Indemnizațiile ambasadorilor ar putea să crească până la 6 mii de dolari lunar: proiectul propus de MAE

După aproape opt ani fără ajustări, Guvernul pregătește o majorare semnificativă a indemnizațiilor pentru ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova. Potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului, aflat în consultări publice, cele mai mici indemnizații lunare ar urma să fie de aproximativ 3.500 de dolari, iar cele mai mari să ajungă până la 6.000 de dolari. Prin comparație, în 2018, nivelul minim al indemnizațiilor era de circa 2.500 de euro, iar plafonul maxim nu depășea 4.000 de euro. Autoritățile justifică aceste majorări prin creșterea costurilor de trai, și inflația acumulată în ultimii ani.

Potrivit documentului, cele mai mari indemnizații sunt prevăzute pentru misiunile din țările cu nivel ridicat al cheltuielilor de întreținere. Astfel, ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Dumitru Socolan, ar urma să beneficieze de o indemnizație lunară de până la 6.000 de dolari — cu aproximativ 1.400 de dolari mai mult față de nivelul stabilit în 2018.

În Statele Unite ale Americii și Canada, ambasadorii Vlad Kulminski și Sergiu Odainic ar putea primi indemnizații de circa 5.500 de dolari lunar, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 700 de dolari. Totodată, în Elveția, ambasadorul Vladimir Cuc ar urma să beneficieze de o indemnizație de aproximativ 5.000 de euro, cu 600 de euro mai mult decât în prezent.

Pentru mai multe state europene, inclusiv Franța, Belgia și Regatul Unit, proiectul prevede indemnizații lunare de aproximativ 4.500 de euro sau lire sterline.

La celălalt capăt al clasamentului se află misiunile diplomatice din state considerate mai puțin costisitoare. Chiar și în aceste cazuri însă, indemnizațiile propuse sunt mai mari decât cele actuale. Ambasadorii din Ucraina, Belarus, Letonia, Lituania, Estonia, Azerbaidjan și Kazahstan ar urma să primească aproximativ 3.500 de euro lunar — cu circa 1.000 de euro mai mult comparativ cu nivelul stabilit în urmă cu opt ani.  Potrivit proiectului, în cazul conflictelor armate, al situațiilor excepționale sau al altor circumstanțe care pun în pericol viața și sănătatea personalului diplomatic, baza de calcul se majorează cu 20% pentru perioada respectivă, în baza unui ordin al ministrului afacerilor externe, majorare care se aplică tuturor funcțiilor diplomatice din statul vizat.

De ce se majorează indemnizațiile?

Ultima revizuire a indemnizațiilor pentru corpul diplomatic a avut loc în 2018. Guvernul invocă schimbările economice majore, inflația și fluctuațiile valutare, care au afectat semnificativ puterea de cumpărare a personalului diplomatic.

„Această măsură este necesară pentru a menține un nivel corespunzător de remunerare raportat la costurile reale de trai din statele de acreditare, pentru a preveni diminuarea capacității operaționale a misiunilor diplomatice și pentru a asigura continuitatea și eficiența reprezentării intereselor Republicii Moldova în plan extern. Totodată, conform art. 27, alin. (6) din Legea nr. 761/2001 cu privire la serviciul diplomatic indexarea indemnizațiilor are loc odată la 5 ani, fapt ce nu s-a realizat din anul 2018”, potrivit notei informative a proiectului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Global Look Press

Zelenski îi răspunde lui Trump: „Ucraina nu a fost și nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat, în seara de 15 ianuarie, în cadrul tradiționalei sale adresări către națiune, că Ucraina nu a fost și nu va fi niciodată o piedică în calea păcii. Afirmația a fost făcută după ce președintele american Donald Trump a spus că liderul de la Kiev ar fi „principalul obstacol” în calea soluționării războiului ruso-ucrainean.

Vladimir Zelenski a comunicat că a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul căreia au discutat, printre altele, despre mijloace de apărare antiaeriană pentru Ucraina și despre activitatea diplomatică cu Statele Unite ale Americii. „Ucraina nu a fost niciodată și nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii”, a subliniat Zelenski, potrivit Meduza.

Președintele a accentuat că anume rachetele rusești, dronele și încercările de a distruge Ucraina sunt „dovezi clare” că Moscova nu își dorește acorduri de pace.

Atunci când, din cauza Rusiei, ucrainenii rămân fără electricitate timp de 20–30 de ore și când loviturile rusești sunt îndreptate spre a ne distruge sistemul energetic și oamenii, presiunea trebuie exercitată asupra Rusiei. Le mulțumesc tuturor celor care sprijină Ucraina în acest sens. Vom desfășura mult mai activ munca noastră diplomatică — atât publică și oficială, cât și nepublică și neoficială”, a declarat Zelenski.

Amintim că, în cadrul unui interviu pentru agenția de presă Reuters din 15 ianuarie, Donald Trump a declarat că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la ordinul căruia a început invazia la scară largă împotriva statului ucrainean, ar fi „gata să încheie un acord”, în timp ce Ucraina, în opinia sa, ar fi „mai puțin pregătită” pentru un asemenea scenariu. Întrebat de ce negocierile sub patronajul SUA nu au dus până acum la soluționarea conflictului, Trump a răspuns într-un singur cuvânt: „Zelenski”.

În decembrie 2025, după 3 ore de negocieri în Florida, președinții SUA și ai Ucrainei au anunțat progrese semnificative pe calea obținerii păcii. Aceștia afirmau că proiectul unui plan de pace este convenit în proporție de circa 90%. În același timp, Trump nu a exclus posibilitatea apariției unor probleme neprevăzute. Iar problema principală rămâne nerezolvată: Putin cere Donbasul, Zelenski se opune, iar Trump insistă asupra unei înțelegeri.

A doua zi, Moscova a acuzat Ucraina că ar fi atacat cu drone una dintre reședințele oficiale ale președintelui rus din regiunea Novgorod. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a semnalat că, în urma pretinsului atac, Kremlinul ar putea să-și revizuiască poziția de negociere. Președintele Ucrainei a calificat acuzațiile autorităților ruse drept „o minciună”, menționând că principalul obiectiv al Kremlinului este să întrerupă „realizările muncii comune” ale Ucrainei cu Trump. La rândul său, liderul american a spus că nu crede afirmațiile Moscovei cu privire la pretinsul atac ucrainean.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: