar și Godoroja personal afirmau în instanță: „Dați pământul de bunăvoie, plecați de pe piață și dați-vă la o parte”.
S.C.: Acești oameni, care veneau în instanțe, i-au spus soției: dacă veți pleca, Sergiu va fi lăsat să vină acasă.
E.C.: Da, Ala Rjevscaia, una dintre victime, a spus asta. Dosarul penal împotriva lui Sergiu se află și acum în instanța primară, din cauza plângerii ei.
S.C.: E straniu că toate plângerile împotriva mea nu au fost scrise de oamenii care și astăzi lucrează la piață, dar de cei care au lucrat acolo câte o jumătate de an – un an. Iată, anume pe aceștia i-au adunat să depună mărturii împotriva mea.
N-ați întrebat-o pe Ala Rjevscaia, de unde știe că Sergiu va fi eliberat?
E.C.: Am întrebat-o. M-a luat într-o parte și mi-a spus să-i întorc 5 mii de euro, iar lui Godoroja – terenul, și atunci dosarul va fi examinat confom unei proceduri civile. I-am răspuns că niciodată nu am luat bani de la ea și că nu știu despre ce sume și, în general, despre ce este vorba.
Ați obținut vreo confirmare – directă sau indirectă – că în spatele lui Godoroja, așa cum spuneți, sunt Clipa, Cavcaliuc și Șaptefrați?
E.C.: Oamenii de la piață vorbeau despre aceasta. Godoroja venea la piață și spunea că dacă nu s-a reușit așa, înseamnă că „vom merge la prietenii noștri, polițiștii”. Așa spunea ea. Când mama mea a fost învinuită de samavolnicie, acești pătimiți îl contactau pe Șaptefrați la numărul său personal și „se acopereau” mereu cu numele acestuia. L-am văzut personal pe Ștefan Șaptefrați la judecătorie. Eu veneam mai devreme la ședințele lui Sergiu și vedeam cum acesta intra în sala în care trebuia să fie ședința soțului meu. Și l-am văzut de câteva ori intrând în cabinetul judecătorului Ghenadie Pavliuc. Odată a fost cu o jumătate de oră până la ședința soțului meu. Ce-i trebuia lui în acea zi la judecătorie, mai ales la președintele judecătoriei sau la judecătorul care instrumenta dosarul soțului meu?
S.C.: În internet sunt fotografii cu Șaptefrați și Ala Rjevscaia, care a și fost, practic, inițiatoarea cauzei penale împotriva mea. Noi am văzut aceste fotografii, am început să le studiem și deja în anul 2018, mi-au confirmat această informație, dar s-a adăugat Constantin Botnari. Când eram la închisoare, niște persoane s-au apropiat de mine și mi-au spus că dacă voi rescrie afacerea mea pe numele lui Viorel Clipa, mâine-poimâine aș putea fi acasă. Mi-au spus: dacă voi fi de acord, ar putea să intervină și să se implice Constantin Botnari (Constantin Botnari era secretarul general al Partidului Democrat când PDM era condus de Vladimir Plahotniuc. La 5 decembrie, Botnari și-a depus mandatul de deputat. – NM).
Și dvs. ați refuzat să rescrieți afacerea?
S.C.: Am refuzat. Pentru că au trecut deja doi ani și jumătate. Aceasta s-a întâmplat la sfârșitul anului 2018 – începutul anului 2019.
De ce a apărut un interes atât de mare față de afacerea dvs.?
S.C.: Piața nu interesa pe nimenui. Toți erau interesați de terenul pe care voiau să construiască un centru comercial. Clipa trebuia să fie dezvoltatorul imobiliar, iar cofondatori – Cavcaliuc și Șaptefrați.
Care este situația actuală a pieței? Ea funcționează? Luptați pentru ea în litigiile civile?
S.C.: Din 2014 până în 2017, toate hotărârile de judecată erau în favoarea noastră, dar iată că din 2018, în patru luni, noi am pierdut toate procesele care au durat patru ani. Mi se spunea că Godoroja a luat avans pentru vânzarea terenului pe care până atunci mi-l dădea în arendă pentru a fi răscumpărat. Am înțeles că i s-a promis etajul întâi al centrului comercial pe care intenționau să-l construiască.
E.C.: Ea [Godoroja] ne-a luat activele, însă piața continuă să funcționeze. Ea își motivează acțiunile prin faptul că în temeiul unor acorduri cu Sergiu, print hotărârea instanței de judecată, toate trec pe numele proprietarului, adică al ei. Ea „se acoperă” cu executorul judecătoresc George Boțan, care a evaluat bunurile. El le-a evaluat, dar nu a indicat nicăieri că acestea trebuie să treacă în posesia firmei „Nali”, care aparține lui Godoroja.
S.C.: Ei se folosesc acum de proprietatea mea – gheretele de pe piață obțin dividende.
Despre care acord este vorba, dacă pur și simplu v-ați înțeles cu ea în privința răscumpărării terenului?
E.C.: Acum suntem cu ea în proces de judecată, pentru a ni se restitui 200 de gherete care sunt proprietatea lui Sergiu. Noi avem toate documentele care confirmă acest lucru. Și știm că ei au vândut o parte a bunurilor noastre. Cu vreo trei luni în urmă, ne-am adresat cu această ocazie către Procuratura Generală. Am depus o plângere și la Procuratura municipiului Chișinău, dar ne-au refuzat deschiderea unui dosar penal. Acum suntem în litigiu cu executorul judecătoresc, pentru a demonstra că gheretele sunt ale noastre. La 15 sau la 26 ianuarie, instanța trebuie să ia o decizie.
„Pântea m-a chemat la el și mi-a spus să nu prea deschid gura”
Mulți deținuți „speciali” din închisorile moldovenești sunt întreținuți în condiții „deosebite”: cuiva i se permite să se întâlnească cu avocații, la cineva nu sunt lăsate rudele și sunt lipsiți de pachete. Cu ce v-ați confruntat dvs. în cei doi ani și jumătate de arest?
S.C.: Timp de un an și nouă luni, am stat într-o celulă. Timp de un an, mi-au fost interzise întâlnirile cu soția din cauza unor încălcări, dar nu mi-au explicat despre ce fel de încălcări este vorba. De trei-patru ori pe sătpămână, făceau percheziții în celula mea, dar nu găseau nimic și plecau. Niciun fel de asistență medicală, deși i-am scris de câteva ori medicului-șef și l-am rugat să fiu dus la spital, pentru proceduri. Îmi spuneau: „Spitalul nu vrea să te primească”. Când totuși am nimerit în spital, cei de acolo mi-au spus că au fost gata să mă primească, dar nu aveau cererea din partea administrației închisorii.
Era la penitenciarul nr. 13?
S.C.: În general, în acest penitenciar nu a fost nimic. Până la apariția hemoragiei, nu m-au dus la medici. Deși spuneam de nenumărate ori că am nevoie de pastile, injecții. Îmi spuneau: bine. Și atât. Aproape trei luni, m-au ținut într-un subsol pentru a depune niște mărturii.
Aceasta s-a întâmplat în anul 2017? Împotriva cui vi se cerea să depuneți mărturii?
S.C.: Da, îmi aduceau declarații întocmite deja. Îmi cereau să semnez că am fost sponsorul principal al „Partidului Nostru”. Să depun mărturii împotriva liderului „Partidului Nostru”. Am refuzat și timp de trei luni, am stat în subsol. La început, eram într-o cameră de la etajul trei, apoi m-au transferat în subsol.
Cine vă cerea să depuneți mărturii?
S.C.: Veneau reprezentanți ai administrației penitenciarului nr. 13.
Igor Pântea, directorul de atunci al penitenciarului, venea la dvs.?
S.C.: Pântea mă chema în biroul său și îmi spunea să nu prea deschid gura și să fac ceea ce îmi spun oamenii din administrația sa, de altfel, el mă va arunca în „camera de presiune”, cum le place lor s-o numească. Acolo pot să te ucidă, să te calicească. De câteva ori, mi-a fost rău, tensiunea arterială era foarte scăzută și eu n-am putut pleca la judecătorie. La ordinul lui Pântea, m-au dus cu forța la judecătorie.
E.C.: Soțul mi-a spus la telefon că nu va semna nimic. El nu credea că a ajuns la închisoare din cauza că era din partidul lui [Renato] Usatîi. Au prezentat așa, pur și simplu.
În penitenciarul nr. 16, unde ați fost transferat, situația era alta?
S.C.: Nu. Din momentul în care m-au transferat acolo, eram însoțit de colaboratorii închisorii chiar și la plimbare – două-trei persoane care mă îngrădeau de alți deținuți, ca să nu comunic cu ei. Îmi dădeam seama că este intimidare.
E.C.: Soțul se plimba în cușcă. El era băgat în cușcă. Nici nu mi-a povestit despre aceasta. Îmi povesteau oamenii care lucrează în penitenciar.
Cum adică „se plimba în cușcă”?
S.C.: Este un spațiu de trei pe patru metri.
E.C.: De obicei, deținuții pot să meargă prin „zonă”, în anumite locuri, ei au timp liber de două ore. Dar el era băgat într-o asemenea cușcă.
S.C.: Se cuvin două ore de plimbare, dar pe mine mă țineau o oră într-o astfel de cușcă.
E.C.: Când ne-am adresat la CEDO și aceste lucruri au devenit cunoscute, cei de la penitenciar au încetat să primească medicamentele pe care le transmiteam pentru Sergiu.
S.C.: Ei spuneau că au un analog al acestor medicamente și de aceea nu le pot accepta și că mi le vor da pe ale lor.
E.C.: Eu am pastilele pe care el mi le transmitea. Nu se știe ce fel de pastile sunt acestea și care este termenul lor de valabilitate. Pur și simplu îi aduceau pastile într-un pahar. Desigur, el nu le bea, iar ei scriau că el refuză tratamentul.
S.C.: Îi rugam să-mi aducă pastile în ambalaj, ca să citesc denumirea lor și instrucțiunea. Însă îmi răspundeau: „Ți s-a spus să le bei, înseamnă că le vei bea”.
E.C.: De multe ori m-am adresat către medicul-șef al penitenciarului nr. 16, Natalia Gospodarenco, o rugam să-l ducă pe soțul meu la perfuzii. Ea îmi propunea să scriu cerere, însă peste tot trebuia să aștept răspunsul câte o lună, iar soțul poate muri în orice moment, ficatul poate ceda. L-au adus până la hernie și susțin că nu au nicio vină. Acum, niciun medic nu acceptă să-l opereze.
S.C.: În luna decembrie 2018, când eram la un pas de moarte, m-au dus la Institutul de Medicină Urgentă, am fost supus unei intervenții chirurgicale. Trebuia să stau în spital cinci zile. Însă m-au dus de acolo chiar a doua zi. Medicii au motivat acest lucru prin faptul că au fost contactați de cei de la procuratură, au fost amenințați cu concediere, dosare penale, ca să nu mă țină înn spital. Ei doreau să scape fizic de mine.
E.C.: Doreau să-l elimine, că are întreprindere individuală la care doar el are dreptul. Nici soția, nici copiii și nici rudele. Și dacă omul nu-i – nu sunt probleme.
„Eu credeam că e vreo capcană”
Hotărârea de judecată cu privire la eliberarea dvs. a fost neașteptată pentru dvs.?
S.C.: Da, a fost foarte neașteptată. Eram deja pregătit de un termen mare pe care mi l-au anunțat – șapte ani, plus cel pentru al doilea articol (sentința în acest dosar încă nu a fost pronunțată). Credeam că mă voi alege cu vreo 15 ani.
Ați avut temeri în legătură cu hotărârea de judecată despre eliberare, ținând cont de faptul că odată ați fost eliberat din arest și imediat ați fost reținut din nou?
S.C.: Da, mă gândeam că este vreo capcană. Că iarăși voi ieși și mă vor aresta din nou pentru vreun dosar fabricat.
Când v-ați dat seama că de data aceasta v-au eliberat cu adevărat?
S.C.: Probabil, când eram deja acasă. Și faptul că nu am dormit toată noaptea și credeam că dimineața, ar putea să vină după mine. Dar iată că a trecut deja o lună.
Nu vă mai faceți griji că aceasta nu este o decizie definitivă?
S.C.: Nu sunt sigur sută la sută. Când mă întâlnesc cu avocatul meu, îl întreb de fiecare dată dacă n-ar putea să fie fabricat un nou dosar ori să mă aresteze în baza acestuia. El mă asigură că nu, însă adaugă că aceasta este Moldova.
Prin ce motivați eliberarea dvs.? Prin faptul că judecătorii au început să respecte buchia legii sau prin alte circumstanțe?
S.C.: Cred că dosarul meu a devenit unul de rezonanță. Despre el au vorbit reprezentanții UE și ai SUA. Soția mea i-a ridicat pe toți cei care puteau fi ridicați. Și pe jurnaliștii care au reflectat acest caz.
V-ați adresat și la procuratură în legătură cu faptul că dosarul pe numele dvs. a fost fabricat?
S.C.: Da, acum câteva zile, am înregistrat la procuratură o plângere, în care am descris toate circumstanțele, tot ce știu despre cine stă în spatele preluării afacerii mele. Ei mi-au distrus viața, a mea și a familiei mele. Acum, situația s-a schimbat un pic, avem un procuror general nou. După discursurile sale publice, după concedierea unor procurori, cred că există șansa de a face ordine în dosarul meu și de a înțelege că el este falsificat.
E.C.: Cei ca Sergiu sunt foarte mulți.
„Cea mai rea prognoză”
Cum apreciază medicii starea actuală a sănătății dvs.? Cât de stabilă este ea?
S.C.: Este cea mai rea prognoză. În timpul în care m-am aflat la închisoare, starea sănătății mele s-a înrăutățit de multe ori. Mi-au depistat hernie inghinală și ombilicală pe care medicii se tem să le opereze, pentru că ficatul ar putea să nu reziste intervenției chirurgicale. Și iată că acum sunt în proces de reabilitare, pentru a scăpa de aceste hernii. După aceasta, va trebui să rezolvăm problema splinei, pentru că este mărită foarte tare și doar după aceasta vom putea vorbi despre un transplant de ficat. Mi-au spus: astăzi, mâine, peste o jumătate de an – nu se știe cât timp ai.
E.C.: El avea nevoie de transplant încă acum un an. Sunt probleme și cu venele esofagului. Desigur, starea sănătății este rea. Partea financiară nici nu o discutăm. Sperăm că CEDO va emite o decizie în favoarea noastră, pentru că noi chiar am rămas fără nimic.
Sperați să obțineți, în baza deciziei CEDO, prejudicii din partea statului, care vor acoperi cheltuielile pentru intervenția chirurgicală?
S.C.: Nu contăm, noi presupunem. Am stat în rând pentru transplantul de ficat. În anul 2017, se apropia deja rândul meu, dar în anul 2017 am fost arestat.
E.C.: Ne-am consultat și în România. Acum, speranța ține doar de România, la Minsk prețurile sunt mai mari – 150 de mii de euro. Despre Germania sau Israel nici nu mai zic, acolo e vorba de peste 200 de mii de euro.
S.C.: Medicii precizează că atâta timp cât eu merg singur, încă se mai poate face ceva. Dar când voi deveni un pacient imobilizat la pat, nimeni nu se va mai apuca de mine.
* Redacția NM este dispusă să ofere dreptul la replică tuturor persoanelor menționate în acest interviu.
