Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI

În România, fără carantină. Ce trebuie să faceți ca să evitați autoizolarea din cauza pandemiei?

Premierul României Ludovic Orban a anunțat miercuri noi reguli pentru persoanele care vin în România. Astfel, cei care intră în țară vor intra în carantină dacă vin din state afectate de epidemia de coronavirus. Totuși, persoanele plasate în carantină pot evita să stea 14 zile izolați dacă fac în a cincea zi un test COVID și acesta este negativ. Totodată, cei care vor sta mai puțin de trei zile pot evita autoizolarea, dacă prezintă un test negativ la COVID-19, scrie Digi24.

„Știți că nu am mai actualizat lista țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie privind modalitatea unitară de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul UE, între țări. Nu s-a luat o decizie, de aceea vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior celui din România, pe ultimele 14 zile. Aceste restricții vor fi mai nuanțate”, a relatat prim-ministrul României.

Pentru cei care vin în România și stau aici o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară.

Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină.

Precizăm că, în prezent, în România au fost confirmate 129 658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: