Максим Андреев, NewsMaker

Ion Chicu și unii dintre foștii săi colegi din guvern plănuiesc crearea unui nou partid

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Chicu, ia în considerare posibilitatea înființării unui nou partid. În cadrul ediției din 17 martie a emisiunii „Politica Natației Morari” de la TV8, acesta a precizat că noua formațiune va fi una de centru-dreapta și va avea drept obiectiv integarea europeană a țării și consolidarea societății.

Ion Chicu a precizat că, din noua formațiune ar putea face parte unii dintre foștii colegi din Guvern.

„Admit posibilitatea, am mai multe discuții cu mai mulți colegi inclusiv din Guvern cu care am avut onoarea să muncesc, primari, reprezentanții ong-urilor, deja nu mai sunt atât de categoric că nu mă voi implica, dar un plan bine formulat încă nu am”, a declarat fostul premier.

Chicu spune că discuțiile cu oamenii în perioada când exercita funcția de prim-ministru l-au determinat să se gândească la posibilitatea schimbării lucrurilor în țară, prin crearea unui partid  politic și accederea la putere.

„Este la etapa discuțiilor, sunt încă multe necunoscute la care trebuie să găsim răspuns. Finanțarea va fi clară, începând de la cotizații și terminând cu diferite sponsorizări care n-ar trebui să te oblige la nimic”, a spus Ion Chicu.

Ion Chicu a adăugat că deja a fost rezervată la Agenția Servicii Publice denumirea viitoarei formațiuni politice.

***

Ion Chicu a devenit noul prim-ministru al Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2019, după demiterea cabinetului de miniștri condus de Maia Sandu. Acesta a fost învestit cu voturile a 62 de deputați PSRM și PDM (înainte de plecările masive din PDM). Înainte de a prelua funcția de prim-ministru, Ion Chicu a fost consilierul președintelui Igor Dodon.

Pe 23 decembrie 2020, Ion Chicu a demisionat din funcția de prim-ministru.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova.europalibera.org

Viața între rugăciune și studii: tânăra de la Mănăstirea Japca care îmbină ascultarea cu două facultăți

Vitalia Lupu, o tânără de 19 ani, este prima viețuitoare din istoria Mănăstirii Japca care reușește să îmbine viața monahală cu studiile universitare. Anul trecut, a promovat toate examenele de bacalaureat cu nota 10 și a fost admisă simultan la două facultăți. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Vitalia a povestit că, după finalizarea studiilor, visează să deschidă o clinică și un liceu pe teritoriul mănăstirii.

„Studiez la două facultăți și asta nu mă împiedică să fac ascultare la mănăstire. Studiez în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică. În paralel fac și Facultatea de Teologie Ortodoxă. Maica stareță este bucuroasă, pentru că, eu cumva stric percepțiile celorlalți din afară. Chiar și surorile care vor veni în viitor vor ști că este posibil să facă și studiile și să nu renunțe la relația lor cu Dumnezeu”, a spus tânăra.

Monahia Nina a confirmat că Vitalia este primaviețuitoare din istoria mănăstirii care reușește să urmeze o facultate și, în același timp, să își păstreze viața monahală. În timpul anului universitar, ea pleacă lunea la Chișinău și se întoarce vineri seara la mănăstire.

„La universitate mă comport ca o fată normală, sunt îmbrăcată în alte haine, parcă ar trăi o dublă personalitate în mine. Jumătate de zi sunt așa, jumătate de zi – altfel. Mă străduiesc să nu spun pentru că lumea nu înțelege”, a adăugat Vitalia.

Anul trecut, tânăra a luat 10 pe linie la examenele de bacalaureat.

„Eram în grădina mănăstirii, era sezonul vișinelor. Eram toate maicile la cules. Am aflat la telefon că sunt invitată la Președinție. Alergam prin grădină de bucurie, pentru că s-a îndeplinit această dorință a mea. Scopul acesta, de a avea media 10 la BAC, mi l-am propus din clasa a V-a. Discutam cu una dintre colege și i-am spus așa convinsă: «Eu o să am 10 la BAC». Și ea spune: «Dar nu e posibil, e foarte greu. N-ai să ajungi»”, își amintește Vitalia.

După finalizarea studiilor, tânăra visează să deschidă în curtea mănăstirii o clinică și un liceu pentru fete.

„Eu cred că voi putea folosi specializarea mea în cadrul mănăstirii. Ar fi bine ca în Moldova să fie la vreo mănăstire o clinică pentru călugări, ca să nu iasă călugării în lume, la medici. Capacitățile mele de după absolvirea facultății mi-ar permite să fiu fondatoarea unei clinici, aici, pe teritoriul mănăstirii”, a mai spus Vitalia.

Tânăra spune că își dorește să rămână la Mănăstirea Japca, întrucât aceasta i-a devenit parte din familie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: