Captură video/NM

Încă 18 moldoveni rămân în Gaza, în așteptarea evacuării. MAEIE: „Sperăm că în scurt timp vor ajunge în Moldova”

36 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns astăzi în țară, după ce au fost evacuați din Fâșia Gaza. În regiunea devastată de război mai rămân, însă, alți 18 cetățeni ai țării noastre, care așteaptă pentru a fi evacuate. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Mihai Mîțu, pe 9 noiembrie. Autoritățile de la Chișinău au dat asigurări că depun toate eforturile necesare pentru a repatria toți moldovenii din Fâșia Gaza care își doresc acest lucru.

„Repatrierea nu s-a produs în totalitate. Mai avem un număr de persoane care se află la moment în Gaza. (…) Vom continua efortul să-i evacuăm de acolo în următoarele zile. Punctul de trecere a fost sistat pentru o perioadă de timp. Acum s-au reluat aceste operațiuni de evacuare. Sperăm că în scurt timp și acești cetățeni vor ajunge în Republica Moldova. Noi vom continua efortul în acest sens”, a declarat Mihai Mîțu.

Oficialul susține că în jur de 18 persoane, care au dorit să se evacueze, au rămas în Gaza din diferite motive. Mîțu dă asigurări că autoritățile se află în contact permanent cu aceștia.

„Din varii motive, nu au putut să se evacueze în momentul în care am inițiat această operațiune de evacuare. Plus, mai durează și procedura de autorizare cu autoritățile israeliene și egiptene pentru cei care sunt supuși evacuării. Despre acest fapt vom comunica suplimentar, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a mai precizat Mîțu.

Menționăm că cele 36 de persoane originare din Republica Moldova, care au fost ajutate de autoritățile române să părăsească Fâșia Gaza, au ajuns la Chișinău pe 9 noiembrie. Acestea au fost întâmpinate inclusiv de către premierul Dorin Recean. Secretarul de stat Mihai Mîțu  a precizat că repatrierea acestora a fost posibilă inclusiv grație ajutorului țărilor partenere – România, Ucraina, SUA, Egipt și Israel. Oficialul a menționat că cetățenii moldoveni repatriați vor beneficia de tot sprijinul necesar.

„Urmează să le oferim toată acomodarea necesară și integrarea, în așa fel încât aceștia să se simtă aici bine și, respectiv, să poată depăși acest moment psihologic prin care au trecut”, a mai precizat Mîțu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: