Italia: Certificatul sanitar Covid-19 devine obligatoriu pentru toţi angajaţii din sectorul public și privat
Full Article 2 minutes read

Italia: Certificatul sanitar Covid-19 devine obligatoriu pentru toţi angajaţii din sectorul public și privat

De astăzi, certificatul sanitar COVID-19 devine obligatoriu în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat. Aceasta este o măsură menită să încurajeze vaccinarea, dar care se loveşte de opoziţia a milioane de salariaţi, transmite Agerpres cu referire la AFP.

Vaccinarea devenise deja obligatorie pentru personalul medical şi certificatul sanitar pentru personalul didactic. Dar guvernul condus de Mario Draghi a apreciat că tot nu este suficient pentru a asigura un nivel de imunitate care să prevină noi focare de COVID-19 susceptibile să perturbe activitatea economică, cum s-a întâmplat în 2020 şi la începutul acestui an.

Pentru a încuraja vaccinarea, executivul a anunţat  cu o lună în urmă, extinderea obligativităţii certificatului sanitar începând din 15 octombrie pentru toată lumea la locul de muncă.

Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului şi o amendă dacă sunt prinşi la serviciu fără preţiosul document. Și  angajatorii care nu fac controale riscă amenzi.

Instituit în august pentru accesul în interiorul restaurantelor sau în muzee, printre alte spaţii, certificatul sanitar cuprinde fie un certificat de vaccinare anti-COVID-19, fie dovada vindecării după această boală, fie un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore.

Impunerea acestui certificat la locul de muncă a provocat manifestaţii violente la Roma, unde mii de persoane – printre care şi militanţi ai extremei-drepte – au devastat sediul principalei confederaţii sindicale CGIL şi au agresat personalul sanitar dintr-un spital.

Unii manifestanţi au ameninţat cu greva pentru a scăpa de sancţiunile prevăzute în legislaţia privind certificatul sanitar. Alţii care nu vor să se vaccineze spun că sunt dispuşi să plătească 15 euro pentru fiecare test de trei ori pe săptămână.

Conform unei estimări, circa 250.000 din cei 3,2 milioane de angajaţi din sectorul public nu sunt vaccinaţi (7,8%), în timp ce în sectorul privat numărul nevaccinaţilor urcă la aproximativ 2,2 milioane din totalul celor 14,6 milioane de angajaţi (15%). Prin urmare, eventuale perturbări de activitate în urma aplicării sancţiunilor pentru refuzul folosirii certificatului sanitar creează riscuri şi pentru redresarea economiei, după ce anul trecut PIB-ul Italiei a scăzut cu 8,9%.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: