newscientist.com

Institutul Oncologic, obligat să plătească aproximativ 180 de mii de lei unei paciente. Medicii au operat un țesut sănătos, în loc să înlăture o tumoare

Curtea Supremă de Justiție a obligat Institutul Oncologic să plătească aproximativ 180 de mii de lei unei familii, informează sanatateainfo.md. Potrivit sursei citate, medicii oncologi au stabilit că pacienta are o tumoare osoasă care trebuie înlăturată. După ce intervenția chirurgicală a fost efectuată, medicii au confirmat că operația a avut loc cu succes. Ulterior s-a constat că tumoarea nu a fost înlăturată, iar locul operației a avut loc lângă tumoare.

În decembrie 2010, o fată de 14 ani a fost internată la Institutul Oncologic din capitală. Medicii au constat că aceasta are o tumoare osoasă. După operație, pacienta a fost externată, iar medicii au confirmat că intervenția a avut loc cu succes. Totuși, acesta a început să se simtă tot mai rău, iar după o perioadă n-a mai putut merge. Peste șase luni, mama copilului s-a adresat la medicii din Federația Rusă, care au constat că tumoarea nu a fost înlăturată. În iulie 2011, pacienta a fost operată în Rusia, iar intervenția a fost reușită. În septembrie 2011, mama pacientei a depus o plângere la Ministerul Sănătății, care a refuzat să o ia în seamă.

Ulterior, părinții copilului au solicitat un examen medico-legal în Republica Moldova și în Rusia. Astfel, Centrul de Medicină Legală din Chișinău a constat că „devierile menționate nu pot fi calificate ca erori medicale sau ca un rezultat al unei intervenții chirurgicale greșite, de vreme ce medicii operează fără a putea vizualiza direct locul”. Pe de altă parte, experții din Federația Rusă au constatat că „deși intervenția chirurgicală din 27 decembrie 2010 a fost efectuată corect din punct de vedere tehnic, totuși, din cauza faptului că tumoarea nu a fost lichidată integral, operația se consideră ineficientă”.

În baza acestor expertize, familia pacientei s-a adresat în judecată și a solicitat despăgubiri în valoare de 200 mii de lei. Astfel, judecătoria Comrat a dispus achitarea doar a 50 mii de lei, iar Curtea de Apel Cahul a menținut decizia primei instanțe.

Într-un final, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a obligat Institutul Oncologic să plătească familiei pacientei 43 000 de lei drept prejudicii materiale, 100 000 de lei drept prejudiciu moral și peste 34 000 de lei pentru cheltuielile suportate pentru expertizele medico-legale. Instituția va acoperi și cheltuielile de judecată în valoare de 1 400 de lei.

Menționăm că decizia este irevocabilă.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Bizlaw.md

Fosta secretară de stat Cristina Pereteatcu: „Ministrul mi-a spus că însuși liderii de partid au insistat să plec”. Reacția PAS și a Ministerului Energiei

Fosta secretară de stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, susține că a fost înlăturată din funcție din motive politice, deși, afirmă ea, nimeni nu i-ar fi reproșat modul în care și-a făcut munca. Declarațiile au fost făcute într-o postare publicată pe 16 iulie, la aproape jumătate de an de la încetarea mandatului său. Ministerul Energiei și partidul de guvernare resping acuzațiile.

Cristina Pereteatcu, care a părăsit funcția în februarie 2026, susține că înainte de eliberarea sa din funcție a avut o discuție cu ministrul Energiei, care i-ar fi spus că nu are încredere în ea.

„I-am spus că este reciproc. L-am întrebat dacă din tot portofoliul pe care îl coordonam cunoaște ce fac. A recunoscut că nu. După ce i-am povestit cu lux de amănunte, (…) mi-a întins mâna și mi-a spus: hai să lucrăm. La câteva zile după discuție mi-a venit un mesaj de la Cancelaria de Stat (CS) informându-mă că trebuie să plec din funcție”, susține Pereteatcu.

Fosta secretară de stat susține că, ajunsă la Cancelaria de Stat, a găsit pregătite două documente: o cerere de demisie și alta de eliberare din funcție.

„Am spus că mi-am făcut lucrul bine și foarte bine, și obiecții față de calitatea muncii mele sau alte pretenții nu mi-au fost comunicate, respectiv nu am de ce să scriu cerere de demisie. Am solicitat eliberarea, dacă se consideră necesar. Ministrul mi-a spus că însuși liderii de partid au insistat să plec și a pronunțat numele lui Igor Grosu, pe care îl cunosc personal de mult timp. I-am scris un mesaj lui Igor Grosu ca să aflu dacă e adevărat, însă nu mi-a răspuns nici până azi”, mai susține aceasta.

Contactată de NewsMaker, consiliera președintelui PAS și al Parlamentului, Igor Grosu, Aurica Jardan, a respins acuzațiile.

„Este un fals. În același timp, secretarii de stat sunt numiți în funcții de demnitate publică, iar fiecare ministru are dreptul legal să-și formeze echipa și să decidă asupra numirii sau încetării mandatului acestora”, a declarat Jardan pentru NewsMaker.

NewsMaker a solicitat o reacție și Ministerului Energiei. Instituția respinge acuzațiile fostei secretare de stat: „Chiar dumneaei a spus că a fost demisă din cauza lipsei de încredere. Considerăm că în situația actuală discuțiile despre supărările personale nu sunt o prioritate”.

Amintim că Cristina Pereteatcu a fost numită secretară de stat la Ministerul Energiei în martie 2023, fiind responsabilă de relațiile internaționale și digitalizare.

Pe 18 februarie 2026, după aproape trei ani de mandat, Guvernul i-a aprobat încetarea mandatului. La acel moment, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, i-a mulțumit „pentru toate proiectele și inițiativele pornite și în derulare” și i-a urat succes în continuare. La rândul său, Pereteatcu a scris atunci că a muncit „mult” în perioada în care a deținut funcția și că cea mai mare realizare a sa este faptul că a rămas „un om integru”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: