currenttime.tv

Închisoare până la 5 ani pentru cei care nu respectă regimul de carantină. Cum intenționează Rusia să lupte cu COVID-19

Autoritățile de la Moscova au ameninţat duminică, 8 martie, cu până la cinci ani de închisoare persoanele care nu se autoizolează la domiciliu pentru două săptămâni după ce au vizitat ţări grav afectate de epidemia de coronavirus. Potrivit currenttime.tv, sunt vizate persoanele care se întorc din China, Coreea de Sud, Iran, Franţa, Germania, Italia şi Spania, precum şi din alte state care prezintă indici „nefavorabili” de coronavirus.

Totodată, departamentul de sănătate publică de la Moscova a precizat că regimul de autoizolare „este verificat cu ajutorul sistemelor de supraveghere”: camere video instalate în interfoane și cele de pe străzile orașului.

La Moscova a fost impus de joi, 5 martie, un „regim de alertă foarte ridicată” şi măsuri suplimentare se securitate, pentru a limita răspândirea maladiei. Astfel, familiile celor care s-au întors recent din țările enumerate mai sus sunt vizitate de reprezentanții Centrului de medicină urgentă. Aceștia le recoltează probe de sânge și le cer să semneze că își asumă să se autoizoleze la domiciliul timp de 14 săptămâni.

De asemenea, medicii îi fotografiază pe cei care sunt în carantină și anunță că fotografiile sunt introduse într-o bază de date a poliției de la Moscova, pentru ca oamenii legii să poată monitoriza toate deplasările persoanei vizate.

Pentru prima ieșire din scara blocului și aflarea în stradă, persoanele impuse să stea în carantină sunt amendate cu 500 de ruble, mai scrie sursa citată.

„În cazul în care pacientul este nevoit să stea în izolare și locuiește singur, el trebuie să iasă din casă numai în situații de urgențe, în perioade de timp când în stradă sunt puțini oameni. Totodată, el trebuie în mod obligatoriu să poarte mască. Recomandăm să apeleze la servicii de livrare, ajutorul prietenilor și cunoștințelor”, se arată pe site-ul primăriei Moscovei.

În Rusia sunt anunțate oficial 17 cazuri de infectare cu coronavirus, ultimele patru cazuri au fost constate sâmbătă, 7 martie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Promo-LEX îl acuză pe Krasnoselski de fals: „Asociația nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor deținuților din regiunea transnistreană”

Asociația Promo-LEX susține că nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Declarația reprezintă o reacție la afirmația liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, precum că asociația „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria” – peste 1000 de persoane, printre care criminali și traficanți de droguri.

Declarațiile lui Krasnoselski

Pe 28 august, Krasnoselski a fost solicitat de o jurnalistă să comenteze cererea Promo-LEX ca regiunea să elibereze deținuții politici. În reacție, liderul de la Tiraspol a spus că Promo-LEX „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria”, nu a deținuților politici. „Mai mult de o mie de persoane. 1050”, a adăugat Krasnoselski. „Noi nu avem deținuți politici. (…) În Moldova ei sunt, în Transnistria nu sunt. (…) Promo-LEX a cerut eliberarea tuturor deținuților. Ei cred că aceștia sunt ținuți aici ilegal. Nu știu cu ce este legat asta, fie din prostie, fie atitudine inconștientă în ceea ce privește situația, fie o încercare de a face jocul crimei organizate. Deoarece printre cei o mie de deținuți, (…) sunt 150 de ucigași, (…) recidiviști (…), tâlhari, jefuitori, violatori, traficanți de droguri”, a spus Krasnoselski.

Reacția Promo-LEX

Pe 11 septembrie, Promo-LEX l-a acuzat de fals pe liderul de la Tiraspol. „Afirmația este falsă. Promo-LEX nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Dacă Vadim Krasnoselski deține un document care ar demonstra contrariul, îl invităm să îl prezinte. (…) Vadim Krasnoselski răspândește dezinformare, iar numele său rămâne pe lista persoanelor responsabile de încălcări ale drepturilor omului”, a comunicat Asociația.

În continuare, Promo-LEX a amintit despre solicitările sale. Asociația a menționat că, pe 18 mai 2026, a solicitat președintelui Republicii Moldova și Guvernului să întreprindă acțiuni pentru eliberarea lui Emilian Ceban, tânărul din Grigoriopol care a fost încarcerat în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe un termen de zece ani cu așa-numitul Minister al Apărării și și-a anunțat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului.

Asociația a mai spus că, pe 12 iunie 2026, a semnat o petiție colectivă prin care a solicitat eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii Pancioha. „Evghenii Pancioha se află în detenție de opt ani. După ce a suferit un accident vascular cerebral, acesta nu beneficiază de tratament, chiar și atunci când se oferă să achite din surse proprii costul medicamentelor. Anterior, am solicitat, de asemenea, nominal, eliberarea lui Vadim Pogorletchi și Victor Plescanov. Vadim Pogorletchi a fost deținut ilegal mai mult de trei ani și a fost eliberat abia în noiembrie 2025. Victor Plescanov a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare pentru opiniile sale critice față de regim și față de invazia Rusiei în Ucraina”, a menționat Promo-LEX.

***

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Aceasta și-a propus ca scop dezvoltarea democrației și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: