„Iute Credit” și „Sebo Credit” impun penalități ilegale clienților? Ce a depistat Comisia Națională a Pieței Financiare

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) informează, într-un comunicat, că a constatat încălcări semnificative în activitatea a două dintre cele mai cunoscute companii de creditare nebancară din Republica Moldova, „Iute Credit” și „Sebo Credit”. CNPF le acuză de practici abuzive privind impunerea penalităților ilegale asupra consumatorilor, scrie Bizlaw.md.

CNPF a declarat că, în urma unor reclamții din partea unui consumator, CNPF a stabilit că „Iute Credit” nu a respectat art. 3 din Legea privind contractele de credit pentru consumatori.

Au fost constatate încălcări în ceea ce privește nerespectarea regulilor privind contractele de credit cu dobândă flotantă, a modului de calcul al dobânzii și a regulilor aferente elementelor care intră în formula de calcul al dobânzii flotante. Complementar, a fost constatat caracterul ilegal al clauzei prin care se stabilește posibilitatea modificării dobânzii contractuale, în funcție de variația cursului valutar dintre EUR și MDL, și caracterul abuziv al unor clauze cu privire la penalitatea contractuală și rezoluțiune, prin aplicarea cărora creditorul și-a atribuit dreptul de percepție a unor plăți suplimentare, în cazul admiterii restanțelor la plata ratelor de credit scadente”, menționează CNPF.

Autoritatea de supraveghere urmează să înainteze o acțiune în instanța de judecată în vederea solicitării constatării nulității clauzelor ilegale constatate.

De asemenea, urmare a unei reclamații depuse de către un consumator, CNPF a constatat o serie de abateri de la cadrul normativ la contractele de credit încheiate de „Sebo Credit”.

În particular, s-a constatat caracterul abuziv al mai multor clauze contractuale, care vizează aplicarea unei penalități adiționale la penalitatea de întârziere, stabilirea unei penalități suplimentare pentru rezoluțiunea contractului; calcularea comisioanelor de gestiune la prelungire, de concesiune a penalității, de restructurare ș.a., modalitatea de restituire a plăților excedentare și drepturile creditorului cu privire la rezoluțiunea contractului. De asemenea, autoritatea de supraveghere a constatat caracterul ilegal al unor clauze ce se referă la: dobânda creditului și remunerațiilor contractuale, întârzierea plăților pentru o perioadă mai mare de 45 de zile calendaristice, achitarea dobânzii legale, calculate pentru fiecare zi de la data rezilierii până la data achitării depline”, a comunicat CNPF.

Și în acest caz autoritatea de supraveghere va înainta în instanța de judecată o acțiune, în vederea solicitării constatării nulității clauzelor abuzive.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: