IGSU

Încă un angajat al Guvernului, implicat în accidentul din sectorul Buiucani, a murit. Numărul deceselor a ajuns la trei

Numărul morților în urma accidentului care s-a produs în dimineața de 3 noiembrie, în sectorul Buiucani al capitalei, a ajuns la trei. Informația a fost confirmată pentru NM de către Anstasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Republicii Moldova. 

„Al treilea șofer a decedat noaptea trecută”, a precizat Anastasia Tăburceanu.

Amintim că un accident grav s-a produs pe 3 noiembrie, în jurul orei 6:30, la intersecția străzilor Nicolae Costin și Onisifor Ghibu. O mașină de model Skoda, în care se aflau patru persoane, toți angajați ai Guvernului, s-a izbit într-un pilon de electricitate. La volan era un bărbat în vârstă de 63 de ani, care a decedat în drum spre spital.

Ulterior, un alt bărbat, de 55 de ani, care era pasager, a decedat în secția de reanimare a unui spital din Chișinău.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: