facebook.com/i.ceban.public

În preajma parcului „Alunelul” va fi amenajată o parcare auto cu o capacitate de 40 de locuri

În preajma parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani va fi amenajată o parcare auto cu o capacitate de 40 de locuri, informează Primăria Chișinău. Lucrările vor dura circa o săptămână, iar cheltuielile sunt suportate de municipalitate.

Spațiul prevăzut pentru parcare a fost îngrădit și urmează a fi efectuate lucrări de asfaltare, de instalare a barierelor și limitatoarelor. Obiectivul va fi iluminat pe timp de noapte. De asemenea, va fi instalat un sistem de supraveghere video.

Menționăm că în Parcul „Alunelul” au fost reabilitate aleile pietonale, a fost instalat sistem de iluminat, de supraveghere video, precum și de irigare. De asemenea, a fost construită scena de vară, havuzul muzical, au fost amenajate piste pentru bicicliști, teren de sport multifuncțional, loc de joacă pentru copii și a fost instalat mobilier urban nou.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Trump l-ar fi amenințat pe Putin că bombardează Moscova, dacă va ataca Ucraina: „M-a crezut doar în proporție de 10%”

Președintele SUA, Donald Trump, l-ar fi amenințat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că va bombarda Moscova, în cazul în care va ataca Ucraina. Asta reiese din niște înregistrări audio ale unei discuții dintre Trump și donatorii campaniei sale electorale, realizate în 2024. CNN a intrat în posesia acestora și le-a publicat.

Potrivit sursei citate, în înregistrări, președintele american le povește donatorilor campaniei sale electorale a încercat să-l descurajeze pe Putin să atace militar Ucraina. „I-am spus lui Putin: «Dacă intrați în Ucraina, o să bombardez Moscova al naibii de tare. N-am de ales!» Iar apoi Putin: «Nu te cred». M-a crezut doar în proporție de 10%”, a spus Trump.

Conform CNN, înregistrările au fost realizate în New York și Florida, în 2024. Despre faptul că Trump ar fi încercat să-l convingă pe Putin să renunțe la declanșarea agresiunii pe scară largă împotriva Ucrainei a scris anterior Washington Post, însă înregistrările audio ale discuției nu fuseseră făcute publice până acum.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: